Punctul pe „i“: Pamflet dîrdîit

De bunã seamã cã traditia dîrdîitului la români se pierde în negura timpului, pentru cã se bãnuieste cã au existat si timpuri mai negre ca tranzitia. Mãrturii existã, arheologii semnalînd diverse picturi rupestre neolitice în care liniile sînt asa de tremurate, încît e clar cã omul din pesterã crãpa de frig si avea turturi la fund. De altfel etnografii au venit si ei cu dovezi provenind tocmai din epoca de piatrã, de atunci pãtrunzînd în folclor expresia „e frig de crapã pietrele“. Dupã preistorie, a urmat în mod evident istoria. Sclavii dîrdîiau si de frig si de fricã, viata lor fiind atît de nasoalã încît se rãsculau trimestrial, condusi de Spartacus. Dar din lipsa unor sindicate bine organizate, sclavii o luau mereu peste ochi si miscãrile erau înnãbusite în sînge. Asa au apãrut biftecul si patronatul. Feudalismul s-a caracterizat prin cruciade, feudalii se cruceau unul pe altul pe motive funciare, nu mai puteau de bine. Dîrdîitul a început odatã cu nãvãlirea popoarelor migratoare si pretentiile lor de a avea universitãti multiculturale, voievozii români dîrdîind de teamã cã hunii se retrag de la guvernare si le picã tronul. Capitalismul interbelic a fost simpãticut, era si cãlduricã, nu tremurai de fricã, cel putin prin orase si tîrguri. La tarã însã iobãgimea tremura prin bordeie. Dîrdîitul s-a produs în 1907 cînd PNÞCD a dat un tun în alegeri, începînd cu circumscriptia electoralã Flãmînzi. Epoca socialistã care a urmat s-a caracterizat prin sloganul „mai puneti o hainã pe voi“, lansat de Ceascã. Atunci s-au construit buncãrele de beton numite apartamente si românul a trecut pe dîrdîit ideologico-stiintific, adicã tremurai înãuntru de frig si tremurai afarã de fricã. Ãla care era luat la ochi (albastru) era trimis la rãcoare, ca sã vadã ce înseamnã cu adevãrat dîrdîialã. A venit zavera din decembrie 1998 si cei care au stat la cãlduricã înainte s-au pus în capul trebii si tot la cãlduricã au rãmas. Cei care au dîrdîit 45 de ani i-au votat pe promitãtorii de cãldurã, dar de 15 ani încoace…ciu-ciu! Dîrdîim de teamã cã rãmînem someri pe drumuri, dîrdîim de frica patronului, dîrdîim de teamã cã ai nostri copii n-au nici un viitor, dîrdîim de frica scumpirilor, dîrdîim de furie vãzînd atîta hotie si coruptie, dîrdîim de frig de îndatã ce ne intrã iarna prin blocuri, dar mai ales în suflet. Deci cum vã spuneam, cu mîndrie, dîrdîim aici de 2.000 de ani…