Contactează-ne

Actualitate

Rejudecare în dosarul droguri în familie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ cei doi inculpaţi condamnaţi cu executare au contestat pedepsele ■ Curtea de Apel Bacău va decide definitiv în cauză ■ stupefiantele erau aduse din străinătate şi comercializate în Piatra Neamţ şi Bicaz ■ la cantităţi mai mari se făceau reduceri ■

Dosarul droguri în familie se mută de pe rolul Tribunalului Neamţ pe cel al Curţii de Apel Bacău. Asta după ce doi din cei patru inculpaţi au atacat decizia instanţei de fond. Este vorba de Emanuel David, care a fost condamnat la 4 ani şi 4 luni de detenţie, precum şi de Nicolae Covas care a primit o pedeapsă de 3 ani şi 9 luni de detenţie.

În acelaşi dosar, Florin Alin Enea are o sancţiune de 2 ani, 6 luni şi 10 zile de detenţie, pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere. Instanţa l-a mai obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Singura femeie din grup, Ana Maria Enea, a primit şi ea o pedeapsă cu suspendare, 2 ani şi 8 luni de închisoare, plus 60 de zile de muncă voluntară.

Aceştia din urmă nu au uzat de calea de atac. Judecătorii au mai decis confiscarea de la Emanuel David a sumei de 1.700 de lei, iar fiecare dintre inculpaţi trebuie să achite cheltuieli judiciare în valoare de 4.000 de lei. Inculpaţii au vîrste între 20 şi 31 de ani, fiind de loc din Stejaru, Bicaz şi Tarcău. În cauză au fost acuze de săvîrşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, în forma continuată, introducere în ţară de droguri de risc şi mare risc, deţinere fără drept de droguri de risc şi mare risc, în vederea consumului propriu.

Anchetatorii se sesizaseră de mai mult timp că în zona Piatra Neamţ şi Bicaz se distribuie droguri, iar cercetările efectuate în cauză au confirmat suspiciunile. S-a aflat că doi dintre inculpaţi, Emanuel David şi Florin Alin Enea ar fi vîndut stupefiante, cannabis şi ecstasy în reşedinţa de judeţ, Bicaz şi comunele învecinate, drogurile fiind aduse din străinătate.

De aprovizionare se ocupa Covas, care le trimitea din străinătate, prin servicii de coletărie. Pentru siguranţă, coletele erau dosite la Ana Maria Enea. Afacerea ilicită era cumva în familie pentru că femeia era mătuşa primilor doi inculpaţi, Emanuel David şi Florin Alin Enea, aceştia doi fiind veri. Legătura dintre grupul infracţional şi doritorii de stupefiante era asigurată de David. Aceştia îl contactau şi disimulat îl întrebau dacă pot obţine cannabis sau ecstasy.

La rîndul lor clienţii erau întrebaţi ce drog vor şi în ce cantitate. În cazul în care cantităile pe care le deţinea nu erau suficiente, David îl contacta pe Covas. Îi solicita tipul de drog şi cantitatea de stupefiante necesară, iar Covas îl trimitea să ridice marfa ilicită de la femeie. Ancheta a stabilit că ultimele vînzări au avut loc în perioada 26 noiembrie – 4 decembrie 2019 cînd au ajuns pe piaţă atat cannabis cît şi ecstasy în diverse cantităţi.

De menţionat este faptul că un gram de drog sau un comprimat de ecstasy aveau acelaşi preţ, de 80 de lei, însă pentru cantităţi mai mari doritorii obţineau reduceri de preţ. Pe 4 decembrie 2019, David şi Florin Alin Enea au fost depistaţi în trafic, în timp ce se deplasau cu maşina la un cumpărător pentru a vinde 100 de grame de cannabis şi 20 de comprimate de ecstasy. Ulterior la domiciliile celor patru inculpaţi au avut loc percheziţii domiciliare iar anchetatorii au mai găsit 300 de grame de cannabis.

FOTO: generica

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Noua „ordine” din Prefectura Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ la Neamț vor funcționa două posturi de subprefect, care revin, politic, Alianței USR-PLUS ■ George Lazăr va ocupa, în continuare, postul de prefect din partea PNL ■ prefectul și subprefecții devin demnitari ■ se înființează și un post de secretar general ■

Prefectura Neamț a înaintat în cursul zilei de vineri, 26 februarie, la Agenția Națională a Funcționarilor Publici și la Ministerul Administrației și Internelor schema de reorganizare, în conformitate cu prevederile unui proiect de Hotărîre de Guvern, aflat în transparență decizională pe site-ul Ministerului de Interne.

În baza acestui act normativ se trece la reașezarea celor 43 de posturi din instituție, deja ocupate, la care se adaugă 5 posturi vacante, blocate. În principal noua organigramă va avea și cel puțin două posturi noi: e vorba de un nou subprefect și de un secretar general.

Ca element de noutate, prefectul și cei doi subprefecți devin demnitari și nu vor mai fi înalți funcționari publici, ca pînă acum. Noua reorganizare înlătură ipocrizia politică actuală, conform căreia, deși erau numiți de formațiunile politice aflate la guvernare, prefectul și subprefectul erau considerați apolitici.

”E vorba de o modificare de structură a prefecturilor din întreaga țară. În cursul zilei de vineri, 26 februarie am trimis la București, pentru viza de legalitate, la Agenția Funcționarilor Publici și la Ministerul Afacerilor Interne, spre aprobare, noua organigramă. Ca noutate apare în noua organigramă un al doilea post de subprefect. Ca urmare a prevederilor unei Hotărîri de Guvern din mai-iunie 2020 se înființează și un post de secretar general, cu rol de contrasemnare a ordinelor de prefect.

