Contactează-ne

Actualitate

Profesorul Gheorghe A.M. CIOBANU (1925 -2020)

Știre publicată în urmă cu

în data de

S-a stins, tăcut, modest cum a trăit întreaga viaţă, profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, personalitate fără egal a culturii noastre.

…1964. Eram abia venit în Piatra Neamţ, şi începusem să mă acomodez cu lumea, cu obiceiurile şi cu cultura locului.

Într-o duminică, după cutumele de-atunci (din păcate, pierdute), împreună cu soţia, ne-am dus la teatru, să ascultăm conferinţa unui profesor de la Roman. Nu ştiam nimic despre vorbitor, nu-mi mai aduc aminte despre ce ne-a cuvântat dar am trăit o rară şi surprinzătoare satisfacţie intelectuală, de fapt şansa de a ne afla în compania unui uriaş al culturii, cu cunoştinţe enciclopedice şi, mai ales, dornic de a împărtăşi, de a transmite, de a comunica. Nu, nu e vorbă goală. A răspuns cu o spontaneitate remarcabilă mulţimii de întrebări venite din sală, la invitaţia lui. Cred că ar fi răspuns oricărei alte întrebări, indiferent de domeniu.

La sugestia soţiei, în mod particular impresionată de personalitatea conferenţiarului, l-am aşteptat la ieşirea din teatru, i- am mulţumit pentru bucuria trăită şi, fireşte, l-am întrebat cu ce se întoarce la Roman.

– Păi… să văd… găsesc eu ceva.

Eram stupefiat. Cum era posibil? Să inviţi pe cineva din altă localitate, să-ţi susţină un eveniment, şi să nu-i asiguri deplasarea? În zi de duminică? Reţineţi, era 1964, când nu erau maşini pe toate drumurile.

Eram proaspeţi deţinători ai unui Fiat 600, l-am întrebat dacă este de acord să-l ducem noi la Roman şi, după multe insistenţe („vă stric duminica“) a acceptat. Ne-a invitat acasă la D-sa, i-am cunoscut soţia şi am petrecut o seară de neuitat.

De-a lungul unei jumătăţi de secol, am rămas în relaţiile cele mai frumoase. Nu a existat eveniment mai important ori mai mărunt din viaţa noastră, fără să-l împărtăşim, în care să nu desluşim bucuria comunicării. Evoc entuziasmul şi preţuirea cu care m-a gratulat când, în 1993, am înfiinţat editura. Nu era lună de la Dumnezeu fără să se intereseze de mersul ei.

N-am să evoc date de biografie sau cu privire la realizările deosebite ale celui dispărut, puţin comune printre semenii noştri. Mă opresc doar la uriaşa lui personalitate, la modestia fără egal, care transpărea din toată fiinţa lui, din vorbă, gesturi şi chiar din surâsul lui plin de lumină şi îngăduinţă, puternic întipărit în memoria mea.

Nu vreau să-i supăr, Doamne fereşte, pe romaşcani. Ei se numără printre puţinii care ştiu să-şi preţuiască valorile. Aş fi nedrept să afirm că nu l-au onorat la adevărata lui dimensiune, că l-au neglijat ori că nu i-au conferit statutul meritat de primă personalitate a culturii locale. Dar cred că locul lui era într-o comunitate mult mai mare, tocmai pentru ca mult mai mulţi semeni să se bucure de darurile sale, ca să nu mai vorbesc de locul meritat într-o catedră universitară, ca loc de formare a unor dascăli de care ţara are atâta nevoie.

Am fost impresionat în mod particular de preocupările sale legate de muzică, pe care a abordat-o nu ca un amator, un simplu ascultător de muzică, ci pătrunzând adânc în substanţa ei. Stau mărturie cele trei volume (Ontifonismul, Omnifonismul şi Olnefonismul) aparţinând unui început „Mileniul Trei pe Portativ“, tratate într-o manieră de profesionist autentic.

Tot ce a scris profesorul Ciobanu a purtat amprenta dragostei şi preţuirii lui pentru fiinţa umană, care transpare din fiecare rând, din fiecare cuvânt. În acelaşi timp, a purtat pecetea lucrului temeinic, a limpezirii tuturor aspectelor unei probleme, fie că a fost vorba de propriile concepţii sau numai gânduri, fie desluşite în ţesătura altor vieţi, pe care nu le-a desconsiderat, ci dimpotrivă le-a făcut cunoscute celorlalţi.

Fără să pot spune că am parcurs întreaga lui operă, deosebit de consistentă, nu am întâlnit niciodată un reproş, o caracterizare nepotrivită la adresa cuiva. Nu ar fi fost de demnitatea sa.

Îmi exprim convingerea că, în afara moştenirii concrete lăsate Romanului, profesorul are, în sipetele condeiului său fără egal, multe alte consemnări interesante şi de valoare. Care trebuie valorificate. Nu mă îndoiesc că printre romaşcani se vor găsi oameni de bine care nu le vor lăsa să se risipească.

Să ne rugăm, la căpătâiul lui Gheorghe A.M. Ciobanu, semenul nostru dăruit, rod al acestui pământ, ca Dumnezeu să-l aşeze printre aleşi, să-i dea odihnă veşnică şi să-i ierte toate păcatele, de voie sau fără de voie. I ar noi să-l păstrăm în amintire ca pe un prieten adevărat.

NOTA REDACŢIEI: Gheorghe A. M. Ciobanu (născut 25 martie 1925, Roman – decedat 30 august 2020) şi-a consacrat eforturile promovării activităţilor culturale, remarcându-se pe plan local ca eseist, publicist, critic de artă, muzicolog şi scriitor. S-a născut în familia lui Alexandru (zidar) şi a Mariei (casnică), urmând Şcoala de Băieţi Nr. 4 şi Liceul Roman Vodă. După Bacalaureatul susţinut în Sighişoara (în timpul refugiului în anii celui de-al Doilea Război Mondial şi admiterea în învăţământul universitar, pe fondul lipsurilor materiale şi-a întrerupt studiile şi s-a încadrat în învăţământ, după care a reuşit să absolve cursurile Facultăţii de Drept din Iaşi – la fără frecvenţă, în 1949. A efectuat, în perioada 1949-1951, stagiul militar la vânători de munte, la Vălenii de Munte şi nu a profesat niciodată în magistratură. A predat la cadedră între 1945-1985, intrând în învăţământ ca suplinitor. A început la şcoala care aparţinea de Liceul Roman Vodă şi a continuat cu Gimnaziul şi Seminarul Franciscan din Hălăuceşti, Iaşi (1945-1948), Şcoala de Muzică şi Arte Plastice Roman (1959-1972), Liceul Roman Vodă (1960- 1985), Liceul Agricol Horia. După 1989 a mai predat încă un deceniu la Institutul Teologic Franciscan şi Seminarul Ortodox din localitate, până în 2002, în total 6 decenii de activitate didactică. S- a dovedit a fi un cadru didactic apreciat pentru erudiţie, pregătire profesională şi metodică.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Lica

    31 august 2020 at 8:19 PM

    A apus discret,maiestos ca soarele.Nu există termen pentru a descrie acest mare om.Mi-a fost profesor de drept la Liceul economic nr.5(lângă Episcopie).Nu am mai întâlnit o astfel de persoană specială care prin felul de a fi te facea să fii mai bun, să-ti placă obiectul.Era o enciclopedie.Drum bun dle profesor.Dumnezeu să vă ierte!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Femeie arsă de vie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

O femeie a ars de vie, sâmbătă, 10 aprilie, în urma unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din satul Doina, comuna Girov.

“Prin apel la 112, în jurul orei 09:00, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Doina, comuna Girov.

La locul solicitării s-au deplasat patru echipaje pompieri cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și voluntari din cadrul SVSU Girov.

Incendiul se manifesta generalizat în interiorul unei locuințe

Forțele de intervenție au localizat și lucrează pentru lichidarea incendiului.

Din păcate,  în interiorul locuinței a fost găsit trupul carbonizat al unei femei de 59 de ani”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Vom reveni.

Citește știrea

Actualitate

A ieşit cu maşina în decor. Două victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier produs sâmbătă dimineaţă, 10 aprilie, în localitatea Adjudeni s-a soldat cu două victime.

“Prin apel la 112, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui accident rutier pe DJ 201C, pe raza localității Adjudeni. Un autoturism a părăsit partea carosabilă,  rezultând două victime încarcerate. În autoturism se aflau două persoane.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare grea și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.

La sosirea forțelor de intervenție cele două persoane care s-au aflat în autoturism erau evacuate.

Paramedicii au acordat primul ajutor calificat pasagerului ( bărbat de 35 de ani), acesta refuzând transportul la spital.

Șoferul autoturismului (barbat de 32 de ani) a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la CPU Roman.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Eroi învăţători din Bicaz şi Valea Muntelui în Războiul Sfânt din vara anului 1941 (II)

Știre publicată în urmă cu

în data de

Aşa cum ne-am propus, vom evoca figurile de eroi din zona Văii Muntelui, începând cu localitatea Bicaz, cu locotenentul în rezervă de Vânători de munte Constantin Vlase. Refugiat din Ardealul ocupat, în toamna anului 1940, învăţătorul a fost încadrat la Şcoala 1 Bicaz, unde a funcţionat tot timpul până la declanşarea războiului din iunie 1941.

Amintim că înainte de refugiu a fost învăţător la şcolile din Ticoş şi Bicazu Ardelean, judeţul Ciuc. Născut la 17 noiembrie 1910, în comuna Ghergheasa, judeţul Râmnicu-Sărat, la toate şcolile unde a funcţionat, Vlase a lăsat urme adânci, datorită conştiinţei cu care înţelegea să-şi indeplinească misiunea. Era un dascăl luminat, activ şi foarte muncitor, având gradul II în învăţământ. Căsătorit cu Veronica Vlase, tot învăţătoare, are un copil, Ovidiu.

Iată mai departe caracterizarea acestuia, în afară de cele spuse, precum şi sfârşitul în războiul sfânt: „În afară de activitatea misionară de învăţător, el a fost în toate satele pe unde a trecut comandant al Subcentrelor Pregătirii Premilitare, iar în Ticoş şi Bicazul Ardelean, a fost şi director de şcoală. În toate aceste situaţii, Constantin Vlase a dat strălucite dovezi de bun român şi bun gospodar.

În iunie 1941, a plecat, cu tot avântul lui tineresc, să- şi apere ţara de cotropitori, pe care îi ura mai mult decât oricare alţii. Când a căzut, în fruntea ostaşilor cu care plecase la luptă, le-a spus acestora: «Mergeţi înainte, băieţi şi nu uitaţi nici un colţ de pământ românesc»“, ne spune Alexandru Gh. Iliescu din Bicaz în revista Apostolul din mai 1942.

Vasile Mustea, Iorgu Popescu, Gheorghe Cotosa…

Avem a aminti de Vasile Mustea, sublocotenent de rezervă de Infanterie, fost învăţător la şcoala din Audia – Hangu. Caracterizat ca un tânăr inimos, Mustea „era un răsfăţat în cercurile cunoscute. Totdeauna la datorie, fiind stăpânit de un simţ al dreptăţii foarte dezvoltat.

Sârguincios şi mândru, în înţelesul bun al cuvântului, avea ambiţia totdeauna sa fie cel dintâi la datorie. A fost unul dintre cei dintâi jertfiţi pentru izgonirea duşmanului care ne călcase ţara. Tot în această regiune plină de istorie şi legendă „bun şi optimist întotdeauna“, învăţătorul Iorgu Popescu de la Buhalniţa, locotenent rezervă, scria de pe front celor rămaşi acasă în iunie 1941: „Măi puişorilor, dacă cineva mi-ar fi dat lumea întreagă nu m-aş fi simţit mai fericit decât mă simt când mă gândesc că eu cu 4 mitraliere şi vreo patruzeci de oameni făceam parte dintre cei chemaţi să reîntregim hotarul ce am avut“ Mândru de a-şi face datoria către Ţară, el cade la 8 iulie lovit de o schijă (nu se specifică locul – n.n.), pe mitraliera cu care trăsese toate cartuşele în duşmani.

Gheorghe Cotosa s-a născut la 21 aprilie 1916 la Hangu. După ce absolvă cursurile primare, se înscrie la examenul de admitere pentru Şcoala Normală de Băieţi din Piatra Neamţ, în anul şcolar 1928-1929. După ce o termină, va fi pedagog şi ajutor de secretar. După terminarea Şcolii Militare de Ofiţeri de Rezervă, s-a întors la Şcoala Normală, continându-şi funcţia de ajutor de secretar, la care a adăugat de această dată şi cea de comandant al Subcentrului Premilitar Piatra Neamţ.

După cum ne relatează Ion Arnăutu, secretarul contabil al Şcolii Normale de Băieţi Piatra Neamţ, a plecat în luptă alături de Batalionul Vânători de Munte „despre care vorbea întotdeauna cu o admiraţie nemărginită“. Undeva, pe pământul scump al Basarabiei, în care dorea să fie învăţător, batalionul din care făcea parte a înaintat glorios şi zilnic, „Gică“, după cum era alintat de camarazi în intimitate, şi-a făcut pe deplin datoria. A căzut, ca şi alţii, în încleştarea cu trupele Armatei Roşii.

Şcoala din Taşca a fost numită Vasile Mitru

Vasile Mitru, fost şi el locotenent de rezervă de infanterie, a „păstorit“ ca învăţător şi director al şcolii primare din Taşca, fiind supranumit de colegi „Argint viu“, pentru energia sa. Din scurta sa biografie, mai reţinem că era un dascăl „totdeauna activ şi preocupat de şcoala sa“ şi a muncit toată viaţa pentru a o înzestra cu tot ce-i trebuie.

