Profesori de băieți – așa NU!

■ Psiholog Dr. Ana Aurelia Huţanu ■

În încheierea seriei de articole despre profesorii de băieți, ajungem inevitabil și la modelele negative de comportament la catredră observate de către Dr. Michael C. Reichert, autorul cărții „Cum să crești un băiat. Puterea legăturilor afective în creșterea unor bărbați de nădejde” apărute la Editura Trei în anul 2020, aspecte care vizează în special sfera relațională și conduita cadrului didactic:

• Lipsa de politețe sau atitudinea disprețuitoare a profesorilor. În opinia elevilor, respectul față de ei era cerința de bază într-o relație de predare-învățare; absența respectului se număra printre explicațiile cel mai frecvent invocate în cazul unei relații eșuate. Profesorii care afișau atitudini critice sau negative riscau să obțină un refuz absolut din partea elevilor care nu mai voiau să relaționeze cu acei dascăli, indiferent de consecințe.

• Entuziasmul personal scăzut pentru disciplina pe care o predau. Băieții se așteaptă ca profesorii să stăpânească perfect domeniul respectiv și să fie pasionați de acesta. Ei își doresc să fie impulsionați, călăuziți de această pasiune a profesorului și să li se trezească interesul pentru disciplina respectivă.

• Plictiseala sau nepăsarea afișate de profesori în ceea ce-i privește pe ei. Băieții se așteaptă ca profesorii să fie nu doar „buni”, ci să fie capabili să le observe entuziasmul. Ei se pot de-a dreptul înfuria pe profesorii percepuți a fi dezinteresați.

• Lipsa de receptivitate a profesorilor. În egală măsură, băieții se așteaptă – și au nevoie de acest lucru – ca profesorii să răspundă la eforturile lor de învățare, fiind dispuși să-i ajute, inclusiv să-și revizuiască abordarea dacă aceasta nu este în concordanță cu stilul de învățare al unora dintre ei.

• Incapacitatea de a ține clasa sub control. În multe privințe, frecvența semnalării acestui subiect ne-a întărit constatarea optimistă că băieții speră realmente ca orele de curs să fie gestionate de profesori competenți, permițându-le să se concentreze și să învețe.

• Apatia și lipsa de creativitate a profesorilor. Modul în care aceștia predau lecțiile, gradul lor de pasiune și de implicare în raport cu disciplina respectivă contează enorm pentru băieți. Ei speră să fie însuflețiți de profesori dincolo de plicticoasa rutină școlară.

• O slabă comunicare din partea profesorilor. Uneori băieții nu au nimic special să-i reproșeze unui profesor; mai degrabă nu-l înțeleg, pe el și lecțiile pe care le predă.

Un profesor bun nu este așadar un transmițător sec de informație. În era noastră digitală, cu multitudinea de materiale didactice formale și informale aflate la dispoziția elevilor, conținuturile sunt accesibile dar nu și atractive, inteligibile și capabile de a fi valorificate.

Profesorul este cel care dă valoare conținutului prin modul în care îl livrează și prin relația pe care și-a creat-o cu publicul său pentru că da, elevii formează un public care dorește entertainment, care vrea să fie amuzat, captivat, convins, inspirat, ambiționat, atras și menținut. Profesorul modern este un performer de stand up care își cunoaște bine audiența și oferă informația personalizat.

Vremea apaticilor, a zbirilor, a cucoanelor obosite, a depresivilor și a colericilor s-a încheiat. La fel și vremea informațiilor cărora profesorul nu le poate evidenția aplicabilitatea în viața de zi cu zi. Cele mai frumoase ecranizări în opinia mea ale unor povești educaționale de succes („Cercul poeților dispăruți” cu Robin Williams și „Minți periculoase” cu Michelle Pfeiffer) mizează pe apropierea de elevii de la clasă și pe ilustrarea aplicațiilor în viața de zi cu zi a materiei studiate. Este nevoie așadar de o schimbare majoră în educație bazată pe aplicabilitate practică a materiei, pe capacitatea profesorului de a inspira, pe încurajarea aspirațiilor elevilor în vederea dezvoltării personale și sociale precum și pe comunicarea captivantă, asumată didactic, a profesorului cu fiecare dintre elevii săi și cu clasa ca întreg.