Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Razie cu amenzi de 110 milioane

Știre publicată în urmă cu

în data de

• din 15 unitãti de alimentatie publicã verificate, la 11 au fost constatate nereguli • blocurile alimentare nu sînt dotate corespunzãtor si nu beneficiazã de suficient spatiu • au fost gãsite produse cu modificãri organoleptice si termene de garantie depãsite • au fost retrase din consum 19 kilograme de alimente si bãuturi alcoolice, în valoare totalã de 311 lei si au fost oprite temporar din consum 22 kilograme alimente – în valoare totalã de 286 lei • de asemenea, au fost aplicate sase amenzi contraventionale, în valoare totalã de 11.000 lei •

Un control recent efectuat de cãtre reprezentantii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) Neamt a avut în vizor unitãti de alimentatie publicã din judet, unele dintre ele fiind incluse în zonele turistice, altele fiind situate în Piatra Neamt si Roman. Au fost verificati 15 operatori economici, iar toti aveau autorizatii de functionare, ori certificate de clasificare. La 11 dintre unitãtile vizitate de cãtre echipele de control ale OJPC Neamt au fost depistate deficiente mai mult sau mai putin grave. La patru dintre operatori economici au fost constatate abateri privind afisarea firmei unitãtii, a numerelor de telefon ale conducerii societãtii, a reprezentantei zonale a Autoritãtii Nationale pentru Protectia Consumatorilor sau a acelora utile consumatorilor nemultumiti de calitatea serviciiilor si a produselor oferite de cãtre operatorii economici – Telcons – precum si numãrul de telefon, respectiv, adresa OJPC Neamt. Inspectorii OJPC Neamt au constatat cã saloanele de consumatie apartinînd unitãtilor verificate, au dotãri corespunzãtoare pentru tipul si categoria prevãzutã. La douã dintre unitãtile verificate s-au constatat mai multe deficiente. În primul rînd, suprafetele de lucru ale bucãtãriilor, camerelor anexe si circuitelor erau mici si nefunctionale, agregatele frigorifice erau amplasate fie pe culoarele de trecere, fie în spatiul de prelucrare preliminarã a alimentelor. Verificãrile echipei de control au mai scos la ivealã cã spatiile frigorifice utilizate pentru depozitarea materiilor prime congelate au un grad de uzurã foarte avansat. De altfel, s-a mai constatat cã bucãtãriile nu detineau dotãrile necesare, iar vasele si ustensilele existente aveau emailul degradat. La nici o unitate din cele verificate nu s-a constatat lipsa documentelor de provenientã pentru alimentele si bãuturile existente. În schimb, au fost identificate materii prime si semipreparate neconforme, cu modificãri organoleptice – brînzã burduf cu miros modificat si aspect necorespunzãtor, carne de pasãre si de vitã fiartã si congelatã cu aspect necorespunzãtor si fãrã elemente de identificare, semipreparate fãrã date de identificare. La cinci unitãti de alimentatie publicã s-au gãsit alimente si bãuturi cu data durabilitatii minime depãsitã – Bere „Harghita“ si „Bucegi“ în ambalaje de 0,5 litri, cotlet de porc, friscã vegetalã „Aro“, sos soia si capere, salatã de icre hering cu ceapã, marca „Bonito“ în ambalaje de 170 g, cremvursti subtiri. La sapte operatori economici au fost depistate produse cu abateri de marcare – preparate din carne de porc preambalate în folie, dar fãrã nici un element de identificare, fãrã nici un înscris care sã indice data congelãrii, hamburgeri si mici formati care nu prezentau etichete cu principalele elemente de identificare si caracterizare, ouã pe care data durabilitãtii minimale era ilizibilã. La trei unitãti de alimentatie publicã s-a constatat nerespectarea temperaturilor impuse sau declarate pentru depozitarea alimentelor. Astfel, salamul crud-uscat „Palermo“ era pãstrat în stare termicã de congelare, desi producãtorul recomandã o temperaturã de pãstrare situatã între 10 si 12 grade Celsius si o umiditate relativã a aerului de cuprinsã între 75 si 80%. S-au mai gãsit preparate din carne pãstrate la temperatura mediului ambiant si cotlet de porc care a fost achizitionat refrigerat, dupã care a fost congelat. La majoritatea agentilor economici verificati (cu exceptia a doi), s-a descoperit cã nu se efectueazã si înregistreazã temperaturile din agregatele frigorifice, nu sînt înscrise într-o fisã sãptãmînalã sau lunarã si nici nu sînt depuse la dosarul sanitar. Ca urmare a deficientelor gãsite cu prilejul controalelor efectuate, au fost retrase din consum 19 kilograme de alimente si bãuturi alcoolice, în valoare totalã de 311 lei, au fost oprite temporar din consum 22 kilograme alimente în valoare totalã de 286 lei si au fost aplicate sase amenzi contraventionale, în valoare totalã de 11.000 ron (110 milioane lei).

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Arhivă 2005-2017

Proces şi la Curte în cazul fraudelor de la postliceală

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procurorii au atacat sentinţa prin care s-au aplicat pedepse cu suspendare şi achitări ■ 19 din cei 96 de inculpaţi au uzat de calea de atac ■ 26 de lucrări au fost anulate de instanţa de fond ■ unii elevi nici nu treceau pe la şcoală, fiind plecaţi în străinătate ■ erau promovaţi contra unor sume de 1.000 de lei ■ unii profesorii-medici pătaţi completau în locul candidaţilor testele tip grilă ■

Procesul fraudelor de la postliceala sanitară continuă la Curtea de Apel Bacău după ce sentinţa instanţei de fond a fost atacată. Au declarat apel atît procurorii cît şi parte din inculpaţi, 19 din totalul din 96, profesori care şi-au pătat onoarea la corectarea tezelor, dar şi elevi care au cotizat pentru a deveni asistenţi medicali. Reamintim că Tribunalul Neamţ a aplicat pedepse cu suspendare, iar parte dintre cei deferiţi justiţiei au fost exoneraţi de răspundere penală, fiind achitaţi. 26 de lucrări ale elevilor „cotizanţi“ au fost anulate de instanţă, titularii rămînînd fără diploma care le atesta studiile. Acuzele de dare şi luare de mită nu au putut fi dovedite nici din probatoriu, nici din interceptări şi confruntări, astfel încît profesorii şi cei din comisia de examinare au fost inculpaţi numai pentru abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale. În ceea ce priveşte alţi acuzaţi, ei au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, iar cursanţii şcolii postliceale fiind inculpaţi pentru cumpărare de influenţă. Cele două părţi vătămate din dosar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Şcoala Posliceală Sanitară Piatra Neamţ, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Curtea de Apel Bacău va da în cauză o sentinţă definitivă. Conform actelor de urmărire penală, lanţul neregulilor pleca încă de intrarea în şcoală şi se termina la finele studiilor, cu examenul de certificare, unul care era de cele mai multe ori măsluit grosolan. Oamenii legii s-au sesizat despre nereguli în 2013, iar cercetările au durat aproape doi ani. Au ajuns în faţa judecătorilor membrii comisiilor de certificare a studiilor, diriginţii celor trei clase din Piatra Neamţ care au absolvit în 2013, secretarul unei postliceale din Roman, care în anul 2013 a scos ultima promoţie, apoi şi-a închis porţile, precum şi de mulţi din cei care au cumpărat bunăvoinţa profesorilor şi a medicilor şi au cumpărat o diplomă de asistent medical, deşi în unele cazuri chiar cei din comisia de examinare se minunau cît de neinstruiţi erau candidaţii. Acheta a relevat faptul că la postliceala din Roman succesul examenului era asigurat contra sumei de 1.000 de lei de persoană. În mod normal, taxa legal instituită era de 170 de lei, iar diferenţa pînă la 1.000 de lei însemna cumpărarea indulgenţei profesorilor examinatori. De toate demersurile s-a ocupat secretara unităţii, cea care strîngea banii de la cotizanţi, le spunea că această practică este valabilă de ani de zile şi că pentru cei care dau bani, poate rezolva problema examenului la Piatra Neamţ. Tot ea făcea drumurile la „judeţ“, unde era centru de examinare şi rezolva problema. Femeia le-a spus oamenilor legii că această taxă ilegală era de cînd lumea, că iniţial a fost mai modestă, dar că din 2009 rămăsese la pragul de 1.000 de lei. Din cei 34 de elevi înscrişi în promoţia 2010 – 2013, au venit la examenul de certificare numai 24, dar instanţa le-a anulat lucrările. Pentru unii, cursurile din cei trei ani au fost opţionale, nici măcar nu au trecut pe la şcoală fiind plecaţi la muncă în străinătate. Pentru majoritatea candidaţilor secretara le-a făcut rost şi de proiecte pe care le avea de la promoţiile anterioare. La Piatra Neamţ examenul de final costa mai puţin, cam 500 de lei. Ca orice examen şi cel de la postliceala sanitară era monitorizat audio şi video, aşa că anchetatorilor nu le-a trebuit decît niţică răbdare pentru a studia înregistrările. Aşa a ieşit la iveală că acolo unde toată comisia era „cumpărată“, medicii au muncit pe brînci, şi- au scos din poşete mai multe pixuri, au stabilit care este mai aproape de culoarea cu care s-a scris teza şi au trecut la treabă. La testele tip grilă erau întrebări care aveau unul, două sau chiar trei răspunsuri corecte. Corectorii au completat tot ce trebuia pentru note cît mai mari. Totuşi, mediciii care nu s-au lăsat cumpăraţi au rămas uimiţi de neştiinţa candidaţilor, catalogînd promoţia 2013 ca fiind cea mai slabă din istoria şcolii. La examenul din 2013 au fost un număr total de 212 candidaţi care au avut de susţinut proba scrisă şi proiectul. Dacă la cea de-a doua probă toţi au trecut cu brio, la teza scrisă, şapte candidaţi nu au reuşit să obţină minim nota 5. Din cei care au trecut însă, mulţi s-au bucurat de sprijinul comisiei de corectare, în unele cazuri modificările fiind evidente. În aceste condiţii, a fost dispusă o expertiză grafologică în urma căreia a ieşit la iveală că din totalul de 212 de teze, un număr de 113 prezintă modificări ale substanţei cu care s-a scris, dar nu s-a putut stabili dacă au făcut menţiunile pe foaie una, sau două persoane.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Premii de milioane la parada mascatilor de la Tîrgu Neamt

Știre publicată în urmă cu

în data de

• traditionala paradã are loc pe 2 ianuarie • trofeul festivalului va aduce cîstigãtorului 2.500 lei, iar pentru premiile I, II si III se vor oferi 2.000 lei, 1.500 lei si 1.000 lei •

Nemtenii sînt asteptati în ziua de 2 ianuarie, la Tîrgu Neamt, la traditionala paradã a mascatilor – Festivalului obiceiurilor si traditiilor de Anul Nou, ajuns la editia a VI-a. Evenimentul este organizat de cãtre Primãria si CL Tîrgu Neamt, Casa Culturii si CJ, bugetul alocat depãsind 40.000 lei. Programul va începe cu parada formatiilor de mascati prin centrul urbei, care vor evolua apoi, de la ora 11, pe scena amenajatã în piata Adormirea Maicii Domnului. Premierea este planificatã sã aibã loc la ora 13.30. Pe lîngã diplome, vor fi acordate si recompense bãnesti. Astfel, trofeul festivalului va aduce cîstigãtorului 2.500 lei, iar pentru premiile I, II si III se vor oferi 2.000 lei, 1.500 lei, respectiv 1.000 lei. Festivalul a început sã se desfãsoare în mod organizat în urma unei hotãrîri adoptate de CL în decembrie 2012. În urmã cu cîtiva ani nu se cheltuia mai nimic pentru organizare, mizîndu-se pe faptul cã mascatii aveau obiceiul sã se adune pe 2 ianuarie în oras. Autoritãtile au hotãrît sã se implice dupã ce s-a observat o scãdere a participantilor si a publicului spectator, constatîndu-se si cã poluarea culturalã si fenomenul de kitch luase amploare, degradînd obiceiurile si traditiile autentice. În formula actualã, festivalul îsi propune perpetuarea si promovarea traditiilor si obiceiurilor locale si nationale, cunoasterea valorilor fundamentale ale folclorului românesc, pãstrarea notei de autenticitate si originalitate a traditiilor si obiceiurilor românesti, descoperirea si culegerea de folclor autentic. Programul si bugetul celei de-a VI-a editii a festivalului mascatilor au fost aprobate de alesii de sub Cetate în sedinta din 22 decembrie. „Traditiile si obiceiurile ocazionate de Sãrbãtorile de iarnã sînt cele mai bogate si mai vesele dintre manifestãrile folclorice din Neamt si nu numai. De la Sãrbãtoarea Crãciunului la Anul Nou au loc o serie de manifestãri la care participã toatã colectivitatea, impresionînd prin costumatiile originale, muzicã traditionalã, mesaj si recuzitã. Cîntecele de Colind, Uratul cu plugusorul, jocurile cu mãsti, Capra, Ursul, Arnãutii, Dansul cãiutilor si Teatrul haiducesc sînt obiceiuri de un farmec si originalitate deosebite, care îmbogãtesc repertoriul national. În Tîrgu Neamt s-a împãmîntenit obiceiul sã se organizeze, în fiecare an, o Paradã a acestor obiceiuri si traditii, ca un adevãrat carnaval, fiind si o importantã atractie turisticã. (…) Mentionãm cã, în cele cinci editii care s-au desfãsurat pînã acum, au participat un numãr mare de formatii din Neamt si din zonele limitrofe judetului“, se mentioneazã în expunerea de motive semnatã de primarul Daniel Harpa.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Vreme anapoda! Iatã ce-o sã fie de Anul Nou

