Actualitate
PS Gherghel, de 40 de ani în fruntea Diecezei de Iaşi

■ originar din Gherăeşti, înaltul prelat a fost numit în funcţie de Papa Ioan Paul al II-lea ■ la Biblioteca Melidon va avea loc conferinţa Fericitul Episcop martir Anton Durcovici, slujitor exemplar al lui Cristos
Suflarea credincioşilor romano-catolici din Roman şi din zonă a fost în sărbătoare, ieri 21 februarie, la 40 de ani de cînd PS Petru Gherghel, originar din comuna Gherăeşti, a fost numit la cîrma Diecezei de Iaşi. De la ora 11, în Catedrala din Iaşi s-a celebrat o Liturghie specială, în care episcopul a adus mulţumiri lui Dumnezeu pentru cele patru decenii de păstorire. La manifestare au venit apoximativ 250 de preoţi şi mii de credincioşi, cele 3.000 de locuri ale catedralei fiind complet ocupate. După Liturghie, presfinţitul a ţinut un cuvînt de mulţumire lui Dumnezeu pentru cei 40 de ani de păstorire. PS Gherghel a fost numit la 21 februarie 1978, de Papa Paul al VI-lea, ordinarius al Episcopiei de Iaşi. Era perioada dictaturii comuniste, cînd statul nu recunoştea decît două Dieceze, Bucureşti şi Alba-Iulia. Abia după 12 ani, la 14 martie 1990, PS Petru Gherghel a fost ales şi numit de Papa Ioan Paul al II-lea episcop de Iaşi. Petru Gherghel s-a născut la 28 iunie 1940, în Gherăeşti, judeţul Neamţ, a urmat Seminarul Catolic din Iaşi, iar pe 29 iunie 1965 a fost hirotonit preot la Alba Iulia. Primul loc de apostolat a fost Parohia Barticeşti, în care a activat pînă în 1967, cînd a fost transferat la Rădăuţi. La 1 noiembrie 1970, a fost numit profesor la Seminarul din Iaşi, iar în martie 1975 a fost numit rector. Pe 4 aprilie 1978, a fost instalat administrator apostolic, pînă pe 14 martie 1990, cînd a fost numit episcop de Iaşi. Rămînînd tot în sfera religiei, Biblioteca George Radu Melidon Roman va găzdui astăzi, 22 februarie, de la ora 15, conferinţa „Fericitul Episcop martir Anton Durcovici, slujitor exemplar al lui Cristos“. Evenimentul este organizat de fundaţia ce poartă numele martirului, şi este un bun prilej ca audienţa să facă cunoştinţă cu un fost elev al Episcopului Andon Durcovici, preotul Anton Despinescu. De menţionat că pe 10 decembrie 2017 s-au împlinit 66 de ani de la moartea episcopului în închisoarea din Sighetu Marmaţiei, în urma bătăilor şi a înfometării la care a fost supus de comunişti. Procesul de canonizare al episcopului Anton Durcovici a început cu faza diecezană, la 25 martie 1997, continuînd, la 8 februarie 2010, cu faza romană. La 28 februarie 2013, la Vatican, s-a dat votul afirmativ argumentării teologice a martiriului episcopului Durcovici. La 15 octombrie 2013, la Vatican, membrii Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, în unanimitate, au exprimat părerea pozitivă asupra martiriului şi virtuţilor episcopului Anton Durcovici. La 31 octombrie 2013 Papa Francisc a recunoscut martiriul episcopului Anton Durcovici, iar la 23 decembrie 2013 a aprobat data şi locul beatificării. La 17 mai 2014 episcopul Anton Durcovici a fost beatificat la Iaşi.

-
Actualitate2 săptămâni,
Drumul expres, o necesitate: “Am oprit o investiţie de aproape 10 milioane de euro pentru că nu am ştiut ce se întâmplă cu drumul expres”
-
Economie2 săptămâni,
COMES, o nouă reușită în portofoliul de proiecte. Au fost livrate cinci utilaje complexe unei rafinării din România FOTO
-
Politicao săptămână,
Cum au votat nemțenii la primul tur al prezidențialelor. Locurile II-IV au fost adjudecate altfel decât la nivel de țară
-
Actualitateo săptămână,
Nemţenii au votat. Ce spun politicienii. De la vocea poporului la criza politică
-
Actualitate2 săptămâni,
Cât de mult trebuie să mergi zilnic pentru a-ți proteja sănătatea. Răspunsul te va surprinde
-
Actualitate2 săptămâni,
Micii de 1 Mai pot ascunde pericole grave. Ce NU trebuie să cumperi
-
Actualitate2 săptămâni,
La poale de Ceahlău, Ranger Junior, o altfel de școală. Una extrem de utilă și de actualitate
-
Actualitate2 săptămâni,
Rotary Club Piatra Neamț 2005 organizează Maratonul Muntelui Ceahlău. „E un moment de explorare a unuia dintre cele mai frumoase masive din România” FOTO