Programul „Fermierul“, lansat cu promisiuni nemaipomenite de cãtre ministrul agriculturii, extrem de mediatizat, era asteptat, fãrã îndoialã, de cãtre tãranii români care sperau de multã vreme într-o schimbare. Domnul ministru a insistat în numeroasele sale interventii asupra faptului cã agricultura din România va deveni – în scurt timp – una performantã, la nivelul exigentelor impuse de cãtre Uniunea Europeanã. Ce-i drept, acest program este în fond, foarte bun, dar greu de aplicat în actualele conditii, de aceea el devine nerealist si profitabil doar pentru un numãr extrem de redus de cetãteni. Ca om care cunoaste foarte bine realitatea satelor, voi demonstra cu argumente destul de convingãtoare de ce acest proiect ambitios nu-i decît demagogie si înselãtorie. Dacã am fost sceptic încã de la lansarea lui, aparitia normelor metodologice de aplicare m-au convins cã am avut dreptate. Considerînd cã programul „Fermierul“ va rezolva problemele din agriculturã, ministerul de resort a eliminat pentru anul 2006 sprijinul financiar, primele si subventiile pentru produsele agricole traditionale: grîu, porumb, floarea-soarelui, soia, ovãz, plante furajere, lapte. Drept urmare, toti producãtorii vor avea de suferit, iar consecintele vor fi destul de grave: terenurile vor rãmîne nelucrate, numãrul vacilor de lapte va scãdea, iar România va deveni nu doar un mare importator, ci si un consumator al produselor de pe piata europeanã. Si, asta, în conditiile în care tara noastrã ar fi putut asigura, fãrã probleme, atît productia pentru propriile nevoi, cît si pentru export. Aplicarea programului a debutat cu o altã prevedere gresitã: suma de 7.000 miliarde lei de la bugetul de stat nu este acordatã direct agricultorilor, ci bãncilor, mai precis unei singure bãnci, BCR, care a primit, fãrã licitatie, exclusivitatea privind implementarea acestui proiect. Deci Legea nr. 231/2005 prevede cã Ministerul Agriculturii, Pãdurilor si Dezvoltãrii Rurale acordã acesti bani cu titlu gratuit bãncii, iar agricultorul solicitã credit de la BCR, urmînd sã depunã garantii, sã demonstreze cã detine bunuri imobile de valoare, sã achite dobînzile si comisionul. Obtinerea creditului este extrem de anevoioasã, tinînd seama de faptul cã dosarul pentru contractarea lui prevede nu mai putin de 26 de documente (!) care mai de care mai greu de obtinut. Dacã totusi reuseste sã obtinã creditul, beneficiarul trebuie sã returneze suma în 10 ani, iar la un împrumut de 10 miliarde lei trebuie sã achite la BCR 14 miliarde lei. Pînã cînd nu-si achitã creditul, agricultorul nu este proprietarul investitiilor realizate. Ca garantie la creditele solicitate nu se acceptã constructiile viitoare; de asemenea, nu se acceptã construirea de imobile în regie proprie. Chiar si la investitii mici, de 10.000 – 20.000 euro este obligatorie existenta autorizatiilor de functionare (mediu, sanitar-veterinare etc.) care sînt destul de costisitoare si greu de procurat. Pentru cã Legea nr. 231/2005, nu prevede, în mod expres, exceptarea de la achitarea dobînzilor pentru perioada de gratie – asa cum sustine cu seninãtate ministrul Flutur – împrumutatii vor achita în aceastã perioadã atît dobînzile, cît si comisioanele si taxele aferente. Cã acest program este o simplã promisiune fantezistã, mincinoasã si nerealistã, o dovedeste si faptul cã nu poti realiza ferma-model cu ceea ce-ti oferã banca dupã ce-ti achiti aceste datorii. Din cele 10 miliarde initiale poti sã-ti cumperi un tractor de 210 – 240 CP, prevãzut cu plug, disc si semãnãtoare sau, o altã variantã, poti înfiinta o plantatie de 10 ha de vitã de vie nobilã. Cu ce-ti sustii afacerea dupã ce banii s-au terminat într-o primã etapã a investitiei?

„«Fermierul» are sanse extrem de scãzute de implementare“ Pînã la obtinerea profitului sînt atîtea alte cheltuieli de fãcut, imposibile chiar si pentru cel mai destoinic întreprinzãtor. O altã mare pãcãlealã fluturistã tine de promisiunea cã un credit prin Programul „Fermierul“ se acoperã prin Agentia SAPARD în proportie de 50%, iar diferenta de 50% prin BCR. Dar, conform normelor metodologice, BCR asigurã doar 85% din valoarea totalã, ceea ce înseamnã cã aportul propriu trebuie sã fie de 15% din valoarea proiectului. În altã ordine de idei: nici pînã astãzi Ministerul Agriculturii, Pãdurilor si Dezvoltãrii Rurale nu a stabilit care este formatul – standard al avizului ce trebuie emis de cãtre directiile pentru agriculturã si dezvoltare ruralã judetene, iar BCR nu cunoaste, încã, detaliile referitoare la modalitatea de utilizare a fondului care va fi alocat de cãtre Ministerul Agriculturii, Pãdurilor si Dezvoltãrii Rurale pentru anul 2006. În aceste conditii, numãrul posibililor beneficiari ai acestui program va fi cu mult mai mic decît cel pe care-l anunta lãudãrosul ministru, adicã peste 6.000 de fermieri din bugetul lui 2006. Dacã nu sînt luati în calcul agricultorii de peste 60 de ani si nici cei care n-au împlinit 18 ani (adicã cei care nu se pot obliga fatã de bancã), dacã se tine seama cã documentatia necesarã contractãrii unui credit de investitii este extrem de greu de întocmit, dacã cei care detin bunuri imobiliare cu care sã garanteze împrumutul sînt extrem de putini în lumea sãrãcitã a satelor, se ajunge la concluzia cã „Fermierul“ are sanse extrem de scãzute de implementare. Astfel, acest program atît de mediatizat se dovedeste aproape inaccesibil pentru cei mai multi dintre românii care si-ar fi dorit cu adevãrat o astfel de afacere, atît din lipsa fondurilor, cît si din cauza birocratiei excesive. Mai adaug faptul cã obligativitatea subventiei pe unitatea de suprafatã si pe cap de animal intrã în vigoare de la 1 ianuarie 2007, în conditiile în care pentru agricultorii români acordarea ei în 2006 ar fi contat foarte mult. În acest context, mã gîndesc dacã n-ar fi fost mai bine ca acele 7.000 miliarde lei vechi cu care Ministerul Agriculturii, Pãdurilor si Dezvoltãrii Rurale subventioneazã BCR sã fi fost utilizate pentru sprijinirea producãtorilor si sustinerea eficientã a agriculturii, începînd chiar din 2006. Cred cã acesta ar fi fost adevãratul ajutor de care au nevoie tãranii în acest moment.

P.S. Documente care dovedesc extrema dificultate de întocmire a dosarului de obtinere a unui credit: planul de afaceri; lista garantiilor propuse; lista garantiilor aferente creditelor contractate la alti creditori; fluxul de lichiditãti (cash – flow); studiul de fezabilitate; avize, acorduri pentru ocuparea terenurilor agricole, asigurarea cu combustibil, energie electricã, energie termicã, protectia apelor, pãdurilor si mediului înconjurãtor, urbanism si sistematizare, etc; situatia contractelor încheiate (copii dupã contracte cu furnizori si clienti); situatia surselor de finantare (proprii); intabularea ipotecii; asigurãri; memorii justificative privind necesitatea acestor investitii; liste de utilaje si alte dotãri care se vor atasa planului de afaceri (etc. etc.). Destul de simplu pentru tãranul de rînd care vrea sã devinã fermier european, nu-i asa?