Contactează-ne

Politica

Releul Pietricica: Domnul B dă lecţii de politică externă

Știre publicată în urmă cu

în data de

(fragment din romanul „Cronicul meteorism al domnului B“) Explicaţie: Se întâmplă în Pomania, o ţară inventată de autor. O ţară care îl merită

(…) Aşa că, mereu, trebuie să ai chiloţi la schimb. Cam pe aici ar fi secretul unei cariere politice de succes: schimbatul la timp al chiloţilor. Şi al femeilor şi al ciorapilor şi al camarazilor politici, iar dacă nu merge treaba, chiar şi ale unor convingeri, care, oricum, sunt doar nişte vehicule utile accederii la putere. Totuşi, ceea ce n-a înţeles el, domnul B, este că oricât ar fi vrut el, oricâtă energie şi creier combinativ i-ar fi dat Dumnezeu, ajunsese deja la limită. Nu mai putea schimba poporul după cum ar fi vrut el, în visele lui cele mai intime. Domnul B. era poman, iar dacă nu-şi propusese la timp şi altceva, mai înalt, era blestemat să rămână preşedintele Pomaniei, o ţară care îl merita şi pe care o merita, nimic mai mult. El îşi dorea o evoluţie occidentală, dar venise criza aia mare, internaţională, iar în situaţiile de criză trebuie să vinzi mai mult decât cumperi, trebuie să te umileşti şi să ceri împrumuturi, să tai salarii şi pensii, să devii indigest, eh, în mama mă-sii de politică! În selecţia naturală impusă de criza asta făcută în mână de boierii noii ordini mondiale, Pomania era pe ultimul loc în UE sau pe penultimul sau pe antepenultimul, oricum, tot aia. De ce un om deştept, un om normal, ajuns pentru el şi ai săi pe câteva generaţii, se mai leagă la cap şi cu prostia asta de preşedinţie a unei ţări aflate în vrie? De ce s-a pus el în postura asta ingrată în care trebuie să se umilească? Mă, prost am mai fost!. Stolo a fost mai deştept ca mine, că s-a retras la timp. Adică mi-ar fi stricat să fiu şi eu ceva, pe-acolo, pe la conducerea Ordinii Mondiale? Un simplu funcţionar, că am mai fost înalt funcţionar şi m-am descurcat, nu?! Desigur, Of course, aceasta era o întrebare pe care un om beat o punea aceluiaşi om, băut la rândul său, privindu-se în oglindă în baia de la palatul Snagov, pe malul lacului Snagov, o baltă mare de la marginea Bucureştiului.

Imagini în mişcare, penibile rău de tot

Ar fi interesantă ataşarea unor imagini în mişcare, în care îl vedem pe domnul preşedinte B cum se plimbă el cu mâinile în buzunare, mimând prost nonşalanţa, printre cei mai tari şefi de stat de pe planetă. Vorbim despre un filmuleţ care există, terifiant, grotesc, penibil, înjositor. Vedem un fel de parodie a vagabondului Chaplin, preşedinte al Pomaniei începutului de secol XXI, cu mâinile în buzunare, cocoşat, umil, penibil. Un omuleţ ignorat, care îşi ţine capul într-o parte, într-o rână, dar la costum. Un costum care stă pe el ca pe un umeraş strâmb, cu un croi hilar, asimetric, dezechilibrat, debusolat, păşind în spatele alaiului de politicieni la vârf, când cu un picior pe bordură, când cu amândouă pe asfalt, dar tot nesigur. Ne aflăm afară, în aer liber, la preludiul unei întâlniri a unui Summit NATO de la Praga, pe un platou din faţa sălii de conferinţe. Costume de firmă care discută între ele, strângeri amabile şi afabile de mâini, parfum franţuzesc, exerciţii diplomatice discrete, cordiale, alianţe dintr-o privire, coterii pactizate printr-un simplu gest, printr-o privire. Iar în acest furnicar al puterii, piticul chelios şi timid se plimbă inhibat, cu mâinile în buzunare, stingher, izolat, strâmb, ignorat de toţi. Nimeni, dar absolut nimeni nu-i dă atenţie, iar imaginea lui paralelă cu zumzetul celorlalţi care discută între ei este şi mai pregnantă. În plus, la un moment dat, curvarul Berlusconi îl dă la o parte, că-i stătea în cale, cu un gest neglijent al mâinii, mârlăneşte, ca pe un comeniente, ca pe un rahat cu mac, ca pe un caca di cane, pentru a-l aborda jovial pe un reprezentant turc, nemebru în UE. Iar reprezentantul de facto, primul diplomat al Pomaniei, domnul B, rezistă acolo, cu mâinile în buzunare, o ia ca pe o glumă diplomatică şi hăhăie singur, în sinea lui. În acel timp, la Braşov, în curtea Bisericii Sfântul Nicolae, Titulescu se zvârcolea în mormânt, în fracul său funerar. Filmuleţul merită văzut, este de văzut, iar atâta timp cât va dura Internetul va fi acolo, un document de netăgăduit, o ruşine pentru pomani, oriunde s-ar afla ei. Acolo, afară, ca oricărui marinar, îi venea un dor teribil de acasă, de imensul său parc cu jucării. El fiind un preşedinte jucător şi mai fiind vorba aici, printre altele, despre atracţia domnului B către serviciile secrete din Pomania, multe şi eficiente, cele mai atractive jucării ale domniei sale. „Frică ne curge prin vine“ este definiţia pomanului mai în vârstă, ieşit de sub obrocul securităţii comuniste şi ajuns în Pomania lui B. A cărui distracţie supremă este uitatul prin gaura cheii. Desigur, vom mai vorbi despre informatorii săi de pe Biruinţa, despre satisfacţia pe care ţi-o dă faptul că ştii totul despre duşmani şi prieteni. Mă’, e o satisfacţie de Dumnezeu, te simţi Dumnezeu. Vine ăla la tine, stă în faţa ta, îşi face rolul, dar tu te uiţi la el şi ştii mai multe despre el decât ştie mă-sa sau nevastă-sa, decât ştie chiar el despre el, înţelegi? Hă-hă?! Nu înţelegi, că tu n-ai posibilităţile mele! Tu ai insomnii? Că eu am. Gata, paharul ăsta şi gata!

Advertisement








Trending