Contactează-ne

Actualitate

Refugiaţii, cauzele ajungerii prin spitale

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în judeţul Neamţ, au primit asistenţă medicală şapte ucrainieni ■ spitalele îi vor trata pe refugiaţii suferinzi în funcţie de afecţiunile pe care le au ■ serviciile vor fi decontate de către Ministerul Sănătăţii direct unităţilor sanitare ■

Urmare a exodului ucrainienilor care s-au refugiat în România din cauza războiului declanşat de armata rusă, o parte dintre ei ajungând şi în Neamţ, autorităţile centrale şi locale au fost obligate de împrejurări să se organizeze şi să ia decizii şi în ceea ce priveşte asistenţa medicală.

Aşa cum a fost anunţat şi în conferinţa de presă din data de 1 martie de la Prefectura Neamţ, referitor la modul de acordare a ajutorului umanitar către refugiaţi, aceştia vor putea fi trataţi la unităţile din Roman, Piatra Neamţ şi Tîrgu Neamţ. Astfel, bolnavii cu diabet sînt primiţi la Spitalul Judeţean şi la Spitalul Roman, iar bolnavii oncologici, inclusiv cei care fac tratament cu citostatice, se pot adresa tot celor două unităţi sanitare.

Bolnavii ce au nevoie de dializă vor primi tratament la Spitalul Judeţean, iar bolnavii de TBC vor fi trataţi la Sanatoriul  Bisericani. Purtătorul de cuvînt al Spitalului Municipal de Urgenţă, Andreea Trifan, a spus că de la izbucnirea războiului din Ucraina la Roman a fost acordată asistenţă medicală pentru patru persoane:

„De la izbucnirea războiuliui, cînd pe teritoriul României au ajuns refugiaţi fugiţi din calea bombardamentelor, la Spitalul Roman au ajuns patru cetăţeni ucrainieni. E vorba de femeia de 47 de ani rănită în acidentul petrecut la Dulceşti, în dimineţa zilei de 26 februarie, care între timp a fost operată şi se află la Secţia Ortopedie.

La spital a ajuns şi fiica acesteia, care acuza un sindrom dureros. I s-a pus o perfuzie, i s-au făcut investigaţii  paraclinice şi, ulterior,  a fost externată, fiind cazată împreună cu restul familiei la Hotel Royal. La spital a mai ajuns şi şoferul ucrainian implicat în accidentul din preajma Hotelului Roman, din ziua de 28 februarie.

E vorba de bărbatul care  a accidentat o bătrînă pe strada Alexandru cel Bun. Acestuia i s-au recoltat doar probe de sînge pentru a vedea dacă a consumat alcool sau nu. În seara zilei de 1 martie a mai ajus la spital o altă refugiată care acuza un sindrom abdominal dureros. Nici aceasta nu a rămas internată, plecînd imediat după investigaţii  la unul din cele două locuri de cazare destinate refugiaţilor ucrainieni“.

Conform declaraţiilor directorului CJAS Neamţ, Mariana Atomulesei, la serviciile spitalelor din Neamţ au apelat în total şapte cetăţeni ucrainieni, din care patru la Roman, doi la Piatra Neamţ şi unul la Tîrgu Neamţ:

„Serviciile medicale ale acestora sînt încadrate la urgenţe şi urmează a fi decontate spitalelor, direct de către Ministerul Sănătăţii“.  

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending