Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Punctualitatea la români

Știre publicată în urmă cu

în data de

Ieri, un tîmplar, care îmi face de trei luni o usã banalã, s-a înfiintat în sfîrsit la mine. Credeam cã îmi monteazã usa. Promisese de 15 ori termene fãrã echivoc: „Joi, o aveti!“, „Mîine usa e în toc!“. As! Meseriasul a venit sã-mi spunã relaxat cã a pierdut mãsurile si nici mãcar nu s-a apucat sã transeze materialul lemnos transportat la domiciliul respectivului, la termenul fixat de mînuitorul de rindea. Am fost ispitit sã-l asasinez. În comanda mea figura explicit executia usii în termenul cel mai scurt. „În trei zile o aveti“, spusese, acum trei luni, tîmplarul. Altfel, înaintam comanda altcuiva. M-a mintit constant, cu o nesimtire exersatã. Mi-a si replicat: „Pãi ce vã supãrati atîta! Eu sînt meserias. Ce, nu stiti cã sînt meserias?“ Adicã meseriasul, prin vocatie si continut moral al meseriei nu trebuie sã se tinã de cuvînt. Halal! Punctualitatea, în România, nu intrã în genere în gramatica scolarã si educatie. Pedagogia exemplului personal al celuilalt lipseste. De aceea sfidarea punctualitãtii urcã din pãcate pînã la institutiile înalte ale statului. Un fost prim-ministru, Radu Vasile, stãtea (mi-a spus-o chiar un fost consilier al lui) ore în sir singur în birou, uitîndu-se pe pereti, în timp ce 700 de oameni îl asteptau într-o salã pentru o sedintã anuntatã la orã fixã. Diplomatul Mircea Geaonã, sef de partid opozant azi, a întîrziat circa patru ore la o întîlnire a femeilor pesediste pe care trebuia s-o deschidã, jignindu-le mortal. Politicianul a venit senin si a plecat fãrã sã-si cearã scuze. Bravo Mircea! E un început promitãtor de carierã glorioasã!. Sefii – e cred un reflex comunist din vremea lui Gheorghiu Dej – se lasã asteptati. Cu cît erau si sînt asteptati mai mult, cu atît deveneau si devin mai importanti. Un sef care soseste la timp, eventual înaintea subordonatilor, nu e sef. E un imbecil. Tîmplarul meu, prin educatie, ar fi mai putin tîmplar, i-ar cãdea rindeaua din mînã, dacã s-ar tine de cuvînt, iar în personalitatea lui de mãmãligã unsuroasã ar intra si ingredientul neglijabil al punctualitãtii. Eu continui sã rãmîn un imbecil. Vin, invariabil, la întîlniri cu cinci minute înaintea celuilalt sau celorlalti si îmi iau toate precautiile pentru a nu întîrzia. Mi-am predat întotdeauna în ziua si la ora anuntatã articolul promis, într-o carierã jurnalisticã mãsurînd decenii. Cusurul acesta mi-a pus un impozit greu pe eventuala consideratie a semenilor.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending