Contactează-ne

Actualitate

Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Ministerul Energiei s-a semnat contractul de finanțare a proiectului Parc Fotovoltaic ■ se va întinde pe o suprafață de 1,5 hectare și va avea o putere instalată de 0,94 Mw, asigurând energia pentru iluminatul public în Roman ■

Primarul Romanului, Dan Laurențiu Leoreanu, după o zi încărcată dat fiind primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică, 24 noiembrie, când la Roman și în Neamț liberalii au obținut un scor relativ modest și-a reluat atribuțiile de edil-șef. Marți, 26 noiembrie, a fost la Ministerul Energiei, pentru a semna contractul de finanțare a unui proiect cu fonduri europene.

„Mă aflu la Ministerul Energiei, unde am semnat contractul pentru proiectul Parc Fotovoltaic, investiție în valoare de 1,5 milioane euro, parc care se va întinde pe o suprafață 1,5 hectare (va fi amplasat în zona fostei gropi de gunoi a Romanului – n.r) și va avea o putere instalată de 0,94 Mw.

Este o investiție foarte importantă pentru municipiul nostru, pentru că ne va asigura energia electrică necesară iluminatului public”, a declarat Dan Laurențiu Leoreanu, primarul Romanului. Acesta spune că încearcă să-i facă pe oameni să înțeleagă faptul că este bine să se prezinte și la alegerile parlamentare din data de 1 decembrie.

„Vorbim duminică de sprijinirea listei noastre (a PNL – n.r) care ne va asigura intrarea la ministere, pentru depunerea unor proiecte importante, în folosul comunității. Odată ajunsă în Parlament, la București, echipa PNL va putea să lupte pentru interesele Romanului și ale județului  Neamț.

Nu mai vorbim de un nume, ca la prezidențiale, ci de o echipă pentru județ. Lista PNL e formată numai din oameni ai locului, comparativ  cu alte formațiuni unde au fost aduse persoane străine. Veneticul vine, ocupă locul în Parlament și nu mai trece prin Neamț, așa cum știți că s-a întâmplat în mandatul trecut la alte formațiuni politice.

Neamțul are nevoie de oameni ai locului cărora să le pese de cei care i-au votat”, a mai spus Dan Laurențiu Leoreanu. Miercuri, 27 noiembrie, vom reveni cu un amplu interviu despre rezultatele modeste pe care le-a obținut PNL la Neamț și despre ce repercusiuni ar putea avea pentru comunitatea nemțeană.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending