Contactează-ne

Actualitate

Războiul economic mondial, provocat de Occident, singura soluţie de înfrângere a Rusiei în Ucraina

Știre publicată în urmă cu

în data de

          Nu este pentru prima dată, în istoria Europei de Est, când situaţia conflictuală dintre ruşi şi ucrainieni ia o întorsătură dramatică.

          Dar este pentru prima dată în istoria omenirii, când se experimentează prăbuşirea unei mari puteri ca Rusia, nu prin forţa armelor, ci prin forţa izolării economice şi morale.

Imediat după încheierea celui de al doilea Război Mondial, liderii SUA, avertizau pe americani că URSS reprezintă puterea capabilă să spulbere „visul american”, aşa cum o realizase şi criza mondială din 1929.

În criza din 1929, mitul „visului american” a fost serios avariat, urmând o serie de reveniri şi căderi periodice sub diverşi preşedinţi.

După 1945, „visul american” a fost stindardul SUA în lupta indirectă cu URSS, pe toate fronturile din Coreea de Nord, Vietnam, Iran, Irak, Liban, Siria, Afganistan.

„Visul american” defineşte o viaţă prosperă obţinută prin efort propriu, nu prin efort colectiv ca în cazul  „visului rusesc”.

Românii au întâlnit recent, în direct, pe vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, o femeie puternică, provenită dintr-o familie modestă. Kamala întruchipează  tot ce trebuie să ştim despre „visul american”.

Avem şi noi românii, în diverse domenii, oameni de succes proveniţi din familii modeste, dar nu ne putem aventura să spunem că aceştia ar întruchipa ceea ce am vrea să definim ca „visul românesc”.

De la terminarea Războiului Rece, odată cu  destrămarea URSS-ului în 1991, „visul american” a trecut la alt nivel, acela de a se realiza o lume unipolară, în care să se instaleze hegemonia SUA, urmând să devină unicul  far călăuzitor pentru ţările lumii, sub deviza „ Lumina vine de la Vest”.

Sancţiunile aplicate Rusiei şi oligarhilor ruşi, de către Occident, sunt acelea dictate de SUA, din anexa romanului „Cum salvăm Visul american”, scris după 1945, în SUA.

Occidentul, recte NATO, şi-a făcut titlu de glorie din stabilirea sancţiunilor aplicate Rusiei, fără a realiza însă că aceste sancţiuni îi vor afecta mai mult decât pe ruşi şi că pierderile le vor fi compensate, contra cost, de către SUA.

Pierderile însumate, ale tuturor ţărilor afectate de reculul sancţiunilor anti-ruse şi anti-Putin, vor echivala costurile unuic el de al treilea Război Mondial, al cărui scop, acela al şubrezirii Rusiei, are un efect pervers, de bumerang. Adică, sancţiunile se întorc asupra celor care le aplică. Dar se merită, că doar aşa poate scăpa SUA de spectrul primejdiei ruseşti, care vizează „visul american”. Iar ţările europene se vor îngrămădi independente, suverane şi prospere, sub umbrela NATO, pentru a fi protejate.

După 1991, Rusia pornită pe calea unui capitalism medieval, a considerat că trebuie să stea de vorbă cu SUA, de la egal la egal, ca la sfârşitul celui de al doilea Război Mondial la Yalta.

La întâlnirea de la Munchen, din 2007, Putin s-a opus tendinţelor megalomane ale Vestului, anunţându-l tăios că nu poate fi acceptată soluţia cu instalarea SUA singură la conducerea Lumii, ignorând prezența Rusiei.

Solicitarea lui Putin, de a avea loc la masa une inoi Yalta, pentru reîmpărţirea sferelor de influenţă, poate fi considerată un nou proiect al unei lumi multipolare, în care SUA, Rusia, China şi UE  să aibă fiecare sfera sa de influenţă, ca în orice târguială dintre trusturile capitaliste.

Invadând Ucraina, pentru a asigura o zonă tampon între lumea unipolară a Vestului şi Rusia, Putin nu a reuşit să obţină până acum decât statutul de criminal de război şi nicidecum un loc la masa tratativelor cu SUA.

Manipularea şi-a făcut datoria, estopând imaginea lui Putin, de opozant al modelului unipolar dominat de SUA, lăsându-i la vedere doar imaginea de agresor al Ucrainei, declarat deja criminal de război de unele cancelarii.

O lume unipolară, în fruntea căreia SUA vrea să se instaleze prin intermediul NATO, nu poate fi  decât la fel de totalitară, ca şi lumea dominată de URSS, până în 1990. Istoria are acelaşi model, în orice ideologie.

Contextul actual este extrem de complex, şi numai o construcţie multipolară poate ţine lumea în echilibru, marile puteri controlându-se reciproc.

O lume multipolară este situaţia în care valizele nucleare cu butoane nu devin tentante la orice ofuscare a vreunui lider.

Migraţia polului de putere

          Nu mai suntem în secolul XIV, când polul de putere al lumii era plasat în Marea Mediterană.

Nu mai suntem nici în secolul XX, când polul de putere era migrat spre Atlantic.

Suntem în secolul XXI, când polul de putere al lumii este plasat undeva prin Pacific.

Migraţia continuă a polului de putere impune de la sine o permanentă redesenare a sferelor de influenţă la nivelul global, lumea fiind dependentă de resurse şi de forţe de protecţie.

În perioada Războiului Rece (1949-1991), lumea era dominată de relaţiile triadei SUA, Rusia şi China, asigurându-se astfel multipolarismul necesar guvernării lumii.

Din 1945, până în prezent, omenirea a fost ferită de riscul izbucnirii vreunui război mondial.

În triunghiul celor trei mari puteri, care sunt şi puteri nucleare declarate, fiecare putere urmăreşte ca celelalte două să se afle în relaţii conflictuale, aceasta find soluţia echilibrului în triunghi.

Fiecare putere din triadă căuta să-şi maximizeze relaţia bilaterală cu oricare din cele două, asigurâdu-se că acestea nu se  coalizează împotriva sa.

Astăzi există relaţii bilaterale moderate între SUA şi China precum şi între Rusia şi China, în timp ce relaţiile SUA cu Rusia sunt inflamate la maximum. Dar cooperarea dintre Rusia şi China devine o ameninţare reală asupraeconomiei SUA. Cooperarea dintre Rusia şi China este dinamitată de SUA prin sancţiunile aplicate Rusiei pentru „Operaţiunea specială” din Ucraina.

Cooperarea dintre Rusia şi China tinde să realizeze un nou pol de putere în Asia. Odată cu părăsirea Afganistanului, SUA nu concepe să piardă Asia de sub control, unde Rusia și China fac cărţile.

Pentru a ieşi din  clenciul cooperării ruso-chineze, SUA şi-a propus de mai multă vreme, să dezmembreze Federaţia Rusă, invadarea Ucrainei fiind oportunitatea aşteptată, dacă nu chiar creată, special.

Pretenţiile Rusiei, de redesenare a sferelor de influenţă, ca în orice lume dominată de carteluri, au fost întâmpinate doar cu discursuri ale urii, fără soluții viabile, diplomaţia fiind băgată în carantină.

Astăzi, omenirea este preocupată de răspunsul la întrebarea: Ce ţară va domina relaţiile internaţionale în următorii ani, în condiţiile existenței a opt puteri nucleare declarate?

Conform unui studiu global IPSOS, realizat, 70% dintre cetăţenii lumii văd în Uniunea Europeană principala putere capabilă să exercite o influenţă pozitivă în lume. Această variantă convine mai mult Rusiei, şi mai puţin SUA şi Chinei. Rusia ar vrea să devină membru UE.

În ce priveşte România, cele trei puteri sunt interesate să-şi maximizeze influența în Europa de Est, fapt ce face ca Marea Neagră să constituie o zonă de interes, având portul Constanța ca punct de întâlnire a celor trei puteri.

Nu poate fi ignorat faptul că peste tot în lume, mediul de afaceri este implicat până peste cap în politică. Mediul de afaceri din jurul lui Putin nu este altfel decât mediile de afaceri din jurul lui Biden sau Zelensky.

În relaţia României cu Rusia nu trebuie să predomine decât avantajul reciproc şi nu  dependența implicită. Nu putem uita că Rusia ne-a răpit nişte teritorii, de care mai târziu s-au descotorosit, cadorisindu-le Ucrainei.

