Punctul pe „i“: Pamflet ca-n codru

E luna tãierii brãdutilor, sãrbãtoare mare de tot, pentru cã în aceastã perioadã ãia fãrã cherestea fac pãdurea „lunã“. O drujbãresc de la un cap la altul, fãcînd mormane de rumegus si dolari. Vorba aceea, hotia ca-n codru e frate cu românul! Iar românul e de felul lui haiduc. & haiducii au fost semnalati pentru prima datã în secolul XIII, XIV, XV, XVI, XVII, XVIII în zonele de pãdure, ei fiind considerati ca fiind de altfel primii pãdurari. Prima atestare documentarã este lucrarea „Învãtãturile lui Neagoe Basarab cãtre haiducul sãu Teodosie“, din care rezultã clar cã meseria de pãdurar este cea mai cinstitã din lume, imediat dupã ea urmînd tîlhãria la drumul mare. & haiducul-pãdurar era un om bun la suflet, el lua de la bogati si nu dãdea la nimeni si bine fãcea. Cînd prindea cîte-un boier de la Romsilva, singur prin pãdure, îi lua tot si nu-i lãsa în mînã decît o puscã. Adesea puteau fi vãzuti în vremurile acelea, boieri mergînd în pilealea goalã prin pãdure si tinînd în mînã o puscã. De unde vine expresia: „a umbla gol puscã“. & pe vremea lui Ceascã, neputînd fura ca acum, haiducii-pãdurari se plictiseau si organizau concursuri tematice: „Sã ne cunoastem pãdurea“, „Haiducia brãtarã de aur“ sau „Sã haiducim cu tot elanul, poate facem si noi planul“. & acum pãdurarii sînt la fel de poetici, dacã nu le dai dreptul îti recitã poemul „Frate, frate, dar sã vezi… eu ce te-oi bate“. Cã vorba aia „fiind bãiet, pãduri cutreieram“ dar ni le-au luat comunistii dupã care „seara pe deal buciumul“ suna cu jale la Canal în vale, unde m-au bãgat „niste rãi si niste fameni“. Dar acum se dau pãdurile-napoi, de asta e ceea ce vedeti în pãdure „ce mai freamãt, ce mai zbucium“. Regiile silvice nu vor sã dea nimic proprietarilor de drept si recitã „o rãmîi, rãmîi la mine“. & fostii proprietari, eminescieni si ei, bagã normal în versuri de jale: „Codrule, codrutule, Cînd te tai drãgutule? Cã de cînd nu te-am vãzut, crengile tare-au crescut. Si de cînd eu te-am lãsat, toatã lumea te-a furat“. & curios este faptul cã din toate animalele care-au sãrit în ajutorul pãdurii, ca sã opreascã fãrãdelegea, tocmai Lupu s-a gãsit paznic la oi: „La legea care-a rãsãrit, e-o cale atît de lungã, cã zece ani i-au trebuit lui Lupu ca s-o ajungã. /Pãdurea toatã s-a tãiat, legea-i bãtutã-n cuie, era pe cînd nu s-a votat, azi s-a votat… si nu e“. & nimeni nu mai dã bani de pomanã, ca sã petreacã o vacantã la munte. Masini încãrcate cu butuci se pot vedea pe toate drumurile orasului, pãdurea coboarã la vale, miroase a brad proaspãt, a cetinã, rãsina se topeste si curge pe spartele noastre sosele, copacii plîng. & averi uriase se fac peste noapte pe spinarea pãdurii, care tace sãraca si rabdã schingiuirea ei continuã. Muntele devine tot mai plesuv, coastele tot mai descoperite, asa cã nu trebuie sã ne mai mirãm cã ploile ne ocolesc tot mai mult si cã ne paste o secetã cumplitã. E Luna pãdurii si pe ici pe colo se mai planteazã cîte un pom, de ochii presei care fotografiazã de zor, frectii cu carmol la un picior de lemn… (Muma Pãdurii)