PSD încotro?

■ liderii nemţeni par a fi de partea lui Dragnea ■ cele mai “categorice” mesaje de susţinere sînt ale lui Arsene şi Andruşcă ■ vineri, vot interesant în CEx ■

Ceea ce se întîmplă acum în PSD şi ceea ce se va întîmpla în viitorul apropiat prezintă interes nu doar pentru membrii şi simpatizanţii acestui partid din cel puţin două perspective. Prima, cea a “sănătăţii” mediului politic din România: vorbim depre cel mai puternic partid din 1989 încoace. Ce se întîmplă cu el, ce “scenariu” va urma, ce se va întîmpla pe “partea stîngă” a politicii româneşti sînt subiecte de interes pentru oricine e preocupat de viaţa politică din România. Din această perspectivă, numele proprii au mai mică importanţă. O a doua perspectivă e legată direct de Liviu Dragnea şi modul în care acesta a înţeles să conducă acest “cel mai mare partid” şi să guverneze o ţară după ce a obţinut o victorie dacă nu covîrşitoare, măcar liniştitoare la alegerile generale. Nu puţine voci l-au acuzat şi îl acuză că a adoptat un stil “dictatorial”. Dar să vedem mai întîi faptele: conflictul intern în PSD nu e de ieri, de alaltăieri, e de cel puţin din vremea în care acest partid îşi decapita premierii cu o frecvenţă năucitoare: episoadele Ponta, Grindeanu şi Tudose, primul lăsat singur tocmai pentru a apela la demisie, ceilalţi doi daţi jos din funcţiile de premieri chiar de partidul lor, din motive ce nici pînă astăzi nu au fost clarificate în totalitate, dovedeau clar că e ceva putred. Mulţi au “citit” aceste zbateri ca rezultate ale unei lupte interne pentru putere. Liviu Dragnea vroia toată puterea doar pentru el şi executa pe oricine ameninţa să îi stea în calea acestui deziderat. Alţii au vorbit despre implicarea preşedinţiei, a serviciilor etc. A urmat mişcarea de frondă a Ecaterinei Andronescu, cu un impact mai mic în plan public, dar, spun voci din interiorul partidului, cu impact mare în PSD. După evenimentele nefericite din 10 august a urmat revolta, încă nu ştim cît de “interesată”, a Gabrielei Firea. Care a sărit mai întîi la beregata ministrului de interne, Carmen Dan, apoi la adevărata “ţintă”: Liviu Dragnea. Iar miercuri 19 septembrie a apărut o scrisoare a “dizidenţilor” din PSD. O critică a “conducerii Dragnea” avînd ca finalitate cererea adresată acestuia de a face un pas în spate şi a lăsa altcuiva conducerea partidului. Vineri urmează o şedinţă a CEx unde vom vedea ce se va întîmpla. Pînă atunci vor fi negocieri intense, fiind credibile şi informaţiile care au apărut în spaţiul public că se “tranzacţionează” inclusiv ministere. Cît priveşte scrisoarea, ca o mică paranteză, ea are şanse mari să fie considerată “neserioasă” măcar dintr-o perspectivă: propunerea ca premierul Viorica Dăncilă să asigure interimatul la conducerea partidului, chiar dacă este preşedinte executiv. Cît de credibil să fie demersul nemulţumiţilor dacă vor preşedinte, chiar şi interimar, persoana care a dovedit în nenumărate rînduri că nu e decît o “anexă” a lui Dragnea? Poate o fi fost doar o încercare, palidă, de a semăna neîncredere sau tensiuni între cei doi. Însă aspectul acesta este mai puţin interesant. Interesant este ce se va întîmpla cu PSD după şedinţa de vineri? “Batista pe ţambal” e un scenariu posibil, dar puţin probabil în opinia noastră. Dacă acest lucru s-ar fi dorit scrisoarea putea să nu apară în spaţiul public. De altfel ea a fost “anunţată” cu cîteva zile înainte să o vadă cineva. Retragerea lui Dragnea, tot improbabil pentru că această retragere ar însemna pentru cel în cauză şi un “sejur” după gratii, cel mai probabil. Ruperea partidului? Un scenariu căruia mulţi îi acordă credit. Cu toate implicaţiile ulterioare posibile: schimbarea guvernului şi chiar a guvernării, slăbirea “stîngii” odată cu revigorarea “dreptei” etc. Vom ştii mai multe după şedinţa de vineri. Revenind la scrisoare şi motivele invocate pentru a legitima necesitatea ca Dragnea să facă un pas în spate, unul dintre ele ţine de situaţia juridică a acestuia. Condamnat definitiv într-un dosar, în primă instanţă în altul, e o vulnerabilitate majoră pentru partid. PSD a fost atacat, cum era de aşteptat, că face ce face doar pentru a-l scăpa de puşcărie pe lider. În special cînd s-a vorbit despre “reforma” Justiţiei. Şi e greu, dacă nu imposibil, de contrazis sau contracarat un astfel de atac. Însă situaţia juridică a lui Dragnea nu este nici ea nouă. Aşadar trebuie să se mai fi adăugat ceva. Şi ajungem aici la maniera dictatorială de a conduce partidul, de care este acuzat. De promovarea în funcţii cheie ale guvernării a unor persoane care au o singură “calitate”: obedienţa şi multe defecte: din păcate ilustrate din plin de nemţeanul “nostru” Andruşcă. Cel mai “nefericit” exemplu de ministru de după ’89, au spus numeroase voci. Mulţi din PSD par a se fi săturat de acest mod de conducere. Revenind la “sănătatea” vieţii politice: departe de a fi un simpatizant al vreunui partid, al PSD cu atît mai puţin, nu poţi să nu te gîndeşti că democraţia nu poate exista fără partide puternice. Şi fără un echilibru. În sensul că este extrem de dăunător ca un partid să fie la un moment dat extrem de “confortabil” aşezat la guvernare. Atît de confortabil încît să-şi permită inclusiv să încerce să-şi “spele” membrii pătaţi din punct de vedere juridic. PSD a dat semnale că s-ar crede într-o astfel de zonă de confort: cu Ordonanţa 13, cu amnistia şi graţierea etc. Aşadar duşul rece ce ar urma ar putea fi folositor. Pe de altă parte, PSD reprezintă principala forţă politică de stînga. În măsura în care se mai respectă vreo doctrină în politica mioritică. Divizarea lui ar putea însemna o disipare a forţelor politice din această zonă în maniera în care vedem că s-au întîmplat lucrurile pe “dreapta”. Acolo unde partide şi partiduleţe se tot bat de ceva ani pentru supremaţie, dar nu prea reuşesc decît să se anihileze unul pe celălalt. O astfel de degringoladă ar putea urma şi pe stînga, dacă PSD se va rupe. Momentul ar putea fi unul periculos: cu partide incapabile să asigure guvernarea se deschide larg oportunitatea ca puterea să fie preluată de… nişte instituţii de forţă de exemplu. Scenariu extrem de dăunător. Revenind la Neamţ. La PSD Neamţ. Mesajele sînt, cel puţin deocamdată, de susţinere pentru Liviu Dragnea. Cele mai categorice ale lui Arsene şi Andruşcă. Nu le mai reluăm din motive ce ţin de lungimea lor, dar şi de limbajul de lemn folosit. Cu unitate, cu pericolul divizării etc. Nimic despre problemele reale ale PSD. Nici nu era de aşteptat să fie altfel de mesaje. Ionel Arsene, liderul nemţean, e o copie fidelă în teritoriu a lui Liviu Dragnea. Aceeaşi manieră autoritară de a conduce, acelaşi sistem de promovare a unor persoane de o calitate cel puţin îndoielnică, acelaşi mesaj că problemele din justiţie nu sînt decît efectul unor pretinse “răzbunări” ale statului paralel sau ale adversarilor politici. Deci PSD Neamţ cu Ionel Arsene nu poate fi decît în tabăra Dragnea. Fără Ionel Arsene… rămîne de văzut dacă va fi luată în calcul de cineva această variantă. Însă mulţi aşteaptă şedinţa de vineri, pentru că, nu-i aşa, printre politicieni oportunismul este considerat o virtute. Şi mulţi aşteaptă să vadă cine va învinge pentru a şti ce mînă să pupe. “Poporul pesedist”, aici înţelegînd “talpa” partidului, membrii simpli, pe ei cred că nu i-a întrebat nimeni ce vor. Şi nici nu credem că îi va întreba. E o bătălie între şefi, pentru putere.