Posturile de prefect și subprefect devin posturi de demnitari și nu de înalți funcționari publici, ca pînă acum. În rest, nu se modifică structura de personal existentă în actuala organigramă. La Neamț nu am găsit oportună reînființarea Oficiului Prefectural, care a funcționat la Roman, în perioada anilor 2000-2009, serviciu care avea rolul de a prelua petițiile cetățenilor din cele 28 de comune ale zonei metropolitane”, a precizat, pentru ”Monitorul”, prefectul George Lazăr.

La ora actuală în Prefectura Neamț sînt ocupate 43 de posturi și sînt vacante alte cinci, care, în conformitate cu prevederile unei hotărâri de guver,n sînt blocate, din cauza restricțiilor economice pandemice, ce nu mai permit angajarea de personal în instituțiile bugetare, pînă la noi decizii.

Prefectul George Lazăr a mai declarat că în conformitate cu algoritmul politic, la Neamț, postul de prefect va rămîne PNL-ului și cele de subprefect vor fi ale Alianței USR-PLUS.

Citește știrea

Actualitate

Vine primăvara! Cum va fi vremea zilele viitoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ meteorologii anunţă valori termice peste media perioadei ■ ceva mai rece va fi în week-end, cînd sînt aşteptate şi precipitaţii ■ arareori vor mai fi valori termice nocturne negative ■

Vremea e schimbătoare şi după ce vreo două săptămîni ne-a chinuit gerul s-a încălzit nesperat de mult. A reapărut soarele, astfel că cea mai călduroasă zi din ultima perioadă de timp a fost cea de ieri, dar tot aşa vor sta lucrurile şi astăzi.

Va fi o scurtă sincopă în week-end, cînd temperaturile scad cu vreo 10 grade, fiind anunţate şi ploi. Mai apoi, săptămîna viitoare, la început de Mărţişor, se încălzeşte din nou şi sînt anunţate valori termice diurne de pînă la 13 grade. Minimele nocturne vor fi pe la limita îngheţului şi vor fi cuprinse săptămîna viitoare între -1 şi cel mult 3 grade.

Pînă atunci trebuie spus că ziua de ieri, 25 februarie, a fost spectaculoasă din punct de vedere termic, iar la ora 13:00 termometrele indicau 16 grade la Piatra Neamţ şi Tîrgu Neamţ, cu promisiunea unei maxime diurne de 18 grade, în timp ce la Roman erau 15 grade.

Cel mai rece era în vîrf de munte, la staţia meteo de pe Ceahlău – Toaca, unde erau 5 grade. Doar acolo mai este zăpadă, un strat consistent de 54 de centimetri. O vorbă din popor spune că nu vine primăvara decît atunci cînd nu mai este zăpadă pe munte, deci nu e cazul să ne amăgim. Cam la fel va fi vremea şi azi, 26 februarie, cînd se anunţă cer degajat şi o maximă de 18 grade, în timp ce peste noapte mercurul din termometre se opreşte la 4 grade. Sîmbătă, 27 februarie, se răceşte brusc, cu vreo 10 grade, iar în cel mai cald moment al zilei nu vor fi mai mult de 8 grade.

Simultan, se adună norii şi sînt aşteptate ploi. Minima scade la 2 grade. Duminică, 28 februarie, se face şi mai rece şi chiar dacă vedem soarele, nu vor fi mai mult de 6 grade. Peste noapte vor fi temperaturi la limita îngheţului. Prima zi a lui Mărţişor, luni 1 martie, va fi urîtă, cu cer acoperit, ploaie şi cel mult 5 grade. Valorile termice se dublează marţi, 2 martie, cînd reapare soarele şi se vor înregistra 10 grade. Cu toate acestea, urmează cea mai rece noapte cu o minimă negativă, de -1 grad.

Cea mai caldă zi de săptămîna viitoare pare a fi cea de miercuri, 3 martie, cînd vor fi 13 grade, iar dacă meteorologii nu dau greş şi joi, 4 martie, va fi bine la o maximă de 12 grade. Minima nocturnă mai creşte niţel şi ajunge la valori pozitive, dar modeste, 2 grade. Cer variabil cu soare este anunţat şi pentru vineri, 5 martie, dar valorile termice intră în declin, astfel că la amiază vor fi numai 10 grade.

Noaptea aduce o minimă de 3 grade, cu plus. Se readună norii pe parcursul zilei de sîmbătă, 6 martie, dar nu vor fi şi precipitaţii. Maxima diurnă va fi de 9 grade, iar minima nocturnă se opreşte la 1 grad. Fix pe acelaşi model va fi şi ziua de duminică, 7 martie.

Citește știrea

Actualitate

Maşină parcată în scările unei firme de un şofer aproape în comă alcoolică

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un şofer în pragul comei alcoolice, cu o alcoolemie de 2 la mie, nu şi-a mai putut stăpîni maşina şi s-a oprit în treptele unei firme. S-a întîmplat pe 25 februarie 2021, cînd poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Roman au fost solicitaţi să intervină la un eveniment rutier produs pe o stradă din municipi soldat, din fericire, doar cu pagube materiale.

În urma cercetărilor efectuate de oamenii legii a reieşit că, în timp ce un bărbat de 38 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe strada Cuza Vodă, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă, intrînd în coliziune cu scările de acces ale unei societăţi comerciale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicînd amploarea beţiei, o concentraţie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De menţionat e faptul că această valoare se dublează în sînge, drept pentru care şoferul a fost condus la spital, unde i s- au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Poliţiştii i-au săltat carnetul de conducere şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Citește știrea

Trending