Contactează-ne

Actualitate

Performanță istorică pentru Ray’s Dance Piatra-Neamț. Imnul național a răsunat de două ori la German Open Championships 2025

Știre publicată în urmă cu

în data de

German Open Championships 2025

Performanță istorică pentru sportivii din Neamț pe una dintre cele mai mari scene ale dansului sportiv mondial.

Ray’s Dance Piatra-Neamț la German Open Championships 2025 a scris istorie, imnul României răsunând de două ori la Stuttgart datorită aurului obținut de perechea Bogus Carlo Beniamin & Scrab Raysa Maria.

Imnul României pe cea mai mare scenă a dansului sportiv

Clubul Ray’s Dance Piatra Neamț a scris istorie la German Open Championships (GOC) 2025, una dintre cele mai mari și prestigioase competiții de dans sportiv din lume, aflată la ediția a 37-a. Evenimentul, desfășurat în perioada 19-23 august, a reunit la Stuttgart peste 3.500 de sportivi din zeci de țări, confirmându-și statutul de adevărată „Olimpiadă a dansului sportiv”.

„Într-un moment de o emoție greu de descris, imnul României a răsunat de două ori pentru Ray’s Dance, grație aurului obținut de perechea Bogus Carlo Beniamin & Scrab Raysa Maria, care a reușit să ridice tricolorul pe cel mai înalt loc al podiumului mondial.”

Rezultatele obținute la Stuttgart

Rezultatele Ray’s Dance Piatra Neamț la German Open Championships 2025:

  • Bogus Carlo Beniamin & Scrab Raysa Maria
    Locul 1/19 la Juveniles 1 Latino
    Locul 1/17 la Juveniles 1 – 6 Dansuri
    Locul 2/15 la Juveniles 1 Standard

  • Alex Sabin & Polina Karimova
    Locul 14/149 la Youth Latin
    Locul 20/143 la Youth Standard
    Locul 7/49 la 10 Dansuri Tineret

  • Alex Zaharia & Anna Bratko
    Locul 25 la Youth Standard
    Locul 33/110 la Rising Stars Standard
    Locul 8/86 la Adult A Class Standard
    Locul 19/56 la Under 21 Standard

  • Diaconu Tudor & Subțire Sofia
    Locul 8/19 la Juveniles 1 Latino
    Locul 7/17 la Juveniles 1 – 6 Dansuri
    Locul 6 la Juveniles 1 Standard

  • Țurcanu Patrick Iustin & Harja Anastasia
    Locul 14/38 la 8 Dansuri
    Locul 6/35 la Juveniles 2 Standard
    Locul 31/53 la Juveniles 2 Latino

  • Danciu Darius Gabriel & Dediu Maya
    Locul 17/92 la WDSF Open Standard
    Locul 9/141 la WDSF Open Latin Junior 2
    Locul 7 la 10 Dansuri Junior 2

Piatra-Neamț și România pe podiumul mondial

Pentru sportivii Ray’s Dance, fiecare pas pe ringul de dans din Stuttgart a însemnat muncă, sacrificiu și emoție. Rezultatele confirmă nu doar valoarea individuală a perechilor, ci și forța unei echipe unite, care a demonstrat că din Piatra-Neamț se poate ajunge în vârful dansului mondial.

Aurul câștigat de Bogus Carlo Beniamin & Scrab Raysa Maria a adus două momente istorice, când întreaga sală s-a ridicat în picioare și imnul României a răsunat cu putere.

„Lacrimile de bucurie, aplauzele și tricolorul ridicat pe podium vor rămâne pentru totdeauna în istoria dansului sportiv”, spun reprezentanții clubului.

Mândria Neamțului la Stuttgart

„Este o mândrie uriașă să putem reprezenta România, județul Neamț, cât și orașul Piatra-Neamț la o asemenea competiție. Am demonstrat că pasiunea, disciplina și credința în propriile forțe pot aduce rezultate extraordinare”, a transmis președintele Ray’s Dance, Andrei Scrab.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending