Profesorul Radu, prolific istoric pe tărîmul scrisului

■ Gheorghe Radu a publicat a XIV-a sa carte - „Centenar - Un veac de la Unirea Basarabiei cu România. Contribuţii nemţene“ ■ despre noua apariţie editorială prof univ. dr. Ioan Scurtu susţine: „Cartea de faţă nu este una festivistă, de conjunctură. Este rodul unor cercetări temeinice a documentelor istorice şi a efortului de redare corectă (obiectivă) a problematicii abordate“ ■

Profesorul pietrean Gheorghe Radu continuă „periplul“ său prin istoria ţinutului străjuit de Ceahlău sau a Basarabiei, scoţînd din arhive documente inedite şi aspecte interesante. Munca asiduă a fostului dascăl de istorie şi director al Arhivelor Statului Neamţ s-a materializat într-o nouă carte, apărută recent la Editura Cetatea Doamnei. Este vorba despre al 14-lea volum ce poartă semnătura Gheorghe Radu, el fiind inspirat intitulat „Centenar – Un veac de la Unirea Basarabiei cu România. Contribuţii nemţene“. Ca motivaţii a tenacităţii cu care scrie în cărţile sale despre istoria ţinutului dintre Prut şi Nistru, despre rapturile teritoriale ţariste şi sovietice şi despre implicarea unor nemţeni şi instituţii la întreţinerea permanentă a ideii de românism în Basarabia pot fi cuvintele autorului pe coperta doi a ultimei apariţii editoriale: „Timp de peste opt decenii opinia publică românească a fost intoxicată cu informaţii false, al căror obiectiv esenţial era să justifice dominaţia ţaristă şi sovietică asuprea Moldovei dintre Prut şi Nistru, a nerecunoaşterii Unirii Basarabiei cu România de acum un veac, din 27 martie / 9 aprilie 1918“. Despre activitatea publicistică a profesorului s-ar mai putea spune extrem de multe, dar ne limităm să mai consemnăm că pe lîngă cele 14 cărţi mai semnează ca şi coator şi în colaborare la altele, plus că a publicat în jur de 4.000 de articole în presa locală şi de specialitate. O lucrare de referinţă a sa, în mai multe volume, este şi „Basarabia, pămînt românesc“. Redăm în cele ce urmează consideraţiile profesorului universitar doctor Ioan Scurtu din „Prefaţa“ ultimei lucrări a profesorului pietrean.

„A realizat o lucrare ştiinţifică valoroasă, pe care o recomand cu plăcere cititorilor“

„În 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, moment fundamental în istoria românilor. După constituirea statului naţional modern prin Unirea Moldovei cu Muntenia la 24 ianuarie 1859, a urmat proclamarea Independenţei la 9 mai 1877 şi unirea Dobrogei cu România în 1878. Următorul obiectiv fundamental al românilor era eliberarea Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei. Declanşarea Primului Război Mondial în iulie 1914 a ridicat în faţa clasei politice problema folosirii acestui prilej pentru unirea acelor teritorii cu Patria Mamă. După doi ani de neutralitate, Consiliul de Coroană a hotărât, la 14 august 1916, intrarea României în război alături de Antanta pentru eliberarea Transilvaniei şi Bucovinei. Deoarece din Antanta făcea parte Rusia – alături de Franţa, Marea Britanie şi Italia – era limpede că Basarabia fusese sacrificată, eliberarea şi unirea ei cu România trecând pe un plan îndepărtat. Şi totuşi, Basarabia a făcut primul pas, decisiv, spre Marea Unire. A fost meritul românilor din provincia dintre Prut şi Nistru, dar şi a celor din vechiul Regat că au ştiut să folosească contextul istoric pentru realizarea idealului naţional. Acesta a fost oferit de revoluţia rusă, declanşată în februarie 1917, care a dus la abdicarea ţarului Nicolae al II-lea. În lunile următoare Rusia a intrat în haos, popoarele anexate de ţarism angajându-se în lupta pentru autonomie şi pentru independenţă. Românii din Basarabia s-au integrat în acest flux revoluţionar, alegându-ţi un organ de conducere propriu – Sfatul ţării – care la 2 decembrie 1917 a votat pentru crearea Republicii Democratice Moldoveneşti autonome, iar la 24 ianuarie 1918 pentru independenţa acesteia. După consultări cu Alexandru Marghiloman, preşedintele Consiliului de Miniştri şi cu alţi lideri politici români, precum şi cu reprezentanţii diplomatici ai Antantei aflaţi la Iaşi, Sfatul ţării a decis, la 27 martie 1918, Unirea Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia) cu România. Cartea scrisă de profesorul, arhivistul şi muzeograful Gheorghe Radu este dedicată acestui eveniment. În prima parte prezintă situaţia Moldovei dintre Prut şi Nistru după anexarea acesteia de către Rusia în 1812, insistând asupra politicii ţarismului de deznaţionalizare a românilor, dar şi a luptei acestora pentru apărarea fiinţei naţionale. În acest cadru, este reliefată contribuţia judeţului Neamţ la menţinerea românismului şi a culturii româneşti în Basarabia, prin relaţiile interumane, dar şi prin publicaţii trimise dincolo de Prut, care au asigurat promovarea limbii naţionale şi cunoaşterea realităţilor din România, a progreselor înregistrate de aceasta. Astfel a fost sădită şi promovată conştiinţei că Regatul reprezenta centrul vital al întregii naţiuni, inclusiv a românilor basarabeni. Un capitol special este consacrat Unirii Basarabiei cu România într-un context geo-politic şi militar extrem de complicat. Acţiunile bolşevicilor de a integra Basarabia în cadrul Rusiei sovietice asociate cu jaful la care se deda armata rusă care se retrăgea din România au creat un adevărat haos, viaţa tuturor cetăţenilor aflându-se într-un grav pericol. În aceste condiţii, Sfatul ţării a cerut sprijin guvernului de la Iaşi, iar armata română a restabilit ordinea. În carte se acordă un larg spaţiu zilei de 27 martie 1918, când Sfatul ţării a votat Unirea Basarabiei cu România şi semnificaţiei istorice a acestui eveniment, care a marcat prima etapă pe calea făuririi României Mari (Întregite). Gheorghe Radu evidenţiază faptul că sovieticii nu au recunoscut acest act, recurgând la falsificarea istoriei şi a trecutului Basarabiei, acţiune care a culminat cu ocuparea provinciei dintre Prut şi Nistru, precum şi a nordului Bucovinei în urma notelor ultimative din 26-27 iunie 1940. Apărută în anul Centenarului Marii Uniri, cartea de faţă nu este una festivistă, de conjunctură. Ca şi celelalte lucrări publicate de Gheorghe Radu de-a lungul anilor, cartea «Un veac de la Unirea Basarabiei cu România. Contribuţii nemţene» este rodul unor cercetări temeinice a documentelor istorice şi a efortului de redare corectă (obiectivă) a problematicii abordate. A realizat astfel o lucrare ştiinţifică valoroasă, pe care o recomand cu plăcere cititorilor“.