Contactează-ne

Tribuna Nemțenilor

Releul Pietricica: Comentarii la fotografia unui doctor de la Piatra Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Este din ce în ce mai dificil să scrii despre oameni buni în ceea ce fac, despre profesioniştii decenţi din jurul nostru, despre normalitatea în funcţionarea unor instituţii, despre ceea ce facem fiecare dintre noi corect, firesc, zi de zi, pentru colectivitate, rotiţe în acest mecanism social al secolului XXI.

Desigur, vorbim despre şoferii de microbuz, vânzătorii de la chioşcuri, despre doctori, ingineri, profesori, preoţi, funcţionari, instalatori, dulgheri, IT-işti, despre doamna care face curăţenie pe scara blocului, despre istoricul scufundat în arhive, despre Vasile, un vecin pe care, dimineaţa, îl văd încărcat cu trei ghiozdane în spate, ducându-şi de mână cele trei fetiţe, de vârste diferite, la şcoală.

Despre ei vorbim. Fiindcă, se pare, câştigă teren ideea că trăim într-o societate bolnavă, coruptă, ticăloşită, periculoasă, că ne întoarcem într-un primitivism ciudat în care omul îşi pierde omenia şi involuează în paralel cu evoluţia tehnologiei.

Parcă ni se inoculează un virus al nesiguranţei, al nedreptăţii, al inutilităţii eforturilor noastre, mari sau mici, fiindcă, oricum, mai devreme sau mai târziu, ne ducem la vale.

Cinema Mon Amour, partea a II-a

Desigur, foarte mulţi oameni ai cetăţii au auzit de Victor Purice, sufletul cinematografului din buricul târgului re-numit după un film documentar, realizat şi difuzat de celebrul canal HBO.

M-a sunat şi mi-a spus că a fost nevoit să se interneze la Urgenţe, la Spitalul din Piatra Neamţ. Un cetăţean din Piatra, care avea o suferinţă şi care s-a internat la spitalul judeţean, un om oarecare, fără echipă de filmare după el, ca în documentarul Cinema Mon Amour, un simplu pacient din Neamţ.

Desigur, prietenii îl sfătuiseră să meargă la Bucureşti, la Târgu Mureş, la Cluj, la nu mai ştie ce clinici particulare, era totuşi vorba de o suferinţă care urma să se lase cu o operaţie destul de dificilă. Dar Victor, după investigaţiile de rigoare, a spus: Eu merg pe mâna dumneavoastră! A spus-o domnului dr. Chiriţă Daniel-Mihai, medic primar.

A spus-o şi personalului secţiei de Urologie. Unde, în câteva zile a şi fost operat cu succes şi urma să fie externat la sfârşitul săptămânii trecute. Prietenii care nu ştiu de această ultimă aventură, îi pot da telefon.

Aşadar, am povestit, pe scurt, o simplă întâmplare din Piatra Neamţ. Un municipiu de judeţ în care pietrenii îşi văd de viaţa lor, de bucuriile şi necazurile lor, o capitală a unui judeţ de munte frumoasă, cochetă, curată, funcţională, civilizată. Desigur, se petrec şi multe nevrute, sunt şi multe ascunse sub preş, dar de ce să scoatem în evidenţă doar anomaliile?!

Şi eu, scriind, fac mereu asta, recunosc, dar telefonul optimist a lui Victor m-a făcut să privesc puţin altfel oraşul, oamenii, strada, normalitatea. (Nu vorbim aici despre normalitatea clamată de Iohannis, aia e politică, e altceva).

Vorbesc despre civilizaţia străzii, despre civilizaţia pietrenilor şi nemţenilor, despre oameni bine crescuţi, politicoşi, respectuoşi, prietenoşi, inteligenţi, despre oameni frumoşi. Şi, fără discuţie, vorbesc şi despre o experienţă similară pe care am trăit-o personal, tot la Piatra, tot la Spitalul Judeţean, unde un chirurg cu mâini de aur, domnul doctor Remus Caranfil, m-a pus pe picioare.

Nu ştiu ce efect au aceste destăinuiri personale, de regulă se întorc împotriva noastră, la noi, la români, dar la Neamţ, acum câţiva ani, chirurgul de excepţie dr. Remus Caranfil mi-a reuşit două protezări de şold, operaţii majore, pe care doar un profesionist şi echipa lui de asistenţi le pot reuşi.

Desigur, avusesem experienţe anterioare la Bucureşti, la spitale şi doctori cu renume, nu prea s-a potrivit, dar asta e altă poveste. Şi ca mine sunt sute, mii de pacienţi care îi mulţumesc lui Dumnezeu şi doctorilor din Neamţ.