Şi-a construit un local de şcoală de toată frumuseţea, gospodărindu-l apoi cu toată grija pentru a putea servi de model satului său. Prin curajul de care a dat dovadă în luptele purtate pentru redobândirea teritoriilor strămoşeşti, Mitru al nostru îşi câştigase încrederea comandanţilor şi subalternilor. Nu întâmplător jertfa lui pe câmpul de onoare îndreptăţeşte şcoala, colegii şi mai ales pe tovarăşa lui de viaţă, d-na Virginia Mitru, să-i poarte cu măreţie amintirea lui nepieritoare.

În sfârşit, un alt erou din această zonă plină „de credinţă, de vitejie, de cărturărie şi de artă“, cum ne spunea fostul învăţător şi prefect de Neamţ, Leon Mrejeru, în „Eri şi Azi. Contribuţii la istoricul învăţământului primar din judeţul Neamţ. Revăzute şi completate“, Piatra Neamţ, 1940, p.1, este învăţătorul Nicolae Găină, sublocotenent de rezervă, originar din Bicazu Ardelean, de unde a venit în judeţul Neamţ în 1940 (comuna a fost sub ocupaţie horthystă – n.n.).

Se spune că era un tânăr „cu ochi albaştri de o strălucire uimitoare şi avea totdeauna o înfăţişare dârză şi plină de energie, iar în învăţământ ca şi în armată era iubit de toţi“ (nu este specificat în documentele cercetate şcoala unde a profesat, oricum tot în Neamţ – n.n.).

Iată o parte din caracterizarea făcută de camarazii de luptă, învăţătorii de pe front, care au luptat alături de acesta în cele 33 de zile de conflict dintre Prut şi Nistru: „Elevii lui erau totdeauna vrăjiţi de glasul lui dulce şi sonor.

În clasă, la N. Găină era o atmosferă de familie, pentru care elevii învăţau cu toată dragostea aşa că înrâurirea lui asupra elevilor se făcea din plin. În oştire era comandantul de pluton iubit de ostaşi, camarazi şi superiori. Ostaşii erau una cu comandantul, suflet din sufletul lui, urmat orbeşte oriunde şi oricând.

Cei rămaşi îşi amintesc cum îi ducea în luptă, prezent peste tot… Apoi îşi amintesc cu durere cum în toiul focului o schijă duşmană a lovit în frunte pe bravul lor comandant, care a murit în floarea vârstei (27 de ani – n.n.), cu mâna încleştată pe un proiectil de brandt, pe care şi mort l-ar fi trimis duşmanului“.

„Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea istoriei se vor înfăptui la ceasul sorocit, dar numai cu munca şi cu jertfele noastre“

De fapt, toţi învăţătorii din această vatră strămoşească, şi nu numai, au răspuns îndemnului fostului dascăl Leon Mrejeriu. Care spunea următoarele, la 10 septembrie 1940: „Recâştigarea pământurilor româneşti şi a fraţilor cari ni s-au răpit pe nedrept şi samavolnic în vara anului 1940 (28 iunie, 30 august şi 7 septembrie, aluzie la datele rapturilor teritoriale asupre Basarabiei, Bucovinei de Nord, Ţinutului Herţa, Ardealului şi Cadrilaterului – n.n.) cere pregătire serioasă, educaţie sănătoasă şi solidă, muncă pricepută şi neîntreruptă, solidaritate neştirbită, ordine netulburată şi disciplină de fier. Cu superficialităţi şi glume nu se poate înfăptui nimic temeinic şi durabil…

Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea istoriei se vor înfăptui, de bună seamă, la ceasul sorocit, dar numai cu munca şi cu jertfele noastre ale tuturor. Şcoala românească trebuie să întreţie permanent în sufletele tinere icoana întunecată a nedreptăţilor ce ni s-au făcut şi să netezească drumurile care duc la realizările luminoase de mâine.

Imaginea tuturor românilor în hotarele fireşti ale neamului trebuie să fie icoana la care să ne închinăm de la pruncie până la înfăptuire, din rând în rând de români…“. Considerăm că previziunea, intuiţia eminentului dascăl, mai apoi prefect de Neamţ, a devenit un apostolat pentru „tagma“ învăţătorilor nemţeni, şi nu numai. Dovada: comportamentul lor în luptele aprige pentru glia din stânga Prutului. Cinste şi onoare pentru cei jertfiţi!

Citește știrea

Trending