Actualitate
Reușite ale unor elevi dedicați studiului. Noi performanțe la Colegiul Național Roman-Vodă
■ elevii prestigioasei instituții au participat la Campionatului Național de dezbateri online EARTHBATE și au obținut calificarea în etapa următoare cu moțiunea „Sustenabilitatea generează economii de natură financiară” ■ rezultate foarte bune au fost și la Concursul Interdisciplinar de Fizică - Geografie ”Ștefan Hepiteș” ■
Colegiul Național Roman-Vodă a transmis, zilele trecute, că elevii instituției de învățământ au reușit să obțină noi performanțe școlare, care certifică valoarea instituției în romașcane în sistemul de educație românesc. Astfel, potrivit postărilor pe pagina oficială de Facebook a CNRV, Clubul de Dezbateri a participat, pe 3 aprilie, la cea de-a treia etapă a Campionatului Național de dezbateri online EARTHBATE.
Și a obținut calificarea în etapa următoare cu moțiunea: „Sustenabilitatea generează economii de natură financiară. La competiție au participat elevii coordonați de profesoara Elena Brândușa Popa, respectiv Laiu Ecaterina Bordei, clasa a XI-a A, Ștefania Naiana Tudor, din clasa a XI-a B și Silviu Iulian Coroban, din clasaa XI-a B.
Dezbaterea a fost organizată de Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB), care promovează şi susține proiectele educaționale în privința dezvoltării conceptelor de eficiență energetică, combaterea schimbărilor climatice şi economie circulară la nivelul unităților de învățământ. Organizatorii au invitat toate unitățile de învățământ din țară să se înregistreze în cadrul acestei competiții școlare.
Și la Concursul de Fizică -Geografie Ștefan Hepiteș, etapa interjudețeană/națională, desfășurată, luna trecută, la Facultatea de Geografie a Universității București, elevii romanvodiști au obținut rezultate importante. Astfel, Robert Ștefan Onișoru, din cl. a X-a-D a luat Premiul special la Fizică, fiind îndrumat de prof. Cristina Manuela Radu și Doru Butelcă.
O mențiune specială la disciplina Fizică a fost adjudecată de Alexandru Nicușor Rusu, din cl. A X-a E, îndrumat de profesorii Ana Irimia și Cătălin Macovei. Și Maria Ștefănescu din clasa a XII-a B a obținut o mențiune specială la Fizică, fiind îndrumată de către prof. Claudia Macovei și Nicușor Pop.
Andreea Teodorescu Raluca, din clasa a XII-a D, îndrumată de profesorii Cristina Manuela Radu și Cătălin Macovei a obținut și ea o Mențiune specială tot la Fizică. Concursul a fost organizat de Colegiul National “Gheorghe Șincai” București, în colaborare cu Facultatea de Fizică, Facultatea de Geografie a Universității București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Ministerul Educației.
-
Actualitate5 zile,Colectivul Colegiului Tehnic Forestier – mesaj de condoleanţe
-
Actualitate4 zile,UPDATE/FOTO: Descinderi la un primar din Neamţ
-
Actualitateo săptămână,FRYDAY deschide un nou restaurant Drive-Thru la Piatra Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,Veste bună pentru finanţarea Ceahlăului. Visul galben-negru poate continua
-
Actualitate2 săptămâni,Nemţeanul campion mondial la Ju Jitsu: “Închei cariera competițională cu medalia de aur la gât. Aşa cum am visat”
-
Actualitate2 săptămâni,Ministerul nemţeanului Şerban – luat în cătare de premier
-
Actualitateo săptămână,State de plată falsificate la un ocol silvic din Neamţ. Percheziţii într-un dosar cu prejudiciu de 200.000 de lei
-
Actualitate2 săptămâni,Patru mărci de cafea cunoscute conțin pesticide și urme de insecte – avertisment pentru consumatori
