Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

PSD-istii romascani se tin de statut

Știre publicată în urmă cu

în data de

Membrii romascani ai Partidului Social Democrat (PSD) par a-si fi clarificat pozitia fatã de frãmîntãrile care au loc în partid, zilele acestea, la nivel central. Cei 3.980 de PSD-isti nu si-ar dori, dupã cum declarã deputatul Ioan Chelaru, schimbarea actualei conduceri, pentru care si-au dat acordul în cadrul sedintei Biroului Municipal, care a precedat scrutinul. Parlamentarul a mai mentionat cã pãrerea aceasta este îmbrãtisatã de majoritatea social-democratilor. „Aripa de la Roman se situeazã doar pe statutul partidului. Recunoastem rezultatele congresului de acum cîteva luni si pot spune cã, în acest moment, nu avem nevoie de un congres extraordinar. Problema sefiei partidului se poate rezolva numai printr-un congres. Cum am mai spus, sã nu recunoastem un lucru esential, statutul actual al partidului si rezultatul unui for democratic, indiferent cum îl interpreteazã unii sau altii, e aberant. Din cîte stiu, mai existã alte puncte de vedere, dar cvasimajoritatea împãrtãseste aceeasi pãrere ca si mine. Existã chiar anumite persoane, poate unele chiar foarte importante, care au si alte idei, acesta fiind dreptul lor. Pe de altã parte, eu nu pot sã comentez declaratiile colegilor mei. Eu pot sã-mi exprim numai punctul personal de vedere“, a mentionat Ioan Chelaru. Senatorul PSD a mai declarat cã va participa, sîmbãtã, 15 octombrie, la o reuniune a conducerii partidului cu liderii moldoveni, unde vor avea loc noi discutii. „Ca sã îmi restabilesc pozitia, repet cã, în prezent, organizarea unui congres extraordinar nu este un lucru necesar. Aceste probleme au fost discutate între noi, pentru cã nu a fost necesarã întrunirea unui for. Oricum, ne vom întîlni sîmbãtã la Iasi, unde va fi prezentã conducerea partidului – Geoanã, Nãstase si Mitrea, cu parlamentarii si primarii din Moldova“, a mai mentionat senatorul romascan.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending