Contactează-ne

Actualitate

Reacţiile parlamentarilor nemţeni după moţiune (II)

Știre publicată în urmă cu

în data de

S&P Global Ratings avertizează România

„Am ales să ascult vocea oamenilor”

un deputat de neamt anunta o alianta

Ciprian Ciubuc, deputat de Neamţ, neafiliat: „În calitate de deputat de Neamț, am considerat esențial să mă întorc către cei care m-au trimis în Parlament. Am realizat un sondaj în municipiul Piatra-Neamț pentru a-i întreba direct pe oameni cum își doresc să votez într-un moment politic important.

Am oscilat inițial în privința votului, mai ales în contextul presiunilor venite din partea unor reprezentanți ai PSD pentru a susține o anumită direcție. În același timp, noi, parlamentarii neafiliați, am ajuns – poate pentru prima dată în ultimii 5 ani să contăm cu adevărat. Am fost curtați de toate părțile politice, iar votul nostru a devenit relevant.

În acest context, am ales să ascult vocea oamenilor.

75% dintre nemțenii care au participat la acest demers mi-au cerut clar să votez moțiunea.

Am respectat voința lor.

Am votat moțiunea.

Moțiunea a trecut, aceasta a fost decizia românilor, exprimată prin reprezentanții lor.

Am rămas consecvent principiilor mele: respectul față de cetățeni și responsabilitatea față de mandatul primit”.

„Am votat pentru familie și pentru România”

Paul Gheorghe, senator Neamţ: „Am votat pentru familie și pentru România și pentru românii. Am votat pentru demisia lui Bolojan”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Cei care au susținut astăzi moțiunea de cenzură au obligația să formeze un nou guvern”

bugetari vs privati

Adrian Ciobanu, deputat PNL Neamţ: „România resimte astăzi, din plin, consecințele unor ani în care adevărul a fost înlocuit cu promisiuni fără fundament. Au fost ani în care s-au luat decizii financiare hazardate, s-au angajat cheltuieli pe care statul nu le putea susține și s-a guvernat fără responsabilitate față de viitor. Nu a fost doar neglijență, ci o pierdere profundă de încredere. Acesta este adevărul, chiar dacă este greu de acceptat.

Diferența devine clară tocmai acum: între cei care aleg să vândă în continuare iluzii convenabile și cei care au determinarea de a face ordine, chiar și cu prețul unor decizii dificile. Ilie Bolojan nu a mers pe drumul ușor. A ales onestitatea, asumarea și efortul de a corecta ceea ce a fost greșit. Iar acest lucru, inevitabil, a stârnit reacții. Pentru că adevărul incomodează, dar rămâne singura bază solidă pentru a construi ceva durabil.

În acest context, cei 281 de parlamentari care au susținut astăzi moțiunea de cenzură au obligația să își asume responsabilitatea și să formeze un nou guvern.”

„Considerăm că mandatul acestui guvern nu a mai corespuns așteptărilor cetățenilor”

Un proiect de lege pentru a susţine performanţa

Dumitrina Mitrea, deputat AUR Neamţ: „Astăzi, Parlamentul României a exercitat cel mai democratic instrument de control asupra puterii executive. Adoptarea moțiunii de cenzură cu 281 de voturi „pentru” reprezintă un semnal clar de maturitate politică și o confirmare a faptului că nicio guvernare nu poate funcționa fără o legitimitate parlamentară solidă.

În calitate de parlamentar AUR, votul meu de astăzi a fost unul de responsabilitate. Am ales să ascultăm vocea românilor care au cerut o schimbare și încheierea mandatului premierului Ilie Bolojan. Considerăm că mandatul acestui guvern nu a mai corespuns așteptărilor cetățenilor, iar rolul nostru, ca reprezentanți ai poporului, este să ne asigurăm că Executivul rămâne mereu conectat la nevoile reale ale societății”.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending