Contactează-ne

Actualitate

Reconcilierea naţională nu este obiectivul Preşedintelui României, ci doar al Preşedintelui SUA

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cred că foarte mulţi români au urmărit ceremonia investirii celui de al 46-lea Preşedinte al Statelor Unite ale Americi, care a avut loc în ziua de 20 ianuarie la Washington DC.

Interesul a fost cu atât mai mare, cu cât în 6 ianuarie am urmărit cu îngrijorare evenimentele grave care au avut loc în această ţară, considerată model de democraţie. Pe 6 ianuarie am fost martorii faptului că, în SUA, societatea este fracturată şi că Trump i-a lăsat moştenire lui Biden două Americi.

Cu patru ani în urmă, la ceremonia de investire a sa ca Preşedinte al SUA, Donald Trump a vorbit, aparent convingător, despre unitatea necesară în societatea americană. Unitate pe care a călcat-o sistematic în picioare, prin tot ceea ce a făcut, reuşind la final de mandat să rupă SUA în două părţi ireconciliabile. La noi, în România, Klaus Iohannis a vorbit şi el de multe ori despre unitate românilor, dar a militat numai pentru unitatea dreptei, reuşind ca la sfârşitul mandatului, în 2019, societatea românească să fie fracturată grav, în două Românii.

Acum, la Casa Albă, noul preşedinte ales Joe Biden a ţinut un discurs memorabil despre necesitatea reconcilierii dintre cele două Americi, susţinând că ,,pentru a învinge toţi duşmanii, trebuie să fim uniţi. Sper să unesc poporul şi naţiunea. Vă jur că voi fi preşedintele tuturor americanilor”. Referitor la evenimentele din 6 ianuarie, Joe Biden a subliniat ,,cât de preţioasă este democraţia, dar şi cât de fragilă este”. Întreaga ceremonie a stat sub semnul unităţii, reconcilierii şi a trecerii peste obstacole şi diferenţe.

În rugăciunea sa din timpul ceremoniei, un înalt pastor a invocat ,,Ajută-ne Doamne să reconciliem naţiunea!”. Cred că preşedintele Iohannis a urmărit toată ceremonia, scoţându- şi de pe cap şepcuţa primită de la Donald Trump, când asculta discursul lui Joe Biden. Ghinionul nostru, al românilor, este că Klaus Iohannis nu şi-a propus ca obiectivul celui de al doilea mandat al său să fie reconcilierea naţională. Şi-a propus să ne ducă aşa dezbinaţi într-o ,,Românie normală”. .

Paradoxal, reforma PSD-ului, dictată de Klaus Iohannis, va începe cu reformarea PNL-ului

Abia a trecut o lună de zile, de la instalarea Guvernului Cîţu, că deasupra Partidului Naţional Liberal s-au ridicat coloanele de fum ale unei răzmeriţe interne. Sub bagheta europarlamentarului şi primvicepreşedintelui PNL Rareş Bogdan, tenorii Sigfrid Mureşan şi Florin Roman au interpretat aria acuzării lui Ludovic Orban, solicitându-i acestuia demisia din fruntea partidului.

Luptele interne în PNL s-au acutizat exact în momentul când rezultatul alegerilor parlamentare au demonstrat că partidul nu a putut trece de pragul de 25%, pierzând alegerile. În aceste circumstanţe defavorabile, PNL s-a văzut obligat să împartă puterea cu USR-PLUS şi cu UDMR, pentru a-i putea oferi lui Klaus Iohannis cheile ,,Parlamentului Meu” şi ale ,,Guvernului Meu”, pe care acesta să şi le atârne la brâu.

În toate mediile se vorbeşte despre răzmeriţa din PNL, că este condusă de o grupare ,,progresistă” din care fac parte şi lideri notorii, cu state vechi în funcţia de primari de municipii, precum Emil Boc, Ilie Bolojan sau Gheorghe Falcă. Din anul 1990, drumul liberalilor a fost pavat de cohorte de ,,progresişti”, de care acest partid nu a dus lipsă, dar care au avut mandate scurtate de alţi ,,progresişti”, dornici de a pune mâna pe partid.

Ludovic Orban a avut şi el momentul lui de glorie ca ,,progresist”, iar ,,progresistul” Rareş Bogdan îi scrie azi necrologul. Acum, Ludovic Orban este acuzat că a condus partidul discreţionar, că a pierdut alegerile parlamentare şi că a vândut interesele partidului şi ale ,,baronilor galbeni”, pentru a obţine foloase proprii, cuantificate în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Corul ,,progresiştilor” din PNL creşte de la o zi la alta, pe măsură de USR-PLUS le roade din caşcaval. Mai mult, progresiştii îi reproşează public lui Ludovic Orban, ceea ce liberalii ţineau ascuns sub preş, că guvernul său a făcut multe erori, atât în gestionarea pandemiei, cât şi în gestionarea economiei, pierzând încrederea românilor. Astăzi 73% dintre cetăţeni consideră că România merge într-o direcţie greşită.