Medici de familie, doctori specialişti, personal medical, oameni în halate albe care au darul de a ne vindeca. Altădată, prin ziare, la rubrica de publicitate, apărea mici anunţuri de mulţumire ale unor pacienţi pentru medicii care îi vindecaseră. Acum, media este plină de orice, mai puţin de mulţumiri. Din acest motiv am spus la început că este dificil să scrii despre oamenii care fac bine.

Aşadar, acesta este comentariul meu la fotografia cu picioarele unui pacient, aflate în prim plan şi a unui doctor care face vizita zilnică la pacienţii săi. Am o admiraţie fără rezerve pentru cei care devin medici şi doctori, o profesie cu adevărat nobilă pentru care trebuie să înveţi o viaţă.

Actualitate

Prognoze politice dominate de incertitudini

Știre publicată în urmă cu

în data de

În România nu se mai discută de multă vreme despre redresare şi rezilienţă, pentru că partidele coaliţiei sunt implicate, până peste cap, în alegeri interne. De parcă agenda românilor nu ar fi suficient de încărcată cu problemele privind pandemia, starea economiei, veniturile salariale, pensiile, sănătatea, învăţământul, locurile de muncă şi multe altele.

În alegerile actuale de partid, în PNL s-a ajuns cu implicarea până la nivelul structurilor guvernului, realitate ignorată grosolan de Cîţu, dar criticată copios de Orban. Scena politică românească este dominată de războiul celor două roze din PNL, a caselor Orban şi Cîţu, arbitrat de pe margine de casa Iohannis. Sau de casele lui Iohannis, dacă ţinem cont de ponderea mai mare a influenţei acestuia în războiul rozelor.

Organizaţiile liberale din teritoriu sunt implicate cu tot harnaşamentul în războiul celor două roze. În cavalcada alegerilor locale de partid, soarta războiului liberal este departe de a ajunge la un deznodământ. Împărţirea pe judeţe a steagurilor cu chipul lui Orban sau al lui Cîţu, se realizează sub atenta supraveghere a jandarmilor sau a firmelor de bodyguarzi, spre deliciul armatelor de gură-cască. O supraveghere cu bodyguarzi, a alegerilor de partid, nu am mai văzut decât la alegerile de la PSD Neamţ în 2009, când ,,noul suflu” a considerat că e momentul propice să se înscăuneze.

Scandalul din PNL s-a extins în toată coaliţia, depăşind cu mult faza penibilului pesedist din perioada Dragnea. Doar aşa se justifică ce a vrut să zică Klaus Iohannis, când a decretat că în ,,România normală” trebuie făcută o altfel de politică, decât cea făcută de PeSeDe.Trebuie să constatăm cu amărăciune că, de unde nu e, nici românii nu pot cere.

Politicienii, indiferent că sunt liberali, social- democraţi sau liber-schimbişti, nu se pot desprinde de natura de a fi o apă şi un pământ, în plină tradiţie mioritică. Scandaluri penibile au fost şi în timpul guvernărilor pesediste, numai că în guvernarea de acum, a acestei coaliţii, s-a trecut la next level, care ne readuce în perioada anilor 1996-2000, când guverna Convenţia Democrată. Se vede de la o poştă că Klaus Iohannis are complexul lui Emil Constantinescu, care la finalul mandatului a fost obligat să se declare învins.

Traversăm sentimentul de deja-vu, când vedem că ce vrea PNL nu se potriveşte cu ce vrea USR PLUS, iar UDMR nu se simte nici el prea bine. Noua formaţiune USR PLUS, al cărei sex ideologic este încă incert, se pregăteşte să depăşească epoca de piatră a lui Fred şi Barney pentru a intra în epoca trăsnită a lui Cioloş şi Barna.

Florin Cîţu, coautor la proiectul ,,România educată”

Pentru a-i acorda un spijin substanţial lui Cîţu, în bătălia sa electorală cu Orban, preşedintele Iohannis i-a oferit lui Cîţu dreptul de coautor asupra proiectului prezidenţial, născut mort, intitulat ,,România educată”. A fost proiectul, dorit a fi de success, cu care Klaus Iohannis şi-a asigurat victoria în campania electorală din 2014, obţinând astfel funcţia de preşedinte al României.