În mod similar, nu trebuie să devenim dependenţi faţă de SUA, a cărui scop este să rămână singurul jandarm al lumii, care să-şi implementeze propriile reguli, ca reguli generale.

Avertismentul dur al  Africii la adresa Occidentului

          În ţările Africii şi ale Orientului Mijlociu, începând cu anul 2010, au avut loc mişcări sociale explozive, provocând schimbări politice majore, care le-au îndepărtat de Europa. Multe dintre aceste mişcări au fost provocate şi susţinute de forţe externe, sub pretextul instalării unor democraţii de tip occidental, care se potriveau ca nuca în perete cu sistemele autohtone, ceea ce explică şi eşecul lor.

După sfârşitul Războiului Rece (1991), rolul Africii (11% din populația Terei) s-a înscris într-o dinamică accelerată, impunând reevaluarea politicilor marilor puteri, în raport cu acest mare continent.

Recent, la o reuniune importantă de la Paris, unde s-a discutat despre drama ucrainienilor, dar şi despre sancțiunile aplicate Rusiei, unul dintre liderii de marcă ai Africii, Lionel Zinsou, fost premier al Republicii Benin, a avertizat dur Occidentul. Acesta a subliniat că atât SUA, cât şi UE, prin acţiunile întreprinse, au dovedit că nu au capacitatea de a asigura, o stare de echilibru în lumea multipolară în care trăim. Lume la care, alături de SUA, Rusia şi China, s-a alăturat şi UE, ca nouă putere în devenire, dar fără o agendă coerentă.

În legătură cu sancţiunile aplicate Rusiei, acestea nu produc decât goluri şi dezechilibre în piaţă, provocând colapsul economiei mondiale.

Liderul african a avertizat Occidentul că africanii nu pot fi păcăliţi cu poveşti despre democraţie. Poveşti care sunt doar basme pentru uzul intern al Occidentului, dacă ne amintim numai de  atrocitățile provocate de acesta după 1990, prin intervenţiile armate.

Dovada că Africa s-a trezit şi se revoltă este că ţările africane nu au votat rezoluţia ONU care condamnă Rusia. Din cu totul alte motive, nici India, nici China, nu susţin sancţionarea Rusiei.

Sancţiunile aplicate Rusiei au declanşat o criză mondială, care afectează cel mai mult ţările Africii, nu pentru că vor avea mai puţină energie pentru căldură şi maşini, ci pentru că va fi o foamete cumplită, cum n-a mai fost.

În cuvântul său, liderul african a avertizat dur că „O criză în Africa va atrage după sine distrugerea Europei”.

Punctând că sancţiunile aplicate Rusiei, sub pretextul încălcării de către aceasta a drepturilor democratice în Ucraina, liderul şi-a continuat durul avertisment: „Democraţia voastră este treaba voastră. Nu trebuie să ne impuneţi nouă ideile voastre despre cum trebuie să trăim noi, africanii”!

Acesta şi-a încheiat discursul cu un ultimatum adresat UE: „Aveţi 30 de zile, căutaţi compromisuri, lăsaţi diplomaţii să muncească!”

Un astfel de discurs a fost trecut sub tăcere, pentru a face loc discursurilor lui Biden şi Zelensky.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Spectacol pe cer. Perseidele, sau ploia de stele, un fenomen astronomic al cărui nume vine de la constelaţia Perseu

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ stelele căzătoare ar trebui să se vadă în noaptea de 12 spre 13 august, după miezul nopţii ■ fenomenul coincide cu Luna Plină, astfel că se vor vedea doar stelele căzătoare cele mai luminoase ■

An de an, cei care-s pasionaţi, dar nu numai ei, de fenomenele astronomice aşteaptă finele primei jumătăţi a lunii august pentru a vedea un „spectacol“ pe cer, Perseidele, stelele căzătoare, sau ploaia de stele. De cele mai multe ori s-a întîmplat ca acestea să fie vizibile, cu atît mai mult cu cît nopţile întunecoase favorizau observarea acestui fenomen.

Anul acesta, în noaptea în care fenomenul are cea mai mare intensitate, cea de 12/13 august 2022, mai este şi un alt fenomen astronomic, Luna Plină. Acest lucru va face ca Perseidele să se vadă pe un cer inundat de lumina Lunii Pline, aşa cum a anunţat pe pagina de Facebook Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“.