Căderea imaginii PNL s-a accentuat după alegerile din 6 decembrie 2020, când premierul demisionar Ludovic Orban, pentru a-şi asigura un scaun sub fund, a negociat atât de prost cu liderii formaţiunii USR-PLUS, încât această formaţiune de numai 15%, a preluat frâiele guvernării, pe care PNL doar mimează că le ţine. Paradoxal, dar costurile guvernării Cîţu nu vor fi imputate decât PNL-ului. Se pare că liberalii abia acum sunt conştienţi de acest lucru.

Liberalii ,,progresişti” vor acum reformarea PNL-ului

Noii progresişti liberali, în frunte cu Rareş Bogdan, îl acuză pe Ludovic Orban că şi-a însuşit modelul PSD de promovare discreţionară în funcţii publice a oamenilor de casă. Până nu demult, acest model de promovare era imputat doar lui Liviu Dragnea şi ,,baronilor roşii”, care brevetaseră ,,clientelismul de partid”.

Toată suflarea progresistă a PNL-iştilor îşi pune acum speranţa în noua reorganizare a partidului, care trebuie să aibă loc cu ocazia unui cât mai recent congres. Klaus Iohannis, care şi-a impus să nu bage în seamă PSD-ul până ce acesta nu se reformează după ideile lui, are acum surpriza istorică să constate că de reformat se reformează doar PNL-ul, după zicala ,,Nu-i pentru cine se potriveşte, ci pentru cine se nimereşte”. Dacă PSD-ul era programat la reformare, se nimereşte ca PNL să fie cel reformat, trecând peste rând.

Am ajuns să trăim din plin paradoxurile iohannisiene, după care PNL, deşi pierde alegerile, câştigă dreptul de a guverna. Deasemeni, nici nu a reînceput bine guvernarea, că în PNL a izbucnit răzmeriţa, care prefigurează căderea ,,Guvernului Meu”.

Răzmeriţa din PNL vizează alegerile prezidenţiale din 2024

Regula istorică a ultimilor ani, arată că un preşedinte de partid, dacă nu este prim-ministru, nu are control asupra guvernului propriu. În PSD, această regulă a fost respectată până la Liviu Dragnea, excepţia fiind Viorica Dăncilă, care a confirmat regula. La rândul său, Marcel Ciolacu îl copie pe Dragnea, ferindu-se de funcţia de prim-ministru, ca dracul de tămâie.

Primvicepreşedintele PNL Rareş Bogdan priveşte mai adânc în viitor, ştiind că în 2024 acest partid va trebui să aibă un candidat la preşedinţia României. Rareş Bogdan nu vrea ca acest candidat să fie Ludovic Orban, căruia consideră că ,,i s-a umflat capul” şi a condus discreţionar partidul şi guvernul.

Culmea este că în anul 2016, pe când era făcător de emisiuni televizate, Rareş Bogdan cerea public ca ministrul transporturilor, care era Ludovic Orban, să fie arestat. Mai târziu, când a devenit liberal, Rareş Bogdan a schimbat macazul susţinând în noiembrie 2020 că Ludovic Orban ar merita să i se facă statuie în chip de ,,pompier atomic”, deoarece are capacitatea de a rezolva dorinţele ,,fierbinţi” ale lui Klaus Iohannis. Pentru această schimbare de macaz, Rareş Bogdan a primit de la Klaus Iohannis, funcţia de primvicepreşedinte al PNL. Punând acuma mâna pe târnacop, Rareş Bogdan vrea să dărâme statuia ,,pompierului atomic”, pentru a pune în loc statuia proprie, cu voie de la Cotroceni.

Pentru funcţia de preşedinte al PNL ,Rareş Bogdan deja şi-a anunţat candidatura. Ca în cimilitura românească ,,Mânăstire într- un picior, ghici ciuperca ce-i?”, putem spune acum ,,Candidat la preşedinţia României, ghici Rareş Bogdan ce-i?”. Asta ne mai lipsea, vorba lui Bulă.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Şapte persoane la spital din cauza ciupercilor

Știre publicată în urmă cu

în data de

Şapte persoane, dintre care patru copii, au ajuns la Spitalul Târgu-Neamţ, vineri, 14 mai, având diagnosticul intoxicaţie cu ciuperci. Solicitarea către Ambulanţa Neamţ a fost făcută în jurul orei trei dimineaţa  şi la unitatea sanitară au fost transportaţi o fetiţă de cinci ani, un băieţel de şase ani, o fetiţă de 8 ani şi un băiat de 12 ani, dar şi trei tineri cu vârste cuprinse între 23 şi 29 de ani.

Citește știrea

Actualitate

Nu ieşim din zodia ploilor

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ informarea de instabilitate atmosferică expiră azi, la ora 21:00 ■ totuşi, nu scăpăm de precipitaţii nici săptămîna viitoare ■ valorile termice diurne vor oscila între 14 şi 22 grade ■

Cea de-a doua jumătate a lunii mai nu aduce timp bun şi foarte aproape de vara calendaristică meteorologii anunţă ploi consistente, iar în cea mai rece zi a săptămînii viitoare nu vor fi mai mult de 14 grade. Singura veste bună este că nopţile vor fi mai calde, iar minimele se vor situa între 9 şi 11 grade.

O informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată expiră azi, 14 mai, la ora 21:00, dar specialiştii spun că vor fi perioade în care va ploua în averse ce vor avea şi caracter torenţial, vor fi descărcari electrice, intensificări de scurtă durată ale vîntului, vijelii şi, izolat, grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi, pe arii restrînse, 25…35 l/mp.

La acest moment, la staţia meteo de pe Ceahlău – Toaca mai sînt 15 centimetri de nea. Astăzi, 14 mai, regimul termic va fi bunişor, 20 de grade ziua şi cam 10 grade vor fi peste noapte. Temperatura se apreciază pe parcursul zilei de sîmbătă, 15 mai, iar la jumătatea lui Florar vor fi 21 de grade, dar nu scăpăm de furtunile care vor fi în special după amiază.

Nu sînt schimbări în regimul termic nocturn şi vor fi vreo 10 grade. Duminică, 16 mai, în prima parte a zilei va fi soare, însă la amiază maxima ajunge cu greu la 20 de grade şi sînt aşteptate ploi în aversă. Noaptea vor fi 10 grade. Cea mai caldă zi de săptămîna viitoare va fi cea de luni, 17 mai, cînd meteorologii prognozează o maximă îndrăzneaţă de 22 de grade.

Cu toate acestea, nu scăpăm de instabilitate şi sînt anunţate ploi mai după amiază. Minima nocturnă rămîne cantonată la 10 grade. Conform prognozei, de marţi, 18 mai, începe depreciarea regimului termic, astfel că la amiază în zona noastră vor fi 19 grade. Instabilitatea îşi face de cap şi din nou pot veni furtuni. Va fi ceva mai bine după lăsarea întunericului şi minima saltă la 11 grade.

Urmează cea mai rece zi, cea de miercuri, 19 mai, cînd maxima atinge cu greu valoarea de 14 grade. Cerul va fi acoperit şi va ploua mărunt întreaga zi. Precipitaţii sînt anunţate şi după lăsarea întunericului, cînd se vor înregistra cam 10 grade. Joi, 20 mai, se mai încălzeşte niţel, revedem şi soarele şi vor fi vreo 17 grade.

Nu trebuie să uitaţi umbrelele acasă pentru vor fi ceva stropi de ploaie, în aversă. Urmează cea mai rece noapte din întreg intervalul de prognoză, iar minima va fi de 9 grade. Vineri, 21 mai, norii se cantonează în zona noastră şi va ploua mai tot timpul. Termic nu stăm prea bine pentru începutul ultimei decade a lui mai şi vor 17 grade ziua şi vreo 11 grade după lăsarea întunericului.

Sîmbătă, 22 mai, este anunţat cer variabil cu soare, ceva ploi după amiază, 19 grade ziua şi vreo 11 grade vor fi peste noapte. Singura zi fără ploi pare a fi cea de duminică, 23 mai, cînd se vor înregistra 21 de grade.

Citește știrea

Actualitate

E căutat un minor fugar

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale de la IPJ Neamţ şi cei ai Poliţiei municipiului Roman fac verificări pentru depistarea unui minor de 17 ani, dar dispărut acum cîteva zile.

„La data de 11 mai 2021, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au fost sesizaţi cu privire la faptul ca minorul Mereuţă Vlăduţ Ionuţ, în vîrstă de 17 ani, din Roman, a părăsit voluntar Centrul de asistenţă socială în care se afla şi nu a mai revenit“, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

Adolescentul are o înălţime de circa 1,65 metri, greutate de aproximativ 66 de kilograme, părul brunet, tuns scurt, ochi căprui. Nu se cunosc detalii referitoare la obiectele de îmbrăcaminte pe care acesta le purta la momentul dispariţiei.

Anchetatorii au efectuat verificări pe raza municipiului Roman, precum şi a localităţilor limitrofe, în vederea depistării acestuia, dar fără folos, astfel că cer ajutorul populaţiei. Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze numărul unic de urgenţă 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

De regulă, în astfel de cazuri, copii fugari hoinăresc prin oraş sau merg la rude timp de cîteva zile, după care revin în centrele unde sînt instituţionalizaţi.

Citește știrea

Trending