Contactează-ne

Actualitate

Procesul contrabandei care a fost probată de un cîine poliţist

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpata a fost prinsă cu 105.560 de ţigări de contrabandă ■ în cauză au avut loc şi percheziţii domiciliare ■ tutunul ilegal a fost depistat de cîinele poliţist Odek ■

Magistraţii din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ au pus punct procedurii de Cameră preliminară într-un caz de contrabandă şi au dispus începerea procesului. În cauză a fost inculpată Mihaela Barna, de 41 de ani, din Dumbrava Roşie, aceasta fiind prinsă cu 5.278 de pachete de ţigări de contrabandă.

„În temeiul art. 345 alin