„Perseidele de anul acesta se vor vedea pe un cer inundat de lumina Lunii Pline. Pasionaţii de stele căzătoare şi spectacole cereşti se pot uita după Perseide în noaptea de 12 spre 13 august, după miezul nopţii pînă dimineaţă. În acea noapte se vor afla pe cer Luna Plină, aflată în preajma planetei Saturn, şi planetele Jupiter, înspre sud, foarte strălucitoare, şi Marte, înspre est, de culoare portocalie“, conform sursei citate.

Chiar dacă noaptea nu va fi întunecată, ci luminată de Luna Plină, Perseidele se vor putea vedea, cele mai strălucitoare, nu înspre Lună, ci în partea de est şi sus, deasupra capului. Specialiştii dau asigurări că stelele căzătoare ar trebui să fie destul de numeroase. Singura condiţie care mai trebuie îndeplinită, cel puţin în zona noastră, este ca cerul să fie degajat, să fie senin pentru a putea vedea cît mai multe stele căzătoare.

„Chiar dacă lumina Lunii va face ca cerul să nu mai fie negru, se vor putea vedea stelele căzătoare cele mai strălucitoare, care ar trebui să fie destul de numeroase. Pentru a le vedea nu priviţi înspre Lună, ci înspre est şi sus, deasupra capului. Încercaţi să observaţi cerul măcar o oră pentru a vedea mai multe stele căzătoare, timp în care puteţi învăţa şi cîteva constelaţii. Cer senin!“, anunţă Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“.

O tradiţie din popor spune că dacă îţi pui o dorinţă atunci cînd vezi o stea căzătoare, ea se va împlini negreşit. Conform Wikipedia, Perseide sînt o prolifică ploaie de meteori asociată cu cometa Swift-Tuttle. Originea numelui acestei „ploi” este datorită punctului de unde par să apară, numit radiant, aflat în constelaţia Perseu. Fenomenul are loc în perioada 23 iulie – 20 august, însă apogeul este în noaptea de 12 spre 13 august, după miezul nopţii.

Citește știrea

Actualitate

Incendiu într-un bloc, de la un scurtcircuit

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un incendiu care a semănat panică printre locatarii unui bloc din municipiul Roman s-a produs, joi, 11 august, din cauza unui scurtcircuit electric.

Două persoane s-au autoevacuat, iar alte cinci au fost evacuate de pompieri. O femeie în vârstă de 33 de ani a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Roman.

“La ora 13:30, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la un apartament situat pe strada Fundătura Păcii în municipiul Roman.

La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și membri ai SVSU Roman.

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajare mare de fum într-o cameră dintr-un apartament de la al treilea etaj. Din fericire, în interiorul apartamentului nu se afla nicio persoană.

Două persoane s-au autoevacuat, iar alte cinci persoane, patru adulți și un copil, de la etajele 3 și 4 au fost evacuate de către forțele de intervenție. Acestea au fost preluate și evaluate de echipajele medicale, doar o femeie de 33 de ani fiind transportată la CPU Roman.

Concomitent cu evacuarea locatarilor, forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, dar și pentru evacuarea fumului din interiorul locuinței și de pe casa scării. Au ars elemente de mobilier, articole vestimentare, materiale textile și s-au deteriorat pereții apartamentului și alte bunuri din interiorul apartamentului.

Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost scurtcircuitul electric”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Accident pe pod. Trei maşini implicate, o victimă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Accident rutier cu trei maşini implicate, pe podul care face legătura între localităţile Horia şi Roman, joi, 11 august. Conform informaţiilor oferite de poliţişti, accidentul s-a soldat cu o victimă, o femeie în vârstă de 52 de ani.

“La data de 11 august a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 2, în afara localității Roman.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, accidentul s-a produs între 3 autovehicule, care circulau pe același sens de mers, pe podul care face legătura între localitățile Horia și Roman.

Un autoturism condus de o femeie de 46 de ani, din Piatra Neamț, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 52 de ani, din județul Bacău, care ar fi fost proiectat în autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat de 28 de ani, din județul Bacău.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea femeii de 52 de ani.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat subinspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Citește știrea
Advertisement







Trending