Știre publicată în urmă cu

în data de

• sfîrsitul de an aduce valori termice pozitive • 2018 debuteazã tot cu vreme excelentã • va fi soare si timp bun cel putin pînã la Boboteazã •

Chiar dacã meteorologii au anuntat din vreme o iarnã de cosmar, cel putin pînã acum previziunile nu s-au adeverit, dar ce-i drept mai este timp. Conform prognozei publicatã pe site-ul Administratiei Nationale de Meteorologie, în Neamt vremea va fi bunã, ceva mai rece în noaptea dintre ani, însã 2018 debuteazã cu valori termice de aproape 10 grade. Va fi soare, dar regimul termic se mai decepreciazã nitel; în esentã putem sã ne asteptãm la vreme bunã cel putin pînã la Boboteazã. Ceva mai rece va fi în ultimele zile ale lui 2017, iar pe 30 decembrie va fi cer mai mult acoperit si valori termice modeste, cu o maximã care nu trece de 2 grade. Noaptea va fi cea mai rece din întreg intervalul de prognozã si aduce o minimã de -5 grade. Cam la fel va fi vremea si în ultima zi a anului. Duminicã va fi din nou cer acoperit si maxima rãmîne cantonatã la 2 grade. Cine va petrece Revelionul în stradã trebuie sã stie cã nu sînt anuntate precipitatii, în schimb va fi mai cald decît în intervalul precedent, fiind anuntatã o minimã pozitivã, 1 grad. 2018 debuteazã cu „dreptul“ iar luni, 1 ianuarie, va fi cea mai caldã zi din intervalul de prognozã. Soarele îsi face loc de dupã nori si aduce o maximã care ajunge la 9 grade. Din acest motiv si noaptea va fi mai plãcutã, cam 4 grade. Aproximativ la fel de bine va fi si pe parcursul zilei de marti, 2 ianuarie, cînd din nou va fi soare, însã ceva mai rece, pentru cã la amiazã termometrele nu vor indica mai mult de 5 grade. Noaptea rãmînem cu un regim termic bun pentru acest moment al anului, 1 grad. Meteorologii dau asigurãri cã la fel va fi vremea si pe 3 ianuarie, cînd va fi soare, cam 6 grade la amiazã si valori la limita înghetului peste noapte, 0 grade. Începînd de joi, 4 ianuarie, norii se adunã în zona noastrã dar nu aduc precipitatii, însã se mai pierd cîteva grade în termometre. Astfel, la miezul zilei termometrele vor indica numai 3 grade. Dupã lãsarea întunericului norii îsi vãd de drum, cerul se degajeazã motiv pentru care trecem la o minimã negativã, -1 grad. Cel mai probabil, în acest an vor lipsi crucile de gheatã pentru cã în Ajun de Boboteazã se anuntã vreme potrivnicã. Specialistii spun cã vineri, 5 ianuarie, va fi cer variabil cu soare si o maximã care atinge valoarea de 4 grade Celsius. Noaptea regimul termic va fi neschimbat, cu o minimã negativã de -1 grad. Cam la fel sînt conditiile si în ziua de Boboteazã, sîmbãtã 6 ianuarie 2018. Este prognozat cer degajat, soare, si cam 3 grade la amiazã. De soare avem parte si de Sfîntul Ion, iar duminicã 7 ianuarie, ne vom bucura din nou de soare si putin mai cald, 5 grade. Dupã lãsarea întunericului este anuntat cer senin si o minimã de 0 grade.

Citește știrea

Trending