Arhivă 2005-2017
Rezistent la socuri electrice
• un nemtean în vîrsta de 27 de ani, din Balanesti, a fost victima unui accident casnic, în urma caruia s-a electrocutat • desi nu a suferit arsuri si nu se vedeau urme ale intrarii si iesirii curentului electric, conform spuselor familiei, barbatul a fost inconstient timp de 15 minute •
Un nemtean a scapat ca prin minune viu si foarte putin vatamat dupa ce s-a electrocutat, fiind victima unui accident casnic. Paul Ciobanu, în vîrsta de 27 de ani, din satul Balusesti, comuna Balanesti, s-a electrocutat în timp ce a încercat sa puna în priza un polizor. Barbatul a atins, probabil, un conductor electric neizolat provenit de la cablul aparatului, iar, la un moment dat, a fost aruncat la cîtiva metri distanta de perete si si-a pierdut constienta. Martori la cele petrecute, membrii familiei, ajutati de vecini, l-au transportat pe barbat în curte si în cea mai mare viteza posibila au sapat o groapa adînca de circa jumatate de metru si l-au acoperit pe acesta cu pamînt. Vazînd ca a trecut în sfert de ora si victima nu si-a revenit, cei ai casei au solicitat Serviciul Judetean de Ambulanta Neamt. Un echipaj medical al Serviciului Mobil de Urgenta Reanimare si Descarcerare (SMURD) s-a deplasat extrem de rapid la locuinta barbatului electrocutat, i-a acordat primul ajutor si l-a transportat la Spitalul Judetean Neamt. „Cînd am ajuns la domiciliul pacientului, acesta era constient, dar acuza o stare generala proasta si era foarte derutat. Nu prezenta arsuri si nu avea marca de intrare si iesire a curentului electric. În schimb, era saracul om plin de pamînt, din cap pîna în picioare. I-am pus perfuzie si l-am transportat la spital“, a declarat doctorul Roman Wynohradnic, care s-a deplasat la solicitare, fiind de garda la SMURD. Potrivit precizarilor facute de doctorul Cristian Pasalau, din cadrul Unitatii de Primire a Urgentelor a Spitalului Judetean, electrocardiograma facuta pacientului a aratta ca nu au survenit modificari în ceea ce priveste activitatea cardiaca. „Întrucît pacientul era foarte confuz si nu mai tinea minte absolut nimic din ceea ce s-a întîmplat si acuza dureri de cap insuportabile, am solicitat un examen neurologic. Pentru ca se stie ca de regula electrocutarile au efect negativ asupra activitatii inimii, am solicitat colegilor si efectuarea unui examen cardiologic. Pacientul a stat o vreme la noi în supraveghere, dupa care a fost transferat la Serviciul Urgente Medicale. Daca investigatiile facute de specialistul neurolog si cardiolog vor releva prezenta unor probleme majore, probabil ca pacientul va ramîne internat“, a precizat doctorul Cristian Pasalau.

-
Actualitate2 săptămâni,
Dezinformarea electorală: cum să recunoaștem informațiile false și unde raportăm neregulile
-
Prima paginăo săptămână,
Doliu în familia Gheorghe Ștefan, fostul primar al Pietrei și președinte la FC Ceahlăul
-
Actualitate2 săptămâni,
Accident grav pe DN15, în Dumbrava Roșie: Mamă și fiică, rănite după ce un șofer beat și fără permis a provocat un accident rutier
-
Actualitate2 săptămâni,
Cea mai mare afacere de lux a anului: Cine a cheltuit 1,25 miliarde EURO pentru un imperiu al modei
-
Actualitate7 zile,
Ceahlăul-Chiajna: 1-1. Test util pentru galben-negrii
-
Actualitate2 săptămâni,
Bani de la stat pentru păduri! APIA primește cereri până în iulie
-
Actualitate5 zile,
Paște 2025 – ziua în care ortodocșii și catolicii se roagă împreună. Ce obiceiuri se respectă
-
Actualitate4 zile,
Lunea Albă 2025 – A doua zi de Paște: Ce trebuie să faci pentru noroc, sănătate și iertare divină. Tradiții, superstiții și obiceiuri vechi de sute de ani