Arhivă 2005-2017
„Rãzboi“ între un preot si un socru de viceprimar
• Petrea Radu sustine cã pãrintele Metodie i-a aplicat o „bãtaie hoteascã“ • preotul neagã acuzatia adusã • preotul Protopop Florin Þuscanu dã dreptate slujitorilor Domnului •
Petrea Radu, în vîrstã de 70 de ani, din satul Giurgeni, comuna Valea Ursului, s-a adresat în scris redactiei cotidianului „Monitorului de Roman“, sustinînd cã duminicã dupã-amiazã, 6 noiembrie, ar fi fost agresat fizic de cãtre pãrintele Metodie, de la mãnãstirea din sat. Localnicul a precizat cã în ziua respectivã a fost la pãsunat cu cele 70 de oi pe care le detine, ajungînd în perimetrul Mãnãstirii Giurgeni, într-o portiune împãduritã. „Mã aflam la pãsunat cu oile si doi cai la marginea pãdurii, în imediata apropiere a terenului Mãnãstirii Giurgeni. Vãzînd cã oile stau linistite, am plecat acasã, la circa 200 de metri, sã priponesc caii. Cînd m-am reîntors, o parte din oile mele intraserã pe tarlaua mãnãstirii pe care a mai rãmas lucernã. Doi bãrbati angajati ai mãnãstirii, bãuti, au început sã mã înjure, spunîndu-mi sã-mi adun oile pentru cã altfel acestea vor fi confiscate. Mi-am adunat oile, iar în acest timp a venit preotul de la mãnãstire, Metodie, tot în stare de ebrietate, si acesta a început sã mã înjure. M-am adresat respectuos preotului, recunoscîndu-mi greseala, însã acesta a continuat sã mã înjure în toate felurile si sã se apropie de mine. Mi-a cerut securea pe care o aveam în mînã si, dupã ce a pus-o în masina lui, a început sã mã batã hoteste cu palmele peste fatã. Am încercat sã fug, însã pãrintele Metodie m-a prins de guler, m-a trîntit jos, dupã care m-a bãtut cu picioarele pînã a obosit. În acea searã, sotia mea a fost sã vorbeascã cu preotul Antonie, superiorul staretului Metodie, însã acesta, fiind bolnav, nu a binevoit sã o primeascã“, a declarat Petrea Radu. Acesta a mai spus cã nu si-a scos certificat medico-legal din cauzã cã starea materialã nu i-a permis acest lucru. Deplasîndu-ne la Mãnãstirea Giurgeni pentru a stabili cauzele incidentului petrecut duminicã seara, pãrintele Metodie a mentionat cã plîngerea sãteanului este în totalã contradictie cu ceea ce s-a întîmplat în realitate. „Duminicã, dupã-amiazã, unul din cei doi angajati permanenti ai lãcasului sfînt a venit cu lacrimi în ochi si cu sufletul la gurã mi-a spus cã Petrea Radu i-a amenintat cu securea pentru faptul cã a vrut împreunã cu tovarãsul sãu sã opreascã oile pînã la venirea mea. M-am deplasat pe tarlaua, aflatã în proprietatea mãnãstirii si, la rîndul meu, am fost agresat verbal cu urmãtoarele cuvinte: «Ce mai vrei si tu pãrinte?». I-am explicat cã nu este la prima abatere de acest fel, cînd oile acestuia au pãscut pe terenurile mãnãstirii si, pentru a fi în sigurantã, am încercat sã-i iau securea din mînã. În acel moment a tras si Petrea Radu de secure, s-a dezechilibrat si a cãzut pe spate. Nici vorbã sã-l fi lovit cu palmele sau picioarele. Afirmatia proprietarului de oi precum cã Valicã Novac si Marin Gherla, angajatii nostri, ar fi consumat bãuturi alcoolice, este un alt neadevãr. Regulile noastre la mãnãstire sînt foarte riguroase. Nu se consumã bãuturi alcoolice decît la anumite ocazii, iar angajatilor li s-a pus în vedere sã nu fumeze pentru cã altfel vor rãmîne fãrã slujbã. Se pare cã venirea sãteanului în redactia cotidianului dumneavoastrã a fost regizatã de fiica acestuia, care este sotia viceprimarului comunei Valea Ursului. Probabil, s-a simtit jignitã de faptul cã tatãl sãu a fost