Din acel an, 2014, şi până acum, proiectul de suflet al fostului profesor de fizică şi primar de Sibiu, a stat la naftalină timp de şapte ani. Primind proiectul în franciză, Cîţu a declarat că se simte mândru să fie trecut în cartea de istorie, alături de preşedintele Iohannis, pentru faptul că, datorită lor, România a avut în sfârşit acces la educaţie. Altfel, riscam să murim proşti grămadă. Ca să pară echidistant, Klaus Iohannis i-a promis lui Orban că îi va lăsa moştenire şepcuţa, pe care a primit-o cadou de la Donald Trump,în schimbul unor contracte substanţiale.

Convertirea nemţeană a primarilor lui Orban în primari ai lui Cîţu, cu mită de la Guvern

Gheorghe Lazăr, prefect al judeţului şi preşedinte al PNL Neamţ, împreună cu 33 de primari şi trei viceprimari, strânşi pe bază de carnet de partid, s-au întâlnit zilele trecute cu premierul Cîţu, undeva în triunghiul dintre Cozla, Pietricica şi Cernegura. După cum ar fi fost firesc, puteam presupune că la întâlnirea aceasta de gradul zero au fost puse în dezbatere doar problemele Partidului Liberal.

În realitate, au fost puse în dezbatere proiectele de investiţii ale comunităţilor păstorite doar de primarii liberali, pentru a fi recepţionate de staful guvernului, responsabil cu investiţiile, deplasat la Neamţ odată cu premierul, pe banii românilor. Odată dezvăluit scopul real al întâlnirii, înţelegem şi graba cu care primarii PNL s-au bulucit la şedinţa restrânsă de Guvern să-l vadă pe Cîţu, care venise să le promită bani de la Bugetul României, în sistem barter.

Adică bani în schimbul sprijinirii lui Cîţu în bătălia sa cu Orban pentru şefia partidului. Ce este drept, şi PSD practica procedeul mitei electorale la întâlnirile cu primarii săi, dar numai cu prilejul alegerilor parlamentare sau locale. De data aceasta, în spiritul promisiunii Preşedintelui Iohannis, de a face altfel de politici, PNL a dezvoltat procedeul, coborând mita electorală până la nivelul alegerilor interne de partid. Mită defalcată din Bugetul României.

Având în vedere că judeţul Neamţ are 78 de primari, este firesc să-l întrebăm pe premier, când are de gând să stea de vorbă şi cu ceilalţi 45 de primari, pe teme de investiţii ale comunităţilor conduse de ei. Că judeţul nostru nu se limitează, nici pe departe, la cele 33 de comunităţi conduse de primari liberali, iar Guvernul nu este nici ,,Guvernul Meu”, nici ,,Guvernul PNL” , ci Guvernul României.

Primăria Piatra-Neamţ să subvenţioneze Piaţa Centrală, ca şi Telegondola

Urban SA a încercat pentru a treia oară, în ultimele patru luni, să închirieze tonetele şi spaţiile comerciale din Piaţa Centrală şi Bazar. Operaţia a fost sortită eşecului pentru a treia oară, datorită preţurilor mult prea mari de pornire a licitaţiilor de închiriere. Consecinţa eşecului este că, atât PiaţaCentrală, cât şi Bazarul suferă de o lipsă acută a prezenţei producătorilor şi comercianţilor de mărfuri specifice, aşa cum era în alte vremuri. A ajuns să bată vântul prin pieţele din Dărmăneşti, Bistriţa, Mărăţei sau Bazar, şi nici PiaţaCentrală nu face diferenţa. Prin politicile dominate de mercantilism ale Administraţiei locale, nu s-a reuşit decât să fie afectate drastic, atât spiritual concurenţial, cât şi prezenţa micilor producători, realizându-se doar escaladarea preţurilor la mărfurile vandabile. A ajuns ca un kilogram de păstârnac românesc să coste 20 de lei.

Efectele directe ale acestor politici păguboase se resimt în portofelele cumpărătorilor nemţeni, îndeosebi ale celor cu statut de pensionari sau defavorizaţi, pe care liberalii i-au stigmatizat, numindu-i asistaţi social. O politică responsabilă din partea Administraţiei locale, ar trebui să asigure, atât stimularea producătorilor, îndeosebi cei mici, de a-şi expune la vânzare surplusul de prin gospodării, dar şi a cumpărătorilor de a frecventa mai des această piaţă decât supermarketurile.

Interesul producătorilor nemţeni ar putea fi stimulat direct, asigurîndu-li-se accesul gratuit la tonetele Pieţei Centrale, unde să-şi desfacă produsele cu cheltuieli minime. Primăria Municipiului Piatra-Neamţ să înţeleagă că trebuie să subvenţioneze costul închirierii tonetelor pentru micii producători, aşa cum subvenţionează, mult mai consistent, menţinerea în funcţiune a Telegondolei.

