Actualitate
Răsplata muncii făcută cu profesionalism. Ceremonii de avansare în grad la Jandarmerie şi ISU Neamţ

■ 54 de jandarmi, între ei fiind şi patru ofiţeri, au fost înaintaţi în gradul următor ■ 47 de pompieri care au îndeplinit condiţiile prevăzute de legislaţie au acum alte trese pe epoleţi ■
Începutul de august a fost de bun augur pentru mai mulţi jandarmi şi pompieri militari care au fost avansaţi în grad. La Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Neamţ un număr de 54 de jandarmi, patru ofiţeri şi 50 de subofiţeri, care au îndeplinit stagiul minim în grad şi condiţiile prevăzute de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu modificările şi completările ulterioare, au fost înaintaţi în gradul următor.
Cei înaintaţi în gradul următor au fost felicitaţi de conducerea unităţii şi prefectul judeţului Neamţ, Vasile Adrian Niţă, care le-a înmînat noile grade şi le-a transmis cele mai frumoase gînduri şi îndemnul de a sluji în continuare, cu devotament, patria. În fiecare an, la data de 1 august, se înaintează în gradul următor militarii jandarmi care îndeplinesc stagiul minim în grad în cursul anului respectiv.
Înaintări în gradul următor, înainte de termen, pot avea loc cu ocazia Zilei Naţionale a României sau a Zilei Jandarmeriei Române ce se marchează pe 3 aprilie. Tot pe 1 august, un ofiţer ce a absolvit Facultatea de pompieri – promoţia 2022, repartizat la ISU Neamţ, a depus jurămîntul militar, iar 47 de pompieri care au îndeplinit stagiul minim sau îl vor îndeplini pînă la finalul anului şi au îndeplinit şi celelalte condiţii, au fost înaintaţi în următorul grad.
Este vorba de cinci ofiţeri, din care unul a trecut de la gradul de locotenent la gradul de căpitan, iar patru de la gradul de sublocotenent la cel de locotenent. Au fost înaintaţi în grad şi doi maiştri militari, de la clasa a IV a la cel de clasa a III a, precum şi un număr de 40 de subofiţeri: patru subofiţeri de la gradul de plutonier adjutant la gradul de plutonier adjutant şef.
Alţi 26 subofiţeri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ Neamţ nu mai sînt plutonieri majori, avînd acum gradul de plutonier adjutant. Doi subofiţeri au trecut de la gradul de plutonier la gradul de plutonier major, iar opr subofiţeri de la gradul de sergent major la gradul de plutonier.
„Înaintarea în gradul următor este un moment important pentru fiecare militar, însemnînd acumularea experienţei în vederea desfăşurării misiunilor viitoare ce le vor fi încredinţate. Sublocotenentul Perju Rareş este cel mai nou membru al familiei pompierilor nemţeni şi astăzi şi-a luat angajamentul faţă de ţară. Tînărul ofiţer a fost recrutat de pe băncile liceului de specialiştii din cadrul ISU Neamţ, şi-a desfăşurat stagiul de practică la Detaşamentul de pompieri Piatra Neamţ, iar în viitor va face echipă cu colegii de la Inspecţia de Prevenire“, a anunţat ISU Neamţ.

-
Actualitate2 săptămâni,
Toţi oamenii au probleme. La psiholog vin cei care doresc să le rezolve
-
Actualitate7 zile,
La psiholog venim doar ”de bună voie și nesiliți de nimeni”
-
Prima paginăo săptămână,
Sindicaliștii de la APIA amenință cu proteste de amploare la București și Bruxelles
-
Prima pagină2 săptămâni,
Comuna din Neamț unde apa-i oprită de jumătate de an. Primar vs. autorități
-
Actualitate4 zile,
Sătenii din Nemțișor se tem de efectele instalării antenei 5G
-
Actualitateo zi,
Un proiect Erasmus pentru viitori asistenți medicali
-
Actualitate4 zile,
Și totuși se fac angajări la stat
-
Actualitateo zi,
Ziua Naţională a României, manifestare organizată în parteneriat de Liceul de Arte Victor Brauner şi Colegiul Naţional de Informatică