Reporter la granita latinitãtii

• timp de o sãptãmînã, un redactor de la Monitorul de Roman a stat de „strajã“ la granita dintre Moldova si Ucraina, alãturi de colegii din Republica Moldova • „avem oameni mari, locuri pitoresti, si istorisiri reale, dar sînt foarte putini cei care sã le povesteascã“, a rezumat gazda ziaristului pietrean istoria acelor locuri •

Un redactor al cotidianului „Monitorul de Roman“ a luat parte, în perioada 24-30 noiembrie, la un proiect de colaborare transfrontalierã moldo-românã a ziaristilor din presa localã. Actiunea a fost pusã în practicã de Asociatia Presei Independente (API) din Republica Moldova, scopul fiind de a permite oamenilor de presã din România sã fie un fel de „mentori“ pentru colegii moldoveni care, de foarte mult timp, suferã de pe urma presiunii execitate de mass-media sovieticã. Aceastã adevãratã aventurã a debutat, pentru ziaristul romascan, luni, 24 octombrie cînd, la seminarul introductiv, de punere în temã a tuturor participantilor, au fost prezentate obiectivele programului mentionat. Fiecare reporter român a primit un ghid, ziarist la publicatiile afiliate API, dupã care s-a plecat în localitãtile repartizate fiecãruia. Redactorul Monitorului de Roman a avut sansa sã ajungã la sãptãmînalul independent „Observatorul de Nord“, din localitatea Soroca.

Deplasarea cãtre orasul aflat la 160 kilometri de Chisinãu a pornit în culorile sumbre zugrãvite de reprezentantii API, referitoare la lupta pe care trebuie sã o ducã un redactor local pentru a obtine o informatie. Presã „liberã“, dar sub îndemnul de a nu iesi pe stradã dupã o anumitã orã, în conditiile în care aveam sã vãd o sãrãcie lucie. Într-o flagrantã contradictie cu cele auzite, dupã mai multe ore de mers cu masina, ne-am oprit pe o strãdutã linistitã din Soroca, mãrginitã, de ambele pãrti, de numerosi copaci, ce îsi scuturau frunzele ruginii. O liniste netulburatã de nimic, de parcã zumzetul stresant si trepidant al marilor orase n-ar fi ajuns nicicînd aici. Peisajul aducea cu cel din micile statiuni românesti pierdute printre munti. Ospitalitatea gazdelor, sotii Victor si Elena Cobãsneanu, cei care conduc sãptãmînalul amintit, a întrecut toate asteptãrile. A doua zi de la sosire, impresiile s-au succedat cu repeziciune, iar realitatea a fost cu totul alta decît cea „sumbrã“, prezentatã initial. Soroca, capitala raionului cu acelasi nume, are, conform statisticilor, 40.000 de cetãteni, dintre care, ca mai peste tot cuprinsul Republicii Moldova, mai bine de 10.000 au ales calea strãinãtãtii, iar restul, inclusiv trei detinãtori ai „Ordinului Steaua României în grad de ofiter“, au decis cã este mai bine de vietuit la umbra marii cetãti medievale a lui Stefan cel Mare. Observatorul de Nord este publicatia cea mai cititã din cîmpia Sorocii, si nu numai, iar cei peste 7.000 de abonati au gãsit, pe parcursul a sapte ani, de cînd existã sãptãmînalul, un sprijin de nãdejde. Si oamenii sînt parcã altfel decît în restul tãrii, îsi vãd de treaba lor si încearcã sã îsi ducã traiul fãrã a crîcni. Poate si aceastã pasivitate le-a permis comunistilor sã revinã la putere, chiar dacã înaintasii lor au smuls, cu forta, si i-au deportat pe bunicii si pãrintii multora din locuitorii raionului. Cu toatea acestea, oficialitãtile de la Consiliul Raional sau de la Comisariatul de Politie, au fost binevoitoare cu redactorul „strãin“ si nu au ascuns informatii, asa cum se zvonea, ci doar au fost putin reticenti. Atît orasul, cît si o parte dintre satele limitrofe, sînt localitãti de granitã, apa Nistrului fiind cea care desparte limba românã de cea rusã, respectiv Moldova de Ucraina. Chiar pe dealul Sorocii a fost construit un monument „Lumînarea Recunostintei“, casã pentru „Badea Mior“, care, pentru toti cei ce stiu acest lucru, reprezintã locul unde se „sfîrseste“ latinitatea. Acest lucru constituie o mîndrie deoarece limba vorbitã, preponderent, este româna si nu a fost înlocuitã cu rusa, asa cum s-a întîmplat cu alte localitãti de granitã.

Care e adevãrata Moldovã? În peregrinãrile prin cãtunele arondate, am fost uimit sã constat cã sãrãcia scoasã în fatã de unii nu se regãseste si în realitate. Dacã în România sînt încã o puzderie de bordeie din lut, tãranii moldoveni au case din piatrã, iar bogãtia cea mai mare este cea sufleteascã. Pentru a exemplifica, este suficient de amintit faptul cã, la doar sapte kilometri de Soroca, existã un sat care, el însusi, reprezintã un monument. Celebrul Cosãuti sau „localitatea de granit“, cum a fost denumitã de turistii strãini, detine cea mai mare carierã de piatrã din întreaga tarã si nu numai, iar mesterii pietrari locali fãuresc monumente care au dus faima locului. Nu existã gospodãrie sã nu aibã gardul din acest material, iar casele sînt înãltate tot din granit. Dupã o sãptãmînã de experiente inedite, am dat dreptate redactorului sef al „Observatorului de Nord“: „Avem oameni mari, locuri pitoresti, si istorisiri reale, dar sînt foarte putini cei care sã le povesteascã“.