Contactează-ne

Prima pagină

Profesorul Mihai Lăcătușu, despre „bolile” educației. „E dureros să vezi cum părinți, care abia au trecut un BAC, ajung să dea indicații cadrelor didactice“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ fostul inspector școlar general a realizat o „radiografie“ a „suferințelor” din domeniu ■ cu o vastă experiență didactică în domeniu, căpătată în țară și străinătate, profesorul Mihai Lăcătușu vorbește despre subfinanțarea cronică a educației, formarea profesională deficitară a cadrelor didactice, despre supraîncărcarea programelor școlare, deziteresul elevilor, analfabetismul funcțional, supraaglomerarea claselor , etc ■

Continuăm demersul jurnalistic de a publica opiniile unora dintre inspectorii școlari generali post-decembriști, despre proiectul „România Educată”, care se dovedește a fi și  unul din proiectele de țară eșuate, lucru recunoscut public de însuși președintele Klaus Iohannis, care și l-a asumat. Profesorul Mihai Lăcătușu declară că, fără a fi lipsit de modestie, poate să vorbească, în deplină cunoștință de  cauză, despre tarele învățământului, pentru că are în spate o experiență didactică semnificativă, în țară și străinătate.

„Am intrat în sistemul de educație în anul 1972. În toată acestă perioadă de peste cinci decenii am acumulat, ca profesor de fizică și personal de conducere, o experiență deosebită la unități liceale de elită în învățământul nemțean. Am lucrat la Colegiul Național Petru Rareș, la Colegiul Național Calistrat Hogaș din Piatra Neamț. Am fost apoi directorul Grupului Școlar de Chimie, la vremea când acesta avea 4.800 de elevi și 300 de cadre didactice. Trebuie să recunosc că mă număr printre cei cărora le-a plăcut disciplina și rigurozitatea, începând cu propria persoană.

Am fost apoi director la Grupul Școlar Energetic, actualul Colegiu Național de Informatică. Am lucrat ca profesor cooperant în Maroc, la Casablanca. M-am bucurat că anul trecut, în toamnă, am reușit să mă întorc în acest oraș marocan și m-a impresionat dezvoltarea lui explozivă, ca de altfel a întregului stat marocan. Am fost apoi, pentru o scurtă perioadă, și profesor în Elveția,  prilej pentru mine de a acumula noi experiențe didactice”, rememorează Mihai Lăcătușu, detalii din carieră.

Acesta mai spune că, în ultimii 12 ani de activite, a lucrat la Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), în vedere reintroducerii claselor de învățământ tehnologic liceal și postliceal, asta după ce în timpul mandatului de ministru al Educației, deținut de Ecaterina Andronescu, poreclită în sistem „Abramburica”, fuseseră desființate școlile profesionale. De reamintit faptul că, perindarea timp de patru mandate a Ecaterinei Andronescu, este o mostră a modului în care guvernările post-decembriste au schimbat ca pe șosete miniștrii Educației, reușind „performanța” ca în 35 de ani să dețină acest portofoliu nu mai puțin de 29 de persoane.

Astfel, Ecaterina Andronescu a fost de patru ori ministru: din 28 XII 2000 până în 19 VI 2003; din decembrie 2008-până în octombrie 2009; în Guvernul Năstase; din iulie 2012-până în decembrie 2012; în Guvernul Ponta și din nou din 16 XI 2018 până în august 2019. În 2009, Ecaterina Andronescu desființa școlile de arte și meserii, ceea ce a făcut ca 10% dintre absolvenții de gimnaziu să abandoneze școala, potrivit unui document publicat de Ministerul Muncii, la acea vreme.

Diagnostic pentru un sistem educațional bolnav

Cât despre Mihai Lăcătușu, el a fost numit inspector școlar general în perioada 2004-2007, ca în 2016 să devină expert al Agenției Române de Învățământ Preuniversitar. Susține că, în vremea cât a lucrat la CNDIPT, a reușit, împreună cu o serie de colegi din instituție, să refacă metodologia de admitere în învățământul profesional și tehnic, să refacă această rețea de învățământ, să facă propuneri de modificarte a Codului Fiscal și a Codului Muncii, măsuri necesare susținerii sistemului de stimulare a accesului în învățământul profesional și tehnic, prin introducerea învățământului dual (cu dublă finanțare de la stat și de la societăți private).

„În acest context am avut posibilitatea de a realiza cu o serie de parteneri educaționali schimburi de experiență în Franța, Portugalia, Irlanda și Anglia pentru a vedea cum este organizat în aceste țări învățământul profesional și tehnic. În opinia mea, școala românească suferă din cauza mai multor probleme, prima și cea mai gravă fiind lipsa de investiții în educație, ca rezultat al unor politici educaționale deficitare. Investiția în educație e una de perspectivă, care dă roade în timp.

Dacă o nație dorește să fie pe podium în acest domeniu, investițiile în sistem trebuie să fie o condiție esențială de dezvoltare a unei țări. În perioada comunistă, școala se dezvolta așa cum s-a dezvoltat, cu resurse centrale, dar și locale,când școlile erau dotate, apelându-se, de multe ori și la buzunarele părinților. Era perioada anilor 1970, când școlile se construiau din bugetele locale, cu «forță de muncă patriotică», prin antrenarea la construcția efectivă a cadrelor didactice și elevilor. Au fost construite o serie de clădiri, dar ele au rămas, până azi, în suferință de materiale didactice”, a declară Mihai Lăcătușu.

