Contactează-ne

Actualitate

Program de informatizare pentru Cimitirul Eternitatea

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ s-a pus capăt haosului din evidenţa mormintelor din cimitirul romaşcan prin contractarea unui program de informatizare ■ se va şti astfel, cu exactitate, care sînt mormintele cu proprietari şi care nu ■ se va cunoaşte şi situaţia restanţelor la plată ■

Conducerea Cimitirului Eternitatea din Roman a reuşit să materializeze unul dintre proiectele care părea o utopie, de a ţine o evidenţă informatizată a mormintelor. Pînă acum, această activitate se realiza cu eforturi uriaşe, gestiunea şi evidenţa obligaţiilor fiscale ale concesionarilor find ţinute pe hîrtie, în hîrţoage în care funcţionarii trebuiau să caute ore în şir pentru a descîlci situaţia juridică a fiecărui mormînt. „Se lucrează la implementarea unui program de gestiune informatizată a mormintelor, care va fi legat la un server în care vor fi introduse şi toate datele despre un mormînt. Imediat după Paşte va începe o campanie de introducere în această bază de date a ceea ce avem efectiv pe suport de hîrtie, aşa cum era ţinută evidenţa pînă acum. Pentru acest lucru, proprietarii cunoscuţi din scripte vor fi invitaţi, pe rînd, la administraţia cimitirelor printr-un SMS, pentru a-şi reglementa situaţia locurilor de veci“, a precizat Lucian Pascariu, directorul executiv al SC Municipal Locato Serv Roman, unul din principalii susţinători ai proiectului de infromatizare. Este important şi pentru cetăţenii plecaţi peste hotare, care au rude înhumate la Roman, să ia legătura cu societatea consiliului local, în caz contrar riscînd să rămînă fără locurile de veci. Acest proiect părea la început imposibil de realizat din cauza costurilor, peste 15.000 de euro, sumă pe care o societate cu putere financiară limitată nu şi le-ar fi putut permite. Au fost găsite, totuşi, soluţii. Urmează ca, prin SMS, la începutul fiecărui an, concesionarul locului de veci să fie înştiinţat că se află în evidenţa contabilă a cimitirului, de pe lotul „X“, din tabelul „Y“ şi că datorează suma de „N“ lei, pentru taxă de mormînt, taxă pentru pază, alte servicii, etc. În felul acesta, proprietarii vor fi invitaţi pentru prelungirea concesiunii, sau pentru refacerea acesteia, punînd capăt unei situaţii legate de faptul că în prezent societatea estimează că sînt sute de morminte cu actele de concesiune expirate şi morminte fără proprietar. „În astfel de cazuri în care un mormînt nu mai are proprietar cunoscut, sau unul care să refuze să vină să-şi soluţioneze situaţia, vor trebui eliberate aceste morminte şi concesionate altor persoane care au nevoie de un loc de veci“, a mai explicat directorul Lucian Pascariu. Implementarea acestui program va putea fi finalizată în cîţiva ani, fiind vorba de un volum uriaş de informaţii care trebuie introdus în această bază de date, dar va redresa substanţial situaţia financiară a societăţii, prin faptul că, vrînd-nevrînd, concesionarii mormintelor vor fi constrînşi să-şi achite la timp obligaţiile fiscale, pentru a nu risca să rămînă fără loc de veci. Firma Municipal Locato Serv are adresa: Roman, Strada Ştefan cel Mare, nr. 259, cod 611040, telefon: 0233742210, e-mail municipallocato@yahoo.com.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending