Contactează-ne

Actualitate

Releul Pietricica: Bre, plebe: Te fac un referendum sau un plebiscit?

Știre publicată în urmă cu

în data de

Oamenii au tendinţa de a împărţi totul în două categorii. Răi sau buni, frumoşi sau urâţi, deştepţi sau proşti ş.a.m.d. Îmbunătăţind inteligent această alegere la extreme, Murphy a legiferat faptul că oamenii sunt de două categorii: a) Oameni care împart oamenii în două categorii; b) Oameni care nu împart oamenii în două categorii.

Ajungem astfel la plebiscitul lui Caragiale, fiindcă al lui este termenul pe care îl avem noi în memorie, de la latinescul plebis, plebe şi scitum, decizie. Vorbim aici despre referendum, din franceză, dar dacă l-am iubi cu adevărat pe Caragiale, înmormântat în stânga lui Eminescu, la Bellu, ar fi necesar un referendum care să întrebe: „Doriţi ca în România referendumul să fie numit, româneşte, plebiscit?“. Dar asta ar însemna să fim o societate civilizată, europeană, care să umble doar la acordul fin. Desigur, nu este cazul.

Normal a fost, este şi va fi ca un referendum să pornească de la o întrebare acută, generată de o anumită stare de lucruri. Nu invers. Adică nu este normal să anunţi un referendum fără a avea întrebarea care îl solicită. Te mai gândeşti? Este o întrebare surpriză? Care-i treaba?!

În acest context, referendumul din 26 mai 2019, ni se pare a fi un plebiscit cu scenariul scris de Caragiale. Oricum, ce încredere am putea avea noi, electorii, în asemenea consultări ale plebei?

Ceauşescu, în 1989, pe final, a organizat un referendum pentru a introduce în Constituţie o clauză care să interzică luarea de împrumuturi externe. Era sigur că votul va fi de sută la sută. S-a dus.

Pe 19 mai 2007 s-a propus urmaşilor lui Caragiale, prin referendum, demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Era cu da şi nu. 74, 48% au votat DA. Şi ce?! Nu s-a potrivit.

Pe 29 iulie 2012, un alt referendum a întrebat miticii: „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu?“. 87, 52% au spus DA, numai că nu se întrunise cvorumul de 50%. Salut, Ilie, de la Sculărie! Nu s-a potrivit nici asta.

Cel mai tare a fost referendumul acela cu reducerea parlamentarilor. Cerut tot de acest Ostap Bender al combinaţiilor, Traian Băsescu, un şmecher de la Basarabi, Constanţa, care acum dă lecţii la televizor. Se solicita atunci, prin referendum, trecerea la Parlamentul unicameral, adică reducerea drastică a senatorilor şi deputaţilor. Prezenţa a fost de 50,95%, iar conform BEC au spus DA reducerii 88, 84% dintre votanţi. Şi ce dacă? Nu s-a potrivit.

Parlamentul României a rămas, în continuare, cu mult, mult mai mare decât prin Franţa sau Germania (la număr de locuitori) cu un balast de nulităţi, analfabeţi şi alţi membri de partid, care habar n-au ce caută ei pe-acolo.

Dar cel mai tare referendum a fost cel cu familia tradiţională, se prevedea o victorie strălucită a partidului la putere, a fost o aşa de previzibilă victorie, încât ăştia nici nu s-au deranjat prea tare. A ieşit, cu scuze, cu stropi. Adică n-a avut nici măcar prezenţa redusă şmechereşte de 30%. S-a concluzionat atunci că electoratul român este deştept şi absolut european. Deh!

Mergeţi la referendum, oameni buni! Mergeţi la europarlamentare, că-i tot aia! Mergeţi pe unde vreţi voi! Mergeţi la plebiscit.

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 65 de cazuri noi. Naţional – 3.353 cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ, rata de infectare este de 1,44 la mia de locuitori ■ la nivel naţional în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 63 de decese ■

Până astăzi, 15 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 688.270 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

618.673 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.353 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 788 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 17.098 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 14.01.2021 (10:00) – 15.01.2021 (10:00) au fost raportate 63 de decese (40 bărbați și 23 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Brăila, Bistrița-Năsăud,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Ilfov.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.

60 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.635. Dintre acestea, 1.091 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.129.855 de teste RT-PCR și 35.282 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.626 teste RT-PCR (14.620 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.006 la cerere) și 5.453 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 33.519 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.599 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 68.663 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 89 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.398 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 572 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 14 ianuarie, 4.858 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 756.300 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.396 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.941 în Italia, 1.487 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.110 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia,  131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 36 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 79 în Irlanda și câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore, Slovenia, Federația Rusă și Croația. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 135 de cetățeni români aflați în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 3 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

 

Citește știrea

Actualitate

Ars de viu în locuinţă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Trupul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 65 de ani a fost găsit de pompierii nemţeni solicitaţi să stingă un incendiu izbucnit, vineri, 15 ianuarie, la o gospodărie din comuna Tarcău. Intervenţia pompierilor este în desfăşurare.

“Prin apel la 112, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din comuna Tarcău.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD,  un echipaj de pompieri cu o autospecială de la SVSU Bicaz și pompieri voluntari din cadrul SVSU Tarcău.

Incendiul se manifesta generalizat în interiorul unei locuințe.

Incendiul a fost localizat de către forțele de intervenție.

Din păcate,  în interiorul locuinței,  pompierii au găsit trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 65 de ani.

Se lucrează pentru lichidarea incendiului”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Vine gerul! Vor fi -15 grade

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ valori termice foarte scăzute sînt aşteptate pînă la jumătatea săptămînii viitoare ■ în cea mai rece zi vor fi -9 grade, iar valorile termice nocturne coboară la -15 grade ■ pînă astăzi este în vigoare o atenţionare de ninsori ■

Pînă astăzi este în vigoare o atenţionare de ninsori şi viscol, iar mai apoi vine gerul. Meteorologii anunţă valori termice sub media perioadei, astfel că în cea mai rece zi vor fi -9 grade. Şi nopţile vor fi deosebit de reci, cu temperaturi de pînă la -14 grade.

Cam aşa vor fi condiţiile meteo pînă la mijlocul săptămînii viitoare, apoi vremea se mai îmbunează. Pînă atunci rămînem cu atenţionarea de ninsori, valabilă pînă azi, 15 ianuarie, la ora 10:00.

„În intervalul menţionat, temporar va ninge în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar în zona de munte, prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de 15-20 l/mp şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent. În zona montană înaltă, cu precădere a Carpaţilor Meridionali, vîntul va avea intensificări cu rafale, în general, de 60-80 km/h, viscolind ninsoarea şi determinînd scăderea vizibilităţii“, se arată într-un comunicat al ANM.

Ieri, la ora 10:00, termometrele indicau -1 grad la Tîrgu Neamţ, -4 grade erau în reşedinţa de judeţ, iar la Roman se înregistrau -5 grade. Cel mai frig, -13 grade, era la staţia meteo de pe Ceahlău – Toaca, iar din cauza vîntului indicele de răcire era de – 24 de grade. Este şi ceva zăpadă, în strat de 3 centimetri la Roman şi Tîrg, 10 centimetri la Piatra Neamţ şi 27 de centimetri pe munte. Se face mai rece cu începere de azi, 15 ianuarie, cînd din nou ne putem aştepta la ninsori.

La amiază vor fi -3 grade, dar urmează cea mai rece noapte din acest sezon şi sînt prognozate minime de – 6 grade. Şi mai frig va fi în week-end. Sîmbătă, 16 ianuarie, ar mai putea ninge puţin, dar va fi foarte frig, iar maxima diurnă va fi de -6 grade. Noaptea vine gerul şi meteorologii promit o minimă de -10 grade. Regimul termic continuă declinul şi va fi deosebit de frig şi duminică, 17 ianuarie. Se anunţă cer variabil, iar în cel mai cald moment al zilei se vor înregistra -6 grade. Va fi cel mai rece interval de pînă acum, iar după lăsarea întunericului gerul se menţine şi se vor înregistra -12 grade. Cam la fel va fi registrul termic şi săptămîna viitoare.

Cea mai friguroasă zi din acest sezon va fi cea de luni, 18 ianuarie, cînd va fi cer variabil cu soare şi o maximă la limita gerului, -9 grade. Şi noaptea aduce ger, iar mercurul din termometre se opreşte la -14 grade. La fel vor fi condiţiile şi marţi, 19 ianuarie, -6 grade ziua şi -14 grade după lăsarea întunericului. Se mai îmbunează condiţiile abia marţi, 20 ianuarie, cînd vor fi -4 grade ziua şi 12 grade după lăsarea întunericului, iar miercuri vor fi maxime diurne de -4 grade, şi o minimă nocturnă de -12 grade. De joi, 21 ianuarie, şi pînă duminică 24 ianuarie, trecem la timp bun, cu valori termice diurne pozitive, de 1 pînă la 3 grade, iar minimele nocturne nu scad mai mult de -3 grade.

Citește știrea

Trending