Spune că niciodată în România nu a fost respectată prevederea din Legea educației de a se aloca 6% din PIB, așa încât cea mai mare alocare după 1989 a fost de 3,2% din PIB, în 2013. „De aceea în România mai sunt școli, în mediul rural, unde copiii mai cad în fosele septice ale WC-urilor din fundul curții. Investiția în educație trebuie să aibă ca rezultantă dezvoltarea națiunii, a personalului, a absolvenților, care trebuie să intre pregătiți pe piața muncii, acumulând cunoștințe de istorie, de fizică, de chimie, biologie, etc.

A doua problemă pe care o identific la sistemul de educație e precaritatea formări profesionale a personalului de predare, în ultimii 30 de ani renunțându-se la modulele de pregătire pedagogică din timpul facultății, fiind înlocuite de un „ceva știrb”. În ultimii ani, 84 de elemente ale Legii educației sunt prorogate până prin 2027 și sunt prevederi care țin de formarea elevilor și cadrelor didactice.

Revenind la dotarea școlilor se poate constata, cu ușurință, că există o discrepanță majoră între unitățile de elită, din centrele urbane și între cele din zonele rurale periferice. Relevant este și faptul că nu mai există școli de formare a bibliotecarilor, a laboranților, a informaticieniilor, care trebuie să ajute profesorul în predare”, a mai spus Mihai Lăcătușu, care critică și modul în care este gândită la noi inspecția școlară ce are și ea multe deficiențe .

Sistemul de educație, „penetrat” de tot soiul de neaveniți

Fostul inspector școlar general atrage atenția și asupra formalismului de testare a personalului care lucrează în învățământ, ceea ce facilitează intrarea în sistemul de educație a unor oameni cu deviații comportamentale grave, care merg până la desele cazuri de abuz sexual asupra copiilor. O altă hibă provine din faptul că legile educației au fost alcătuite nu de către experți, ca în cazul Franței, unde ele au fost elaborate de membrii Academiei, ci de politicieni, din care mulți nu au legătură cu domeniul.

„Dureroasă este lipsa de strategie în domeniu. În toată această perioadă, doar doi miniștri au meritat, din punctul meu de vedere, «să-mi scot pălăria». E vorba de Mircea Miclea (ministru în Guvernul Tăriceanu în perioada 29 XII 2004-10 XI 2006, care a avut curajul să demisioneze din cauza subfinanțării sistemului – n.r). Un al doilea ministru pe care-l apreciez rămâne Andrei Marga și el profesor universitar la Cluj-Napoca”, spune Mihai Lăcătușu, care apreciază că restul miniștrilor au ajuns pe funcție, doar prin „proptele“ politice, fără a avea chemare, fără a cunoaște sistemul din interior.

„Pentru a mai putea salva ceva se impune, în regim de urgență, reviziuirea programelor școlare greoaie și pline de noțiuni nefolositoare în viața de zi cu zi. Este o temă care se discută de patru decenii, dar efectul a fost contrariul. Nu s-a vrut să se renunțe la ceea ce nu slujește dezvoltării intelectuale a elevului, dezvoltării abilităților sale. Așa ajung elevii la liceu, fără să cunoască aparatul matematic complet, fără să știe să scrie și să citească, fără să înțeleagă ceea ce citesc, fără să stăpânească fondul principal de cuvinte.

La asta contribuie și faptul că s-au scos din programe teme importante despre istoria și civilizația românilor, introducându-se teme în care elevii învață despre Andreea Esca și Andreea Marin. Copilul trebuie învățat să fie tolerant, să să fie acceptat de ceilalți, să se comporte civilizat, să nu fie violent. Educația trebuie să înceapă de la grădiniță, unde capătă primele deprinderi de comportament. E un dezastru faptul că acești copii ajung la 13-14 ani și se hărțuiesc între ei, consumă alcool, tutun și droguri, ceea ce face să se ajnungă  la conflicte grave.

În sistemul japonez educația începe la creșă și continuă pe parcursul întregii vieți”, este de părere profesorul, care pledează pentru diminuarea colectivelor de elevi, care să poată fi instruite și educate corespunzător. El dă exemplu Marocul, unde fizica și chimia se făcea în laborator, cu jumătate de clasă (16-18 elevi), profesorul putând urmări modul de lucru al elevului, modul în care opera cu observațiile, pentru a le cuantifica nivelul de cunoștințe.

„De restul clasei se ocupa așa numitul «profesor surveillant» (supraveghetor). În Elveția, colectivul de elevi era de maxim 18-20 elevi. Dar poate cea mai gravă problemă a sistemului românesc rămâne diminuarea, de la an la an, a interesului elevilor pentru învățătură, care conduce la abandon școlar. O altă mare greșeală a sistemului este fragmentarea excesivă a timpului de învățare, prin desele restructurări ale anului școlar, organizat mai nou pe module, care nu fac altceva decât să rupă ritmul de învățare al elevilor, de unde și lipsa de eficiență.

Un alt neajuns al sistemului rezidă și din modul de colaborare cu părinții și consiliile elevilor, care, în opinia mea, au prea mult amestec în actul educațional, ajugând să diminuieze autoritatea cadrului didactic. E dureros să vezi cum părinți, care abia au trecut un BAC, ajung să dea indicații cadrelor didactice, pentru că una din cauzele diluării actului didactic este și această ingerință a unor părinți în activitatea școlii”, conchide Mihai Lăcătușu.

 

 

 

Citește știrea
2 comentarii

2 Comments

  1. Vasile

    15 martie 2024 at 7:49 AM

    Just anothet brick in the wall…

  2. Elena Costrachevici

    19 martie 2024 at 12:36 PM

    Foarte interesant și concludent ! 👏

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending