Contactează-ne

Actualitate

RĂZEŞU 90

Știre publicată în urmă cu

în data de

     Spre bucuria şi admiraţia celor care-l preţuiesc, anul acesta, începând cu data de 7 februarie, domnul doctor Virgil Răzeşu devine nonagenar.

     De la bun început, mă consider obligată să precizez că nu am fost niciodată pacienta doctorului Răzeşu. Prin urmare, orice speculaţie privind relaţia de obligativitate dintre vindecat şi vindecător se exclude.

Rândurile ce urmează au ca punct de plecare o mărturisire făcută într-una dintre cărţile sale, când, ajuns la apogeul carierei, domnia sa afirmă senin şi fără echivoc: „Nu urăsc şi nu invidiez pe nimeni“. Ce poate fi mai pilduitor şi pertinent? Această supremă împăcare cu sine şi cu lumea are o multitudine de explicaţii.

În primul rând cele din plan profesional. În 1974 a dobândit titlul de doctor în ştiinţe medicale, iar, mai târziu, a devenit membru al Academiei de Medicină. Drept urmare, se poate spune cu certitudine că şi-a ales în mod fericit profesia şi, mai ales, că iubeşte onest ramura medicală pe care a slujit-o cu neabătută dăruire – chirurgia. Şi nu a făcut-o doar în sala de operaţii. Cu gândul la viitorii chirurgi, doctorul Răzeşu le-a împărtăşit cu generozitate din experienţa sa. Drept care, a alcătuit un vademecum, un manual, intitulat „Chirurgie generală – Probe practice pentru examene şi cuncursuri“, publicat mai întâi de Editura Junimea în 1987, iar apoi în alte două ediţii epuizate şi ele.     Acest studiu complex al practicii chirurgicale extrem de util tinerilor medici, a fost supranumit de către un înalt cadru didactic al UMF Victor Babeş din Timişoara, fără urmă de ironie, ci cu simpatie şi respect profesional „Biblia de la Piatra Neamţ“. Spirit iscoditor şi mereu interesat de experienţa colegilor de breaslă, doctorul Răzeşu a fost timp de trei decenii principalul organizator al reuniunilor Asociaţiei Chirurgilor din Moldova, reuniuni la care au participat şi făcut comunicări privind ultimele lor realizări în plan profesional nu doar Irinel Popescu, ci şi alţi chirurgi renumiţi din marile centre universitare ale ţării.

Datorită meritelor sale incontestabile, doctorul Răzeşu a devenit membru al unor organizaţii ştiinţifice din ţară şi din afara ei. Din cele 11 voi enumera doar câteva: Asociaţia Franceză de Chirurgie, Asociaţia Internaţională de Chirurgie Laparoscopică şi Suturi Mecanice, Societatea Europeană de Chirurgie de Urgenţă, Uniunea Medicală Balcanică, Societatea Română de Chirurgie Bilio-Pancreatică şi multe altele, care i-au conferit numeroase diplome şi  premii.

Născut pe 7 februarie 1932, la Brăila, a absolvit Institutul de Medicină şi Farmacie din Iaşi în anul 1956 şi a obţinut titlul de doctor în medicină în 1979 cu teza „Traumatismele hepatice“. Şi-a perfecţionat pregătirea profesională în domeniul chirurgical participând la numeroase cursuri de specializare şi perfecţionare postuniversitară în România şi Franţa. A fost medic de medicină generală în circumscripţie rurală între anii 1956-1959; medic secundar de chirurgie la Spitalul Orăşenesc Arad între 1959-1963; medic specialist chirurg la Spitalul din Piatra Neamţ între 1963-1978, după care este medic primar şi şef de Secţie Chirurgie I, în acelaşi spital, până la pensionarea din 2002.

În semn de preţuire, a fost numit Cetăţean de Onoare al Municipiului Piatra Neamţ. Talentul muzical înnăscut a făcut din el nu doar un mare meloman, ci şi un interpret de foarte bună calitate la mai multe instrumente, cu o iubire deosebită pentru vioară. Mai mult, fiind bun cunoscător al limbii franceze, doctorul Răzeşu a tradus cu elegantă acurateţe şi a editat în condiţii grafice impecabile „Tinereţea lui Beethoven“ şi „Simfoniile lui Beethoven“, ambele de J.-G. Prod’homme.

Din păcate, muzicienii şi muzicologii noştri s-au dovedit neinteresaţi de aceste două volume unice în felul lor pe piaţa cărţii din România. În 2006, una dintre puţinele contribuţii româneşti la comemorarea a 250 de ani de la naşterea lui Mozart a avut-o doctorul Virgil Răzeşu cu traducerea şi editarea romanului lui Max Geneve „Mozart sunt eu“.

