Actualitate
Protest inedit în criza apei de la Roman. Găleţi roşii goale lăsate pe treptele CJ-ului
Liderii liberali nemţeni au protestat într-un mod inedit, joi, 27 octombrie, în criza apei de la Roman. Alături de aproximativ 30 de persoane, înarmaăţi cu găleţi roşii, au venit în faţa sediului Consiliului Judeţean, purtând tricouri pe care scria: „„Vrem apă! Vrem fapte, nu vorbe! Rușine ApaServ! Rușine Consiliul Județean! Rușine Harpa & Arsene! Rușine PSD!”.
George Lazăr, preşedintele PNL Neamţ, a fost cel care a dat glas nemulţumirilor, iar în cadrul protestului inedit a fost susţinut de senatorul Eugen Ţapu-Nazare, deputatul Laurenţiu Leoreanu, primarul de Roman, Leonard Achiriloaei, dar şi consilieri judeţeni sau locali.
“ApaServ întrece orice limită şi le cere nemțenilor şi mai mulți bani pentru serviciile pe care NU le furnizează!
❗ApaServ, societatea aflată sub patronajul Consiliului Județean Neamț şi care a sistat aproape integral furnizarea apei potabile în Roman, solicită, cu un tupeu greu de imaginat, majorarea tarifelor la apă și colectarea apelor uzate, precum și la serviciile conexe.
Cum poți, în condițiile în care ții zeci de mii de oameni fără apă, să ai îndrăzneala să le ceri şi mai mulți bani la factură?
Să plătească pentru ce? Pentru lipsa de bun simț şi incompetența cu care suntem tratați de ani de zile?
Niciun consilier local din partea Partidului Național Liberal nu va vota în favoarea acestei propuneri venite din partea ApaServ. Nu este posibil să le ceri oamenilor să plătească şi mai mult, deşi avem printre cele mai mari facturi din țară, pentru incompetența cu care este tratată problema rețelei de apă din Roman de aproape 8 ani de zile.
❌ Astăzi, în şedința de Consiliu Local, PNL Roman s-a opus măririi prețurilor la serviciile furnizate de ApaServ. Sper că acelaşi lucru îl vor face toți consilierii locali din județul Neamț, care înțeleg că Arsene nu e Dumnezeu şi nu poate decide când şi câtă apă vor primi oamenii.
Am mers la ApaServ Roman şi la ApaServ Piatra Neamț cu găleți şi bidoane goale, să le cerem lor să ne dea apă pentru acasă, dacă tot nu se grăbesc în rezolvarea acestei probleme. Le-am lăsat şi câteva rufe murdare, pe care noi nu avem cu ce să le spălăm, deşi avem copii la şcoală, deşi trebuie să mergem în fiecare zi la serviciu.
Am făcut o oprire şi la Consiliul Județean Neamț, unde domnul preşedinte Arsene, deşi are toate pârghiile necesare să pună capăt acestei bătăi de joc la adresa romaşcanilor, continuă să arunce vina către primăria Roman.
❗Domnul Arsene uită probabil că are la degetul mic compania ApaServ, că are majoritate în Consiliu şi membri din PSD, pe care de altfel, îl conduce cu mână de fier, în conducerea ApaServ.
Printre aceştia se numără şi doamna Iuliana Năstase Onu, membru PSD foarte vocal în campanii şi totdată membru în Consiliul de Administrație ApaServ, pe care nu am auzit-o vreodată dând o minimă explicație vis-a-vis de problema apei, romaşcanilor cărora le cere voturi fără pic de bun simț.
Alături de domnul senator Eugen Țapu-Nazare, domnul deputat Laurențiu Dan Leoreanu, domnul primar al municipiului Roman, Leonard Achiriloaei, consilierii județeni şi locali liberali, dar şi zeci de romaşcani nemulțumiți, am ieşit în stradă să le spunem că ne-am săturat.
Că şi-au bătut prea mult timp joc de nemțeni şi că aici nu e sat fără câini.
Dacă nu iau ei atitudine, luăm noi.
🆘️ Protestul de astăzi este un semnal de alarmă pentru toți cei responsabili în problema apei de la Roman, începând cu administrația defectuasă a ApaServ, domnii pesedişti care stau cu mâinile încrucişate şi aruncă vina pe cine pot, crezând că pot să îi mintă pe oameni la nesfărşit, până la Consiliul Județean Neamț, sub conducerea lui Ionel Arsene, care are control direct asupra ApaServ şi de ani întregi se complace în această situație, din care singurii care au de suferit sunt romaşcanii.
⛔ Nu mai putem şi nu mai vrem să vă tolerăm nesimțirea fără margini. Avem copii, avem familii şi nu avem apă pentru igiena zilnică, pentru gătit, pentru spălat! În anul 2022, este ceva greu de imaginat. Până când le va face ApaServ programul romaşcanilor, în funcție de când îngăduie ei să curgă apa?
Nu aveți respect față de noi, față de lege şi față de angajamentul pe care vi l-ați luat, prin semnarea contractului cu primăria Roman.
❗Asumați-vă responsabilitatea şi plecați acasă!
Vrem fapte, nu vorbe!
Vrem rezolvări, nu minciuni şi acuzații nefondate!
Vrem apă în fiecare casă, nu facturi mai mari, în timp ce rețeaua de apă din roman are 70% pierderi!
Rezolvați problema apei de la Roman sau lăsați pe altcineva, competent şi cu mai mult bun simț şi respect față de oameni, să o facă!
Ruşine #ApaServ! Ruşine #PSD!”, este mesajul preşedintelui PNL Neamţ, George Lazăr.
-
Actualitate24 de ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitateo săptămână,
”Lebăda neagră” Călin Georgescu își adjudecă județul Neamț
-
Actualitate7 zile,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitate7 zile,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima pagină7 zile,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Prima pagină6 zile,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Prima paginăo săptămână,
Elena Lasconi pare să-i fi spulberat visurile prezidențiale ale lui Mircea Ciolacu
-
Actualitateo săptămână,
Alegeri prezidențiale 2024: Ghid complet pentru votanți