Prima pagină
Proiecte, uraniu și haiduci la Grințieș

• „Avem deja contracte de finantare încheiate pentru obiective importante, urmînd ca luna aceasta să initiem procedura de licitatie a lucrărilor si să ne apucăm de alte noi lucrări de investitii“, spune primarul Vasile Alexandroaia • despre deschiderea minei de uraniu nu se mai stie nimic •
Comuna Grinties, una situată la granita de vest cu judetul Harghita, se cinstitue într-una dintre portile de intrare în Neamt dinspre Ardeal. Oamenii locului, gospodari prin fire, sînt mai mereu preocupati de dezvoltarea conditiilor de viată. Nu întîmplător fiecare întîlnire cu primarul comunei, Vasile Alexandroaia, constituie un bun prilej de dialog pe tema evolutiei comunitătii, în principiu pe bază de proiecte prin fonduri europene si nationale. „Anul pe care l-am încheiat îl socotim ca bun din punct de vedere al administratiei locale. Am realizat unele proiecte si în continuare avem perspectiva implementării altora. Spun asta deoarece avem deja contracte de finantare încheiate pentru obiective importante, urmînd ca luna aceasta să initiem procedura de licitatie a lucrărilor si să ne apucăm de alte noi lucrări de investitii. De cînd sînt primar am mers pe ideea proiectelor pe termen lung, cu derulare în cascade, astfel încît atunci cînd se încheie o etapă să pregătim alta sau două trei proiecte noi“, a declarat Vasile Alexandroia, primarul comunei Grinties. Si cum în zonă dăinuie de ani buni problema deschiderii minei de uraniu, am încercat să aflăm noi amănunte pe această problemă de la sursa citată: „Din păcate, nu pot să spun foarte multe lucruri. Compania Natională a Uraniului, deocamdată, nu are ca obiectiv deschiderea acestei investitii. La nivel national se derulează un program de reorganizare, mă refer la unificarea companiei cu Nuclear-Electrica. Ei spun că bani ar fi, dar pînă acum nu avem vreo confirmare concretă. Era cu cîtiva ani în urmă un director foarte determinat, domnul Mărăcineanu. Din păcate, între timp s-au mai schimbat vreo trei directori si mare lucru nu s-a mai întîmplat. Noi sperăm ca pînă la urmă să aibă o finalitate pozitivă efortul nostru“. Între timp viata grintiesenilor curge normal, fruntea tinînd-o activitatea culturală la nivel de masă, anul pe care l-am încheiat recent marcînd din acest punct de vedere un fenomen istoric local, existenta în zonă a haiducilor, transformat în Festivalul Haiducilor la Grinties, idee initiată de profesorul doctor Daniel Dieaconu.

Actualitate2 săptămâni,Motivul şocant al crimei din centrul oraşului
Actualitate2 săptămâni,UPDATE: Crima din centrul oraşului. Poliţist ucis de fiu
Actualitate2 săptămâni,ULTIMA ORĂ: Bărbat înjunghiat în centrul oraşului
Actualitate2 săptămâni,Mesaj de condoleanţe din partea colectivului COMES SA
Actualitate2 săptămâni,Organizația Seniorilor Social-Democrați Neamț și-a desemnat noua echipă de conducere
Actualitate2 săptămâni,Crima care a șocat Piatra-Neamțul. Rănile descoperite arată violența atacului: polițistul avea răni la cord, jugulară și abdomen
Actualitate2 săptămâni,Scenariu politic: guvern de tehnocraţi cu un pseudo-tehnocrat premier
Politica2 săptămâni,Evoluţia suspendării unui preşedinte, de la Traian Băsescu, la Nicușor Dan













