Punctul pe „I“: Pamfletul obiceiurilor vechi

Un drãcusor care spunea lucruri trãsnite lui Iantu ne-a lãsat cu gura cãscatã într-o emisiune, cînd ne-a lãmurit cã Silviu Brucan e mosul ãla care îsi aminteste despre viitor. Cred cã avea dreptate prichindelul, oracolul din Dãmãroaia le potriveste la fix, e posibil sã mai fi trãit o viatã undeva prin viitor si acum sã fi venit printre noi ca sã ne explice ce tolomaci sîntem. Zic tolomaci, pentru cã l-am afurisit tare în 1990, cînd ne-a spus cã mai avem vreo patru cincinale pînã ne vine mintea la cap. Au trecut 16 anisori deja, nu se cunoaste mai nimic si începem sã-i dãm dreptate strãbunicului politolog. Am mai realizat cã noi românii ne lipim repede de noutãtile tehnologice, ne cade fisa imediat la toate hotiile si prostiile ciugulite de pe la capitalisti, ne schimbãm iute masinile- calculatoarele-toalele-nevestele, dar vechile mentalitãti… ba! …O misiune caritabilã belgianã ajunsese undeva în junglã, într-un sat plin de negrisori puturosi foc. Dimineata, belgienii se urcau în jeepane si plecau în junglã, culegeau banane si alte cele comestibiloase, le aduceau în sat si-i hrãneau pe tuciurii pe îndestulate. Azi asa, mîine asa, dupã vreo zece zile misionarii si-au propus sã rãmînã în sat, pentru a observa reactia comunitãtii. Dupã vreo cinci ceasuri, belgienii au iesit prin sat sã vadã ce si cum. Bãietii negrisori stãteau la umbrã sub cocotieri, lati de foame, le chiorãiau matele de speriau papagalii aciuati printre ramuri. Uimiti, europenii i-au întrebat de ce nu se duc sã-si adune mîncarea de trebuintã, dacã le este asa fomitã. „Asta e treaba voastrã, a belgienilor!“, a rãspuns în cor flãmînzimea prezentã. …În România se face un experiment, se introduc într-o camerã 20 de maimute si de tavan se atîrnã o sfoarã, de care era legatã o bananã. În momentul cînd o maimuticã dãdea sã apuce banana, tot grupul era stropit cu un jet puternic de apã rece. La un moment dat, cimpanzeii s-au prins, asa cã de cîte ori o suratã avea intentia sã se apropie de bananã, o snopeau în bãtaie. S-a renuntat la cele 20 de maimutele si s-au adus alte 20 de exemplare. Curios, fãrã a fi stropite niciodatã cu jetul de apã, maimutele o bãteau crunt pe îndrãzneata care se întindea dupã bananã. Mirat, seful experimentului le întreabã pe maimute: – De ce o bateti în halul ãsta, doar n-ati pãtit nimic, n-ati avut de suferit din cauza ei? – Nu stim de ce o caftim, dar asa e obiceiul la noi! au explicat maimutele. N.R. Rãmîne sã vedem dacã ne vor trebui 20 de ani ca sã renuntãm la vechile obiceiuri, vechile metehne si mentalitãti care s-au dovedit atît de pãguboase pentru întreaga natiune. Se pare cã hotia, minciuna, lenea, betivismul si resemnarea mioriticã nu se leapãdã chiar asa de usor, ca sã putem intra si noi, în sfîrsit, în rîndul lumii adevãrate.