Arhivă 2005-2017
Profesorul Ovidiu Þoc, înjurat ca la usa cortului, la Iasi
Echipa de handbal, junioare II, a Liceului cu Program Sportiv din Piatra Neamt a participat, la finalul sãptãmînii trecute, la turneul al II-lea din cadrul fazei preliminare a întrecerii nationale. Competitia a fost gãzduitã de Iasi, iar pentru LPS Piatra Neamt nu se anunta decît un nou galop de sãnãtate. Profesorul Ovidiu Þoc, antrenorul echipei pietrene, a avut însã parte de o surprizã neplãcutã. Desi a cerut arbitri neutri pentru meciul cu LPS Iasi, din ultima etapã a concursului, la meci au fost delegati doi cavaleri ai fluierului din localitate, cuplul Cristea – Anton, care au arbitrat în aceastã toamnã si la Liga Nationalã si Divizia A. „Am cerut arbitrii neutri pentru cã mã asteptam la probleme si pentru cã regulamentul îmi permite acest lucru. Ne-au arbitrat cei doi, dar pînã la urmã nu am mai putut suporta modul în care conduceau jocul. Au oprit jocul de foarte multe ori, atunci cînd jucãtoarele gazdelor simulau si ei ne opreau din contraatacuri care în mod normal s-ar fi transformat în goluri pentru noi. Am primit o eliminare de douã minute, iar, în minutul 47, la scorul de 19-16 pentru noi, am fost descalificat pentru cã din nou am ripostat la modul de arbitrare al meciului. În tribune pãrintii unora dintre fetele de la Iasi mi-au aruncat cuvinte grele. Am fost înjurat, jignit si vreau sã spun cã este prima datã în viata mea cînd pãtesc asa ceva. Oricum mã bucur cã fetele au jucat foarte bine si avem sanse reale de calificare la turneul semifinal“, a declarat Ovidiu Þoc, amãrît de cele întîmplate la Iasi. LPS Piatra Neamt conduce seria A a fazei preliminare a Campionatului National cu 12 puncte dupã sase partide disputate. La Iasi pietrencele au trecut de LPS Botosani cu 34-19, de LPS Suceava cu 24-16 si de LPS Iasi cu 21-19. Urmãtorul turneu al formatiei pietrene este programat pentru luna martie, însã existã posibilitatea ca acesta sa se desfãsoare în februarie, pentru ca pauza competitionalã sã nu fie prea lungã. Juniori III de la LPS Piatra Neamt, pregãtiti de profesor Dumitru Serpe, continuã lupta pentru calificarea la turneul semifinal, dupã trei turnee fiind pe locul al II-lea, în urma celor de la LPS Suceava. La Suceava, gazda ultimului turneu în seria A, micii handbalisti pietreni au pierdut în fata gazdelor cu 22-25, au terminat la egalitate, 31-31 cu LPS Botosani, si au învins cu 26-19, pe LPS Iasi, si cu 29-27, pe LPS Vaslui.
-
Politica2 săptămâni,Impredictibilitatea circulaţiei rutiere, sursă de stres pentru nemțeni
-
Actualitateo săptămână,Vicepremierul contestat de slugoi – ce a făcut pentru Neamţ
-
Actualitate3 zile,FRYDAY deschide un nou restaurant Drive-Thru la Piatra Neamț
-
Actualitate4 zile,Veste bună pentru finanţarea Ceahlăului. Visul galben-negru poate continua
-
Actualitate2 săptămâni,SGR va fi extins: borcanele, sticlele de oțet și ambalajele de cafea ar putea fi returnate din 2027
-
Mica publicitate2 săptămâni,ANUNȚ CONVOCARE AGA
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere dureroasă cu Şelimbăr
-
Actualitate7 zile,Nemţeanul campion mondial la Ju Jitsu: “Închei cariera competițională cu medalia de aur la gât. Aşa cum am visat”
