Actualitate
Releul Pietricica: Tineri formidabili şi tineri idioţi (poate îi recunoaşteţi din fotografii)
Se petrece, cu adevărat, în seara de 18 martie, pe la ora 17,00, în cartierul Mărăţei, Piatra Neamţ, România, Europa, Terra, în plină stare de urgenţă. De pe balcon văd un trup de om, inert, căzut pe trotuar, pe lângă pubelele de gunoi.
Am strigat de la balcon, la cei câţiva pensionari care stăteau pe o bancă, la nişte inşi şi la nişte cucoane cu căţei la plimbare, care treceau indiferente pe lângă acel trup de om întins pe trotuar: Ce-i acolo?! Este un om căzut pe trotuar?!
Bre, fix in şpiţ îi durea pe ei de omul acela care era întins pe trotuar, lângă pubelele de gunoi. Mi-am luat o haină pe mine, telefonul, şi am coborât de la etaj, dar venise deja SMURD-ul, oamenii în portocaliu se ocupau deja de acel corp de om întins pe trotuar, iar lângă ei se afla un tânăr, un bărbat tânăr, agitat, emoţionat, care el, dăduse telefon la 112, care, el, îşi luase pe umeri această responsabilitate, aşteptase intervenţia, care el, o să vedeţi în fotografii, a pus mâna să-l urce pe acel om în maşina de Salvare. Sunt convins că acel tânăr, care abia îşi parcase maşina, venind de la serviciu, văzându-l pe nenorocitul întins pe jos, pe trotuar, a dat imediat telefon la 112.
Eu, văzând scena de pe balcon, apelând la cei care erau pe-acolo, am ezitat sa dau telefon imediat la 112, având chiar şi nişte experienţe nasoale, mai demult, cu nişte beţivani întinşi pe bănci, în fine…, voiam să văd şi eu care-i treaba. M-a frapat viteza de reacţie a echipei de la salvare. Erau acolo. Mi-a plăcut profesionalismul personalului, echipat de coronavirus.
Calmi, eleganţi, profesionişti. Până să ridice victima de pe trotuar, aceşti oameni au acţionat după carte, impecabil. Numai că, la un moment dat, tânărul care zăcea pe lângă pubele şi a fost urcat în salvare, s-a trezit. I s-a făcut o minimă resuscitare, oamenii de pe ambulanţe chiar ştiu ce fac, asta e meseria lor. Ori fusese băut rău de tot, ori era drogat, ceea ce se mai întâmplă prin Piatra, ceva era cu el, dar s-a trezit rapid şi, pur şi simplu, a zbughit-o pe lângă ei, pe lângă mine, dus a fost. Oricum, acest specimen a fost resuscitat prea repede şi a luat-o, surprinzător, la fugă. A luat-o la fugă, lăsându-ne pe toţi perplexi. Am apucat doar să-i fac nişte poze de familie, pentru ziar.
După cam 5-10 minute de făcut nani pe trotuar, în zona pubelelor, omuleţul, tinerelul cu freză elegantă, inegală, îmbrăcat decent,curăţel, tânăr, viu, s-a trezit. După cum îl vedeţi din poze, e şmecher, are toate accesoriile unui idiot, care, doar după câţiva paşi mai ezitanţi a luat-o la fugă, pe aleile din cartier. Vorbesc de accesorii nu vestimentare, ci de bun-simţ, de om căruia, atunci când te ridică cineva de pe stradă, de pe trotuar, de pe unde eşti tu căzut, ca un bou ce eşti, ar cam fi cazul să spui măcar mulţumesc! Dacă cei de la Ambulanţă strigau după el şi-l întrebau: Cum te cheamă? Cum te numeşti?, n-au avut nici un răspuns de la cel care fugea împleticit, nu este vina lor.
Este doar vina idiotului, un tânar idiot pe care l-am pozat din alergare. Îl recunoaşteţi?! Pe de altă parte, celălalt tânăr, care simţise că o păţise cu fugarul, şi-a cerut scuze faţă de ambulanţieri că i-a sunat la 112. Dar nu era cazul, nu era vorba despre nici un gram de scuză, omul dăduse telefon la 112 fiindcă văzuse o anomalie, un trup de om întins pe stradă, lângă pubelele de gunoi. Îl împunsese prudent cu piciorul, apoi cu mâna, îi vorbise: Măi, omule, ce ai? Şi nimic, nici o reacţie. Aşa s-a hotărât, deşi el mergea la casa lui, să sune la 112 şi să rămână acolo, aşteptând.
Iar, apoi, după doar o scurtă resuscitare, cretinul întins pe trotuar a luat-o la fugă. După poveste, i-am strigat salvatorului, peste Ambulanţă, căci el se îndrepta către casa lui: „Bravo ţie, tinere, mă bucur că eşti pe-aici! Brava ţie, băiete!“ Cei din ambulanţă completau, la rândul lor,nişte fişe, nişte documente care să le acrediteze intervenţia. Un om, un erou anonim, dacă-l recunoateţi din fotografii, este foarte bine. Ştiţi pe cine să puneţi bază, ca om adevărat care a ajutat un om la nevoie. Dacă-l recunoaşte-ţi, din fotografii, pe celălalt, care a fugit, poate ar fi cazul să-l întrebăm care-i treaba?!
Nu-l acuzăm de nimic, deocamdată, ci doar de lipsă de bun-simt faţă de cei care i-au dat o mână de ajutor atunci când el era întins, inert, pe jos, lângă pubelele de gunoi. Apoi, a fugit. Care-i treaba cu el?! Poate că, cineva, un alt tânăr, i-a salvat viaţa şi el nu ştie. Poate că, ar fi frumos, să-l caute şi să-i mulţumească. Le dăm fotografiile neblurate. Pare un scenariu de telenovelă, inventată, ca la televiziile noastre naţionale, dar s-a petrecut chiar aşa. Felicitări, din nou, acelui inimos tânăr, de aici, din Releul Pietricica, o rubrică de cam 15 ani în Monitorul. Brava pietrene!
-
Actualitate2 zile,
MARSAT SA Roman
-
Actualitateo săptămână,
”Lebăda neagră” Călin Georgescu își adjudecă județul Neamț
-
Actualitate6 zile,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitate6 zile,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima pagină6 zile,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Prima pagină7 zile,
Elena Lasconi pare să-i fi spulberat visurile prezidențiale ale lui Mircea Ciolacu
-
Prima pagină5 zile,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Actualitateo săptămână,
Alegeri prezidențiale 2024: Ghid complet pentru votanți