Acestor realizări, mai mult decât suficiente pentru o viaţă de om, li se mai adaugă un dar incontestabil – cel scriitoricesc. Chirurgul, doctor în ştiinţe medicale, a simţit nevoia de a împărtăşi celor din jur trăirile, gândurile şi constatările sale de-o viaţă. Şi a făcut-o cu talent şi dăruire. De prin 1997 şi până în prezent, doctorul Răzeşu a scris şi publicat cărţi cu tematică diversă. Unele au caracter pur memorialistic, altele sunt romane beletristice cu inserţii autobiografice sau de roman poliţist. Personal, îmi sunt cunoscute vreo cincisprezece. Voi enumera doar câteva titluri, pentru care autorul lor ar fi meritat pe deplin a fi membru al Uniunii Scriitorilor din România: „Prin vămile vieţii“, „Inelul pierdut“, „Viaţa ca o apă curgătoare“, „Glontele cu parfum de crin“, „Trandafirul albastru“.

În postura de scriitor, chirurgul Virgil Răzeşu îşi pune cu seninătate, încredere curajoasă şi sinceritate sufletul în palma cititorului pentru disecţie. O face cu talent şi dăruire. Din păcate, domnul Nicolae Manolescu a preferat, de exemplu, poezioarele Gabrielei Vrânceanu Firea, făcând-o în 2002 membră a Uniunii pe care o conduce. Şi asta doar pentru două volumaşe de poezii şi un roman, pentru care n-am auzit că librăriile ar fi fost asaltate de către cititori. Alte comentariile ar fi de prisos.

Şi totuşi, se cere evidenţiat faptul că, fără a fi afiliat la vreun partid, doctorul Răzeşu nu a asistat pasiv la evenimentele din viaţa socio-politică românească şi la trăirile dramatice ale acestor ani, I-au fost publicate în presă numeroase articole care, însumate, ar putea alcătui un volum consistent.

Drept încheiere, îi doresc domnului doctor Virgil Răzeşu, născut în darnica zodie a Vărsătorului, ani mulţi, frumoşi şi buni, multă inspiraţie în mânuirea condeiului, sănătate deplină şi puterea de a-şi păstra neştirbită înţelegerea faţă de semeni şi dragostea pentru frumos.

Doina RUSU

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Prefectul de Neamţ ameninţă cu judecata liderii PNL

Știre publicată în urmă cu

în data de

Prefectul de Neamţ, Adrian Niţă, spune că îi va da în judecată pe liderii liberalilor nemţeni, după ce aceştia au făcut public un comunicat de presă în legătură cu lucrările efectuate pe podul de pe drumul naţional DN2, la intrarea în municipiul Roman.

Prefectul s-a declarat deranjat de “minciunile și calomniile pe care semnatarii acestui comunicat le-au făcut la adresa mea” şi face precizarea că “îi voi chema în judecată pentru a răspunde civil pentru prejudiciul de imagine pe care mi l-au produs”.

El mai spune şi care este motivul pentru care a luat această decizie: “Această decizie am luat-o deoarece nemțenii nu sunt datori să asiste la bălăcărelile publice proliferate de politicieni care nu s-au remarcat în activitatea lor politică și administrativă decât prin circ și comportament de mahala”.

În ceea ce priveşte starea şi evoluţia lucrărilor la pod, în comunicatul de presă emis de prefect se fac următoarele precizări:

“Reprezentanții DRPDP Iași ne-au comunicat că această activitate a fost contractată de o firmă specializată respectându-se procedurile legale. Operațiunea constă în demontarea rostului degradat, refacerea suportului, trasarea și realizarea găurilor, montarea rosturilor noi.

Din punct de vedere tehnic, lucrarea de înlocuire a unui rost de dilatație are termen de finalizare de cel puțin 5 zile/fir. Termenul nu poate fi devansat deoarece sunt folosite în procesul tehnologic betoane speciale cu termen strict de întărire și protecție. Având în vedere complexitatea operațiunii și instalațiile folosite, activitatea nu se poate desfășura pe timpul nopții, ci doar pe timpul zilei. Totodată, în procesul tehnologic există și pauze obligatorii în care nu pot fi executate alte operațiuni și nici nu se poate circula pe sectorul respectiv. Termenul contractual de finalizare a lucrării este sfârșitul lunii august a.c.

Se încearcă finalizarea lucrărilor într-un timp mai scurt, dar fără a fi afectate etapele tehnologice”.

Citește știrea

Actualitate

Calvarul va mai dura. Cozi de kilometri pe E-85, din cauza lucrărilor de la podul de Horia

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ neexistînd rută alternativă, cozile de maşini se întind pe 6-7 kilometri în ambele sensuri ■ problema descongestionării traficului nu are soluţie ■ lucrările ar trebui să fie terminate la finalul lunii august ■

Direcţia Regională de Drumuri Iaşi a început reparaţii la mai multe poduri din raza sa de responsabilitate, printre acestea numărîndu- se şi lucrarea de la cel de Horia, care asigură accesul prin Roman, pe E-85, spre Suceava, Iaşi sau Bacău. Numai că, pe ambele sensuri, zilnic, aglomeraţia depăşeşte limitele normalului.

Se formează cozi de 6-7 kilometri pe ambele sensuri, lucru care irită la maxim conducătorii auto, sau pe cei care tranzitează zona, fiind în concediu. Florin Marius Sima, liderul Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Pentinenciare, filiala Bacău, care face naveta, are de fiecare dată probleme, fiind nevoit să plece că cel puţin o oră înainte, pentru a nu întîrzia la serviciu.

„Traficul este îngreunat şi la modul glumeţ aş spune că ar trebui să se aducă un bac care să folosească la traversarea rîului Moldova. Fac naveta de la Roman la Bacău şi de la începutul lunii am mari probleme, pentru că trebuie să iau în calcul un timp suficient pentru a nu întîrzia la serviciu. Luni, 8 august, am stat în trafic 3 ore pentru a ajunge la Bacău, iar astăzi, cînd m-am întors de la Bacău am aşteptat două ore şi jumătate să intru în Roman.

Coada era pînă la Secuieni. În acest timp, la pod nu lucra nimeni. Vreo patru muncitori stăteau în staţia de benzină de la intrarea pe pod, la o cafea şi o ţigară. În coloană erau maşini cu numere din toate judeţele ţării şi foarte multe TIR-uri cu număr de Ucraina. Lumea e nervoasă, iese din maşină, înjură, dar nu are pe cine întreba ce se întîmplă, pentru că nu există cineva care să dirijeze traficul“, a declarat Florin Sima.

Purtătorul de cuvînt al DRDP Iaşi, Neculai Popovici, a declarat că lucrarea are ca termen de execuţie sfîrşitul lunii august: „Operaţiunea constă în demontarea rostului degradat, refacerea suportului, trasarea şi realizarea găurilor, montarea rosturilor noi. Din punct de vedere tehnic, lucrarea de înlocuire a unui rost de dilataţie are termen de finalizare de cel puţin 5 zile/fir.

Termenul nu poate fi devansat, deoarece sînt folosite în procesul tehnologic betoane speciale, cu timp strict de întărire şi protecţie. Avînd în vedere complexitatea operaţiunii şi instalaţiile folosite, activitatea nu se poate desfăşura pe timpul nopţii, ci doar ziua. Totodată, în procesul tehnologic există şi pauze obligatorii în care nu pot fi executate alte operaţiuni şi nici nu se poate circula pe sectorul respectiv. Termenul de finalizare a lucrării este sfârşitul lunii august“.

Poliţia Neamţ cunoaşte problema, dar nu are nici o pîrghie de rezolvare, ţinînd cont că nu există variantă ocolitoare. „În acest moment, valorile de trafic sînt foarte ridicate şi din cauza TIR-urilor din Ucraina, care transportă cereale spre Constanţa. Constructorul are un anumit termen de execuţie şi ne dorim respectarea lui.

Dacă lucrarea se prelungeşte, în septembrie începe şcoala şi traficului existent i se va adăuga cel specific transportului şcolar. E adevărat că nu există poliţişti care să dirijeze traficul, dar vorbind de situaţia complicată. Noi verificăm permanent valorile de trafic, pentru a nu exista incidente, dar nu ajută cu nimic“, a declarat Ramona Ciofu, purtător de cuvînt al Poliţiei Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

VIDEO: Turist din Iaşi, accidentat de o stâncă desprinsă din Chei

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din judeţul Iaşi, a fost accidentat de o bucată de stâncă desprinsă dintr-un versant muntos din Bicaz-Chei.

“Astăzi, 10 august, în jurul orei 15.50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați cu privire la faptul că, o bucată de stâncă din zona Bicaz-Chei s-a desprins, accidentând o persoană.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 34 de ani, din județul Iași, se afla împreună cu mai multe persoane în zona turistică Bicaz-Chei, ar fi fost accidentat de o bucată de stâncă desprinsă din versantul muntos.

Polițiștii efectuează verificări pentru a stabili, cu exactitate, cum s-a produs acest eveniment”, a declarat subinspector Ciofu Ramona, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Conform unor surse neoficiale, în momentul în care s-a produs nedoritul incident, bărbatul era cu soţia şi cei doi copii.

Vom reveni.

UPDATE: Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital. A fost solicitat un elicopter SMURD pentru a fi transportat la un spital din Iaşi.

UPDATE 2: Victima a suferit traumatisme la nivelul capului și se află într-o stare gravă – sursa ISU Neamţ

FOTO: generica

Citește știrea
Advertisement







Trending