prins cu oile pe un teren proprietate privatã. Aceasta are o privatizare si multi sãteni spun cã sînt înselati cu bãuturã, aceasta fiind diluatã cu apã“, a declarat pãrintele iconom Metodie. Acesta a mai spus cã Petrea Radu a mai pãscut oile si în grãdinile unor gospodari din satul Giurgeni, avînd si cu acestia o comportare destul de violentã. „Noi, preotii, care slujim aceastã mãnãstire, am fãcut o întelegere cu sãtenii din Giurgeni sã nu le percepem contributie sau taxe pentru încrestinãri, înmormîntãri si alte servicii religioase. În schimb, oamenii ne ajutã tot timpul la muncile cîmpului sau la alte treburi din jurul mãnãstirii. De circa sapte ani Petrea Radu nu a venit sã munceascã mãcar o orã drept recunostintã pentru gestul pe care noi, preotii, l-am fãcut, tinînd cont de starea de sãrãcie a majoritãtii oamenilor din sat. Însã proprietatea trebuie sã ne-o apãrãm, iar, atunci cînd cineva face uz de armã albã, sîntem obligati sã ne apãrãm. Am înteles cã respectiva familie a fãcut si o plîngere la Postul de Politie Valea Ursului“, a mai precizat pãrintele Metodie.
Reclamant agresiv Trei vecini de-ai gospodarului, presupus agresat, au spus cã acesta este un om dificil care nici mãcar cu sotia nu se poate întelege. „Si el, si sotia lui, obisnuiesc sã consume bãuturi alcoolice peste mãsurã, dupã care se iau la «hartã». Femeia a stat în nenumãrate rînduri în spital din cauza bãtãilor primite. Am avut si eu, personal, o neîntelegere cu acest vecin anul trecut, cînd a pãscut oile la mine în grãdinã, iar, cînd i-am reprosat acest lucru, m-a înjurat, mai-mai sã sarã la bãtaie“, a spus A.G., unul din vecinii familiei Radu. Preotul Protopop Florin Þuscanu, din cadrul Protoieriei Roman, sub administrarea cãreia se aflã si Mãnãstirea Giurgeni, s-a arãtat surprins de nefericitul eveniment sustinînd cã preotii Mãnãstirii Giurgeni sînt slujitori ai Domnului, departe de orice bãnuialã. „Mi s-a adus la cunostintã de cãtre Preacuviosul pãrinte staret Antonie despre trista întîmplare petrecutã pe 6 noiembrie 2005, în zona Mãnãstirii Giurgeni, unde un cetãtean din sat a intrat cu o turmã de oi pe terenul cu lucernã al acestei Mãnãstiri. Preotul Metodie, slujitor al obstei de la Giurgeni, i-a cerut sã-si adune cele 70 de oi si sã plece, dar cetãteanul, care nu era la prima încãlcare a proprietãtii mãnãstirii, a iscat un scandal, pretinzînd cã a fost agresat fizic de pãrintele Metodie. Am cercetat toate acestea si am constatat ca fiind neîntemeiatã plîngerea sãteanului, acesta fiind cunoscut în sat ca un om «înstrãinat» de bisericã si cu o atitudine necorespunzãtoare unui crestin ajuns la vîrsta respectabilã de 70 de ani“, a declarat preotul Protopop Florin Þuscanu, din cadrul Protoieriei Roman. (FOTO: Petrea Radu sustine cã a primit „o corectie duhovniceascã“ din partea pãrintelui Metodie)
-
Actualitate22 de ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitateo săptămână,
Petrocart Piatra Neamț: o tăcere asurzitoare
-
Prima pagină2 săptămâni,
Catalogul electronic. Iată școlile din Neamț care-l vor folosi
-
Actualitateo săptămână,
PNL Neamț și-a anunțat lista de candidați la alegerile parlamentare
-
Actualitate2 săptămâni,
Starea învățământului nemțean la deschiderea noului an școlar (II)
-
Actualitate2 săptămâni,
Ursul împușcat la Borlești era înregistrat cu GPS
-
Prima pagină2 săptămâni,
Demisie surprinzătoare! Senatorul Liviu Brătescu demisionează din PNL, acuzând „cumetrii politice”
-
Eveniment2 săptămâni,
44 de hectare de teren arse în două zile