Citește știrea

Actualitate

Cronica pisălogului: Păcăleala

Știre publicată în urmă cu

în data de

Constantin Bîrjoveanu (26 martie 1934 – 18 martie 2000), scriitor, pictor, caricaturist şi vorbitor de esperanto, dădea viaţă, în urmă cu două decenii şi ceva, unor tablete umoristice publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. În  numărul de astăzi iată o nouă cronică în care „pisălogul“, cu ironia ce-l caracteriza,  satiriza, deopotrivă, înşelătoria politicianistă a aleşilor, dar şi hoţia generalizată în societatea românească postdecembristă, în care este invocată nevoia prezenţei unui Vlad Ţepeş, „degrabă tăietorul de mîini specializate în furtişaguri“, în ţara în care cinstea nu mai e o virtute, ci, dimpotrivă, în ţara în care politica de stat e un joc continuu  de-a alba-neagra. Nu scapă ironiei cronicarului nici neîncrederea generalizată în cel de alături, dar nici obişnuinţa autorităţilor de a purta omul de la Anna la Caiafa, pentru a-i rezolva o problemă, fie ea şi banală. 

A trecut şi 1 aprile, ocazie cu care am folosit un şiretlic pentru a vă cunoaşte personal şi a sta o clipă de vorbă tete-a-tete. Am făcut asta cică aşa se obişnuieşte şi, cel mai mult, s-au păcălit  cei care nu au vrut să se păcălească, întrucît eu anunţasem în numărul trecut că cititorii  consecvenţi ai rubricii Cronica pisălogului, care se vor prezenta la redacţie în ziua de 1 aprilie între orele 11,50 şi 12.00 cu ultimul articol al cronicii respective, vor primi felicitări.

Probabil că multă lume a crezut că-i păcăleală, pentru că nu s-au prezentat decît doi, da, domni de vîrsta a treia, care, pesemne au au ţinut să vadă cum arată un pisălog în carne şi oase. Aceştia -conform promisiunii făcute – au primit cîte un set de felicitări artizanale, cu tot cu plicuri. Ideea mi-a fost inspirată de nemţi, că acum un sfert de secol un ziar berlinez anunţa că în ziua de 1 aprilie, între orele cutare şi cutare, la o cişmea cunoscută din oraş curge bere.

Toată lumea a socotit că e păcăleală de 1 aprile şi nu a dat curs invitaţiei. Spre seară, un cetăţean care nu citise ziarul a vrut să bea apă şi, spre surprinderea lui, a constatat că era bere veritabilă. După ce şi-a făcut plinul, a dat rîndul altora, dar, din păcate, programul de bere era limitat, cum era la noi cel de apă caldă. Aşa am făcut şi eu. V-am propus să veniţi să primiţi felicitări.

Am vrut să vă păcălesc, ştiind că nu veţi veni. În fond „a păcăli“ este o nuanţă a lui „a înşela“, dar nu aceasta a stat la baza ideii mele. Eu nu v- am înşelat niciodată. N-am organizat jocuri de întrajutorare şi nu sînt din cei care ar trebui să vă dea nişte drepturi dar vi le refuză. Nu am umblat cu fuse strîmbe şi nu v-am purtat de la Anna la Caiafa. Am vrut să vă păcălesc amical. Nu v-am făcut figura cu alba-neagra, ca să vă pap banii, şi nu v-am promis marea cu sarea ca să mă alegeţi într-un post în care să mă înavuţesc.

Eu am vrut să vă păcălesc de întîi aprilie. Să vă pară bine că nu vă păcălesc tot timpul, cum fac alţii. Eu am glumit. N-am tras alcoolul cu seringa, să pun apă în loc şi să vă servesc sticla originală. Nu v-am  încasat banii la întreţinere – dacă staţi la bloc – mai mulţi decît trebuia, n-am luat din laptele care se vinde la alimentară mai multă grăsime decît e îngăduit şi nu am rupt copacii pe care i-aţi plantat în faţa blocului. Nu-mi aduc nici o contribuţie la poluarea aerului, că n-am maşină cu termenul depăşit, care să scoată fum negru pentru plămînii dumneavoastră şi n-am încercat să vă bag pe gît bancnote de o mie şi de cinci, după ce le-am scos firul, pentru a le vinde fasificatorilor.

