Arhivă 2005-2017
Reuniune a chirurgilor din Moldova, la Piatra Neamt
Piatra Neamt va gãzdui, în perioada 27-29 octombrie, cea de-a XX-a reuniune stiintificã a chirurgilor din Moldova, patronatã de oameni de stiintã si colaboratori ai Centrului Universitar Iasi, for coordonator al activitãtii medicale din judet, ca, de altfel, al tuturor judetelor moldovene. Organizatorii acestei sesiuni stiintifice sînt Asociatia Chirurgilor din Moldova, colectivul sectiei Chirurgie a Spitalului Judetean de Urgentã Neamt. Întreaga activitate stiintificã, cocktailul-ul de deschidere si petrecerea de final vor avea loc la Hotelul „Central“. Au fost invitati si au confirmat participarea numerosi chirurgi din tarã, profesori doctori care îsi desfãsoarã activitatea în centre universitare, Iasi, Bucuresti, Timisoara, Cluj, Tîrgu Mures, Constanta. „Sînt invitati sã ia parte la aceastã reuniune aniversarã a chirurgilor din Moldova medici de toate specialitãtile din întregul judet. Vreau sã precizez cã în cadrul obligativitãtii educatiei medicale continue (EMC), participarea la aceastã reuniune stiintificã este creditatã cu 165 ore de EMC, ceea ce este foarte avantajos“, a declarat chirurgul Iosif Köszeghi, seful sectiei Chirurgie a Spitalului Judetean Neamt.
-
Actualitate2 săptămâni,UPDATE: Accident cu cinci victime, dintre care trei copii. Şoferul ar fi adormit la volan
-
Actualitateo săptămână,UPDATE: Accident cu şase victime printre care şi doi minori
-
Actualitateo săptămână,VIDEO/ŞTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE: Accident cu două victime încarcerate, pe E85
-
Actualitateo săptămână,UPDATE: Accident pe E 85 – un bărbat a decedat. Copil salvat de un pompier aflat în timpul liber
-
Actualitate2 săptămâni,Copil accidentat de un „fals şofer” ucrainean
-
Actualitate6 zile,Un TIR a lovit un stâlp de iluminat şi l-a doborât peste un autoturism aflat în mers
-
Actualitate2 săptămâni,TRAGEDIE: Trupul carbonizat al unui bărbat găsit într-o gospodărie cuprinsă de flăcări
-
Actualitate7 zile,Maşină de gunoi răsturnată
