Contactează-ne

Actualitate

Recoltă bogată de şoferi băuţi. Alţii au urcat la volan deşi nu aveau actele în regulă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Nici sfârşitul săptămânii trecute nu a făcut excepţie de la o „regulă” nedorită: unii şoferi urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, alţii urcă la volan chiar dacă nu au dreptul să conducă.

Patru şoferi prieteni cu alcoolul au picat în plasa poliţiştilor în ultimele zile ale săptămânii trecute.

Conform oamenilor legii, la data de 30 iunie, ora 01.05, cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, aceștia au depistat în trafic, pe drumul județean DJ 207C, un autovehicul condus de un tânăr de 24 de ani, din Ion Creangă.

Deoarece conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând concentrația de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat

Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Concurs de drifturi în parcare

Cu puţine ore înainte, poliţiştii sesizaţi că în parcarea unui magazin e „concurs de drifturi” au dat peste un şofer tot aghezmuit.

„La data de 29 iunie a.c., ora 23.05, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați despre faptul că mai multe autoturisme fac drifturi, în parcarea unui magazin din Târgu-Neamț.

Cu ocazia deplasării la fața locului a patrulei de ordine și siguranță publică a fost identificat un autoturism, condus de un bărbat de 30 de ani care emana halenă alcoolică.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au comunicat reprezentanţii IPJ Neamţ.

Cam pe la aceeaşi oră, alt şofer pica testul alcoolmetrului la Piatra Neamţ. Ba mai avea şi permisul suspendat.

”La data de 29 iunie a.c., în jurul orei 23:25, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au oprit pentru control, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Piatra-Neamț, un autoturism, condus de un bărbat de 55 de ani, din Piatra-Neamț.

Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că acesta are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat din data de 10 mai a.c.”, au transmis oamenii legii.

Alţi conducători auto prinşi în ”ofsaid”

Cu o zi înainte într-o situaţie similară fusese prins un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Girov.

„La data de 28 iunie a.c., ora 17:40, în timp ce polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DN 15D, în localitatea Girov, au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire al unui autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Girov.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, au comunicat reprezentanţii IPJ Neamţ.

Cât priveşte „şoferii care”conduceau fără permis, la sfârşitul săptămânii trecute au fost înregistrate două astfel de cazuri.

Unul al unui tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Cândești, care a fost prins pe pe DN 12C, în localitatea Tașca, în timp ce conducea un motociclu un motociclu fără a avea permis de conducere corespunzător categoriei vehiculului şi un altul al unui bărbat de 38 de ani, din județul Iași, care a condus pe strada Principală, din Pâncești,  un autoturism, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie.

Advertisement

Trending