Nu v-am contrazis, ca, în realitate, să împărtăşesc aceeaşi părere. La mine ce-i în guşă e şi-m căpuşă. Ei cînd am spus că ne-ar trebui un Vlad Ţepeş, apoi un Vlad Ţepeş ne-ar trebui. Dar să revenim la oile noastre. Nu v-am amăgit, nu v-am făcut festa, nu v-am indus în eroare şi nu v-am tras pe sfoară. În consecinţă dacă vreţi să vă supăraţi pe cineva care v-a păcălit, nu sînt eu acela.

N.R.: Rubrică realizată cu sprijinul Cabinetului parlamentar al senatorului PNL, Eugen Nazarie Ţapu

Citește știrea

Actualitate

Cronica pisălogului: Maculaturizarea

Știre publicată în urmă cu

în data de

Constantin Bîrjoveanu (26 martie 1934 – 18 martie 2000), scriitor, pictor, caricaturist şi vorbitor de esperanto, dădea viaţă, în urmă cu două decenii şi ceva, nemuritoarelor tablete umoristice publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. În numărul de astăzi iată o nouă cronicuţă în care, cu ironie fină, satirizează, deopotrivă, maculaturizarea literaturii române în epoca proletcultistă a anilor 1945 – 1960 şi aceea a Epocii de Aur, invadată de operele Tovarăşului. Nu scapă de ironia fină a autorului nici o altă realitate postdecembristă, cea legată de invadarea tarabelor cu opere lipsite de valoare, scăpate de cenzura comunistă. Acest lucru a permis, însă, apariţia „literaturii la kilogram“, cînd editurile, în goana după profit, au făcut rabat calităţii artistice. De aici şi pînă la invadarea chişcurilor de presă cu reviste de scandal şi pornografice nu a mai fost decît un pas.

„Spilcuitul spadasin, spetindu-se spintecă spatele speţerului spurcatului spărgător spin, iar ciută ciuguli cu ciudă ciucurii ciulinului ciufulit, ciunţindu-l“. Zicînd acestea îşi aruncă privirea în sală să vadă ce efect a produs lectura lui asupra membrilor cenaclului literar, care acum se uitau, cu înţeles, unii la alţii.

În calitatea lui de osanalist (scriitor care ridică osanale unei persoane aflată la putere – n.r.) debitase şi altădată nerozii, dar acestea le întrecea pe toate. Într-o cameră alăturată cineva a format un număr de telefon: „Alo! Salvarea?“ Cînd individul a terminat de citit prima pagină, uşa s-a deschis şi în prag a apărut un uriaş îmbrăcat într-un halat alb, căruia i-a zîmbit fericit. Ştia că va fi jertfit pe altarul artei, că posteritatea îi va recunoaşte meritele, iar opera lui va fi vîndută în magazine săteşti, unde, pe vremea aceea, dacă luai albastru de pus în var ţi se băga pe gît şi ceva din operele unor obscuri.

De bună voie şi nesilit de nimeni, ieşi din sală şi se urcă în maşina Salvării, bucuros că va vedea iarăşi Iaşul, şi, parafrazîndu-l pe Nero, zise uriaşului: „Ce artist mare se internează!“. Acesta nu-i dădu nici o atenţie, iar după plecarea maşinilor, şoferul zice: „Pe acesta l-am aranjat; mai avem unul“. Acum, cînd au trecut atîţia ani de atunci, şi au fost „aranjaţi“ toţi, iar alţi osanalişti ca A.Toma, Mihai Beniuc şi alţii au fost scoşi din manualele şcolare, pot spune că regret nespus că am nesocotit atîtea cărţi valoroase şi le-am înstrăinat fără rost.

Da, da, valoroase. Am spus bine, că dacă aş avea atîtea cărţi ca cele scrise de mai sus numiţii autori, pe care le-aş fi putut cumpăra la un preţ de nimic sau aş fi adunat toate cărţile avînd coperte roşii, aruncate după Revoluţie, aş fi milionar. Păi, închipuiţi-vă şi d-voastră s-a făcut 15 lei kila de maculatură. Azi, găseşti pe tarabe specializate, clasici ai literaturii române şi universale şi multe alte cărţi bune, dar – din păcate – şi o literatură abjectă, reviste porno şi ziare de scandal, care confirmă o dată, în plus, că hîrtia suportă multe. Un lucru nu pot pricepe: dacă D.C.A.-ul cumpără maculatura cu 15 lei kila, noi de ce om fi plătind-o atît de scump?

N.R.: Rubrică susţinută de Cabinetul parlamentar al senatorului PNL, Eugen Nazarie Ţapu.

Citește știrea

Trending