Releul Pietricica: Watch-dog, Câinele de pază, presa, a patra putere în stat (I) (cu referiri la judeţul Neamţ)

Presa fiind, şi în România, deocamdată, a patra putere în stat. Aşadar, presa este a patra putere, nu te joci cu te’încurci, este truismul din categoria „Adevărul care ne zbârleşte părul“. Celelalte trei puteri definite sunt, desigur: 1. Puterea executivă, Guvernul ( momentan doamna premier Viorica Vasilica Dăncilă, cea mai tare din parcare, numărul unu, aşa zice Constituţia); 2. Puterea Judecătorească (momentan într-o oarecare confuzie cu cam cu tot ce înseamnă Justiţie în România de azi, debusolată de acele protocoale cu serviciile secrete, în fine); 3. Puterea legislativă, adică Parlamentul care face legi, în conformitate cu Constituţia (momentan în fierbere de transhumanţe de la un partid la altul, întrucât e nasol cu majoritatea, mai ales că UDMR-ul duce greul), acestea fiind primele trei puteri. 4. A patra putere, aşa se spune, este PRESA (momentan debusolată de debusolările celorlalte trei puteri din stat. Desigur, vorbim despre adevărata presă, cea credibilă, coerentă, cu mesaj, presa scrisă şi presa TV. Plus presa online, internetul, din ce în ce mai activ, mai atroce, în fine, nu ne băgăm, deocamdată, în acest fenomen. E o luptă, o bătaie de stradă, o cafteală de mahala. Pe- afară sunt semne că se revine la o anume normalitate, mai vedem! 5. Totuşi, prima putere, ar fi, se zice, Eterna Securitate (Bre, se tot vorbeşte de statul paralel, de o putere ocultă, de securişti şi or’şcât, am pus-o, aici, la punctul 5, ca punctul 1, e chiar credibilă, gulguta asta fiind, absolut, credibilă) . Mai târziu, vom defini şi acest termen, gulgută.

Continuăm cu Simfonia a IV-a, PRESA:

Vorbim despre presa muncită, documentată, credibilă, despre presa făcută de profesionişti, adică despre oameni care au învăţat şi ceva carte pentru a ajunge la statutul de gazetar. Ziarist care are deja în spate o anumită experienţă de viaţă, de scris, de văzut, citit şi analizat cu mintea lui, cu sute şi sute de materiale scrise. Ins care mai ştie, printre altele, să vorbească şi să gândească într-o limbă străină (spre deosebire de Vasilica), care poate mai are şi un master şi care are şansa de a lucra într-un sistem, într-o Redacţie adevărată, la Bucureşti, sau aiurea. Sau, poate, la Neamţ, vorbim despre gazetari de excepţie, cu har, autodidacţi, moldoveni de-ai noştri, harnici, diştepţi, care au o memorie bună, care au chemare spre gazetărie, ca să-i spunem aşa, şi mai au şi oleacă de talent şi de empatie sinceră faţă de oamenii din jurul lor, ducând pe umeri definiţia gazetăriei dată de Caragiale: „Cinste şi gramatică“. Gazetari care ştiu intuitiv ce este o ştire, un reportaj, un editorial, care ştiu să-şi pregătească un interviu cu o personalitate adevărată, cu un om adevărat, care a făcut ceva la viaţa lui, şi care pot să facă o anchetă de presă, riscându-şi curul. Care simt valoarea şi impactul cuvântului scris sau rostit. Vorbim despre acei ziarişti credibili, inteligenţi, coerenţi, care atunci când scriu sau fac un reportaj la TV, când îşi pun cuvintele pe hârtie sau în imagini, sunt cinstiţi, sunt ziarişti. În plus, sunt impregnaţi de un patriotism local inefabil. Sunt de-aici. Nu tot prostul poate ajunge să scrie prin ziare, dar am ajuns să bănuim că la frontiera care desparte meseria care se învaţă în ani, cu sacrificii, apar hoardele analfabeţilor funcţionali care năpădesc spaţiul media ca termitele. Bre, nu tot prostul poate fi ziarist, aşa cum cred mulţi de pe net, el nu poate ajunge nici măcar în pragul unei redacţii de ziar sau de televiziune, fiindcă încep să-i tremure genunchii. Pe net, da, pe net poţi fi gazetar cu patru clase primare… Îţi pui şi o poză cu pixul în nas. Nu intrăm, deocamdată, în imensitatea unor redacţii de pe- afară, cum ar fi The New York Times, cu 3.700 de angajaţi, sau cu BBC Corporation. Noi, vorbim despre presa noastră din România, care, se spune, este a patra putere în stat. Vorbim despre presa noastră centrală, care vine de la Bucureşti, dar vom avea ceva de zis şi despre presa din Neamţ, a patra putere din judeţul Neamţ. Desigur, sub acest titlu: „WATCH-DOG, C+INELE DE PAZĂ, PRESA, A PATRA PUTERE ÎN STAT“, vom invita cititorii Monitorului să viziteze diverse redacţii de presă, scrisă şi televiziuni, din ţară. Foste şi actuale. Pe unde noi chiar am fost. Nu suntem departe de cei de-afară. Spre bun exemplu, în Bucureşti, redacţiile ocupă blocuri turn sau hectare de clădiri, iar pe-acolo mişună sute de gazetari, mii, este o industrie. O să mergem pe-acolo şi o să vedem, pornind de la vârfurile vizibile ale icebergului, vedete cotidiene de presă, cum funcţionează mecanismul. La noi, în Neamţ?! Cam ce pretenţii am putea avea noi, în acest judeţ de munte?! La Iaşi, să spunem, se face ceva presă, cu tente de a fi chiar a patra putere în stat, ţine şi de politic, de primar. La Neamţ, a patra putere în stat este, deocamdată, fiind doar o părere: latentă. Este oarecum vie, sunt aici gazetari buni, curajoşi, inteligenţi, interesanţi, cunoscuţi, expuşi. Sunt aici, să le spunem pe nume, instituţii de presă. Unele de tradiţie, altele apărute de azi pe mâine. Mai toate merg pe ştiri, ceea ce chiar seamănă cu normalitatea. Cu gazetari decenţi, adevăraţi. Orgoliile sunt, desigur, greu de cuantificat, dar cine poate lua în serios sondajele de trei lulele făcute pe genunchi?! Aşadar, în Monitorul de Neamţ şi Roman, ziar pe hârtie şi pe net, vă vom oferi, în continuare, multe, foarte multe exemple despre ce înseamnă WATCH-DOG, în presă. Despre ce înseamnă câine de pază în presa naţională şi locală. Nu ne erijăm în mari analişti de presă, avem modestia noastră de acasă, din familie. O facem doar cu drag de gazetărie. Vom vedea! Dacă doriţi să ne daţi o mână de ajutor, foarte bine! Vă oferim spaţiu pe hârtia Monitorului de Neamţ şi Roman. Hârtie care miroase curat a cerneală de tipar, un parfum unic, imposibil de confundat cu altceva. Dacă aveţi ceva de spus pe această temă, cu a patra putere în stat, aici sau aiurea, sunteţi bineveniţi.