Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Razboiul debransarilor devine razboiul nervilor

Știre publicată în urmă cu

în data de

Romascanii debransati de la reteaua de apa potabila nu mai stiu cui sa se adreseze pentru a li se rezolva problema. Este vorba despre proprietarii care sînt cu plata la zi si care se considera nedreptatiti deoarece sînt „bagati în aceeasi oala“ cu restantierii. Acestia au asaltat, ieri, 11 septembrie, sediile Acvaserv si Primariei, în speranta ca le va fi reluata furnizarea apei. Furnizorul le-a spus ca nu se poate face nimic, contractul fiind încheiat cu asociatiile, nu cu fiecare proprietar în parte. Oamenii se pare ca au înteles acest lucru, ei fiind hotarîti sa revina la Acvaserv cu administratorul si presedintele. „Daca noi pe scara nu avem datorii si este pe total asociatie, vom veni cu conducerea asociatiei. Trebuia sa ia apa la scara D, unde sînt datorii de 97 de milioane, dar acolo locuieste presedintele, si apometrul este la subsol si nu s-a putut intra. A luat-o la scara E, unde nu este nici o datorie“, au spus Petre Toma si Mitica Bute, proprietari de la Asociatia 31, din Aleea Revolutiei, blocul 2, scara E. Conducerea Acvaserv a spus ca nu are cum sa stie ce scara are datorii mai mari, aceste date fiind cunoscute doar de administratorul si presedintele asociatiei. „Noi nu putem ghici unde sînt datorii mai mari. Aceasta este o problema interna a asociatiei, legata de functionarea acesteia, si noi nu avem dreptul sa intervenim. Noi cunoastem doar cuantumul datoriilor si se vede clar ca Asociatia nr.31 nu a mai achitat factura la apa din luna august 2005“, a declarat Cristian Buzdugan, director tehnic al Acvaserv. Chiar daca asociatia pe care o „pastoreste“ se afla într-un moment dificil, presedintele acesteia, Claudiu Crasnuta, nu este de gasit, iar administratorul, Teodora Draghiceanu, vine doar în limita programului afisat. „Ni se pun în fata tot soiul de motivatii. Ca domnul presedinte este plecat la Brasov, iar cînd am fost vineri la asociatie, mi s-a spus ca îl vom gasi pe presedinte la sediu, la ora 16“, au declarat indignati cei doi proprietari. Romascanii arondati la Asociatia 38S se pot considera mai fericiti, deoarece, în acest caz, conducerea este alaturi de ei. Presedintele Corneliu Duculet si administratorul Sanda Sandor au sosit, luni, 11 septembrie, la sediul Acvaserv, pentru a negocia reluarea alimentarii cu apa. Reprezentantii societatii amintite au lasat fara apa Blocul 38 de pe strada Sucedava, scarile D si I, unde au putut avea acces la apometre, restul fiind „sub lacat“. Proprietarii au fost însa nemultumiti de rezultatul negocierilor si s-au hotarît sa mearga la primarie pentru a li se rezolva problema. În prezenta primarului municipiului Roman, Dan Ioan Carpusor, au fost expuse nemultumirile, la întîlnire fiind prezent si directorul tehnic al Acvaserv. „La Asociatia 38S am trimis somatie de cel putin o luna prin care erau anuntati ca nu se încadreaza în conditiile contractuale si ca sînt cu plata abia la luna august 2005. Am avut programe de esalonari pe tot anul 2005 si în prima jumatate a anului 2006, apoi am cerut încadrarea stricta în termenii contractuali. Cît despre deconectarea unor scari care nu au datorii, din punctul nostru de vedere, toata asociatia este datoare, deci de oriunde debransam este acelasi lucru“, a declarat Cristian Buzdugan. Primarul a atras atentia celor de la Acvaserv sa revizuiasca modul de debransare a scarilor, în functie de datorii, pentru ca pe viitor sa fie evitate astfel de neîntelegeri. Cu acelasi prilej, Dan Ioan Carpusor a solicitat mai multa colaborare si din partea conducerilor asociatiilor. „Domnule director, nu-i corect. Cereti de la ce scari sînt datorii mai mari si debransati acolo. Dati drumul la apa la acestia si luati la aceia care au datorii mai mari. Presedintele asociatiei sa fie prezent si sa ofere acces oamenilor de la Acvaserv, sa nu mai existe motivatia ca la scarile cu cele mai mari datorii apometrele sînt încuiate“, a declarat primarul Carpusor. Presedintele asociatiei 38S a declarat însa ca s-ar putea sa fie probleme, independent de colaborarea sa cu Acvaserv, deoarece oamenii vor ca apa sa fie oprita doar la consumatorii individuali, nu pe scari, acestia avînd apa trasa separat. „Ma tem ca vor fi probleme cînd lumea va afla ca scara lor va fi decuplata. Am auzit amenintari ca angajatii de la Acvaserv vor fi sechestrati în canale daca vor veni sa «taie apa»“, a mai mentionat Corneliu Duculet.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending