Prima pagină
Procurorii europeni, descinderi la Neamț și Bacău. Fraudă de 1,6 milioane de euro

■ percheziții au fost și la o firmă din domeniul comerțului, care are sediul social în Roman și magazine în județul Bacău ■ reprezentanții societății ar fi implicați într-o fraudă ce privește reconversia forței de muncă ■ descinderi au fost în 17 locații din Bacău și Neamț ■
Într-un comunicat de presă, Biroul European al Procurorului Public anunță efectuarea, în cursul zilei de joi, 3 august 2003, a unor percheziții în 17 locații din județul Bacău și Neamț, la Roman, vizând o fraudă de 1,6 milioane euro, din care 85% bani europeni și 15% procent de cofinanțare. Proiectul accesat era destinat formării profesionale a 117 persoane, care au urmat cursuri de ucenicie în 7 societăți, înființate, spun procurorii, fictiv.
Directorul AJOFM Neamț, Daniel Chirilă, a precizat câteva lucruri despre acest caz. „Datele pe care le cunosc sunt doar cele pe care le-am aflat din presă, care a publicat conținutul comunicatului emis de Parchetul European. Noi am asigurat doar suportul desfășurării anchetei, dând acces procurorului de caz la baza de date a celor două funcționare din Neamț, care au lucrat cu funcționari de la AJOFM Bacău în acest proiect.
Din ceea ce bănuim noi e vorba de o firmă cu sediul administrativ în Roman, care are deschis un lanț de magazine în Bacău. Firma are o cifră de afaceri foarte mare și pe cale de consecință și foarte mulți angajați. Ancheta vizează o serie de fonduri europene pe un program de instruire a ucenicilor. Prin reglementările ANOFM, fondurile se alocă prin agenția unde societatea are sediul administrative, în cazul nostru la Roman.
Șomerii angajați au fost însă din Bacău, iar noi, la Neamț, ca și agenție, nu avem competențe de a face verificări în județul vecin. Cred că acuzația ce se aduce acestei firme ține de faptul că nu toate persoanele angajate și școlite au existat fizic și că nu ar fi urmat cursul respectiv. Nu știm de unde a pornit sesizarea, dar ceea ce vă pot spune este că cei doi funcționari nemțeni, care au verificat actele, nu aveau și competența de a verifica și prezențaa ucenicilor la cursuri”, a declarat Daniel Chirilă, directorul AJOFM Neamț.
Acesta a mai afirmat că atribuțiile de verificare a modului de desfășurare a cursurilor le avea o comisie județeană a AJPIPS Bacău: „De altfel, ucenicii trebuiau să susțină examenul de absolvire a cursurilor de calificare profesională în fața unei comisii de examen numită de aceeași instituție. Controlul măsurilor active de combatere a șomajului a fost făcut tot de către AJPIPS Bacău, instituție obligată să verifice dacă ucenicii lucrau efectiv în magazinele firmei din Bacău.
Oamenii ar fi trebuit verificați de cei de la Bacău în baza de date a lor și în REVISAL, care-I gestionat de ITM. Exista și obligativitatea verificării numărului de ore lucrate în declarația 112 pe care firma a depus-o la ANAF. Ucenicii trebuiau să aibă contracte de muncă pentru că primeau salarii pentru perioada uceniciei”. Directorul citat a mai susținut că cei doi funcționari nemțeni sunt extrem de serioși și au fost verificați de procurori doar pentru că au avut tangență cu proiectul de la Bacău.
Potrivit presei din județul Bacău, investigațiile au fost începute încă din decembrie 2021, de către autoritățile din România și preluate ulterior de procurorii EPPO Iași care au mai făcut percheziții la aceași firmă și în 15 februarie 2023. La percheziții au participat zeci de polițiști din Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, precum și din Brigada de Operațiuni Speciale și Jandarmeria Română – Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău.

-
Prima pagină4 zile,
Interlopi din Roman, care șantajau patronii unor săli de „păcănele”, condamnați cu executare
-
Prima paginăo săptămână,
Atenție șoferi! E-sigur este funcțional și-n Neamț. Unde vor fi amplasate noile radare
-
Actualitate2 săptămâni,
Podul de la Girov sau “podul cumătrului”? “Prietenii” de la DRDP Iaşi ştiu de ce întrebăm?
-
Prima pagină2 săptămâni,
Zone mirifice din Neamț, calificate în finala competiției Destinația Anului 2025. Votul tău contează!
-
Actualitate2 săptămâni,
„Trebuie să ne facem cunoscuți!”. Neamțul este prezent la cel mai mare târg de turism din lume
-
Prima paginăo săptămână,
Investiție a Guvernului Japoniei și Ministerului Educației. Tehnologii de ultimă generație la Colegiul de Informatică
-
Prima pagină2 săptămâni,
Despre podul reabilitat și prăbușit în „era” Arsene. Cică-i ritm alert pe noul șantier FOTO
-
Actualitate4 zile,
Leii pietreni, salbă de medalii şi la Campionatul Naţional de Ju Jitsu