Contactează-ne

Actualitate

PS Ghelghel, prezent la Piatra Neamţ la sfinţirea unei biserici

Știre publicată în urmă cu

în data de

Liturghia de consacrare a altarului şi sfinţire a bisericii catolice Sfînta Tereza a Pruncului Isus va avea loc în ziua de 16 septembrie, la Piatra Neamţ. Ceremonia va începe la ora 11 şi va fi prezidată de PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iaşi. Parohia Romano Catolică Sfînta Tereza a Pruncului Isus a luat fiinţă la 1 iulie 1996, prin decretul episcopal nr. 1151, iar biserica nouă a început să prindă contur în 1991, graţie implicării preotului paroh Mihai Budău, numărul credincioşilor fiind de peste 1. 150. Rînd pe rînd, după iniţiativa părintelui Mihai Budău, au lucrat la edificarea casei lui Dumnezeu primul părinte paroh, Eduard Mihai Coşa (1996-2000) , a urmat Claudiu Iştoc (2000-2004) , apoi Cristian Farcaş (2000-2013) , care a construit noua casă parohială. Acesta a fost paroh pentru puţin timp, din octombrie 2013 pînă în august 2014, fiind urmat de preotul Felician Tiba, iar din septembrie 2014 paroh este Ferentz Tancău, care pregăteşte ziua cea mare şi sfîntă a sfinţirii bisericii şi consacrării altarului. Biserica are o suprafaţă construită de 630 mp, lungimea de 43 metri, lăţimea de 16 metri şi înălţimea la coama turnului de 26 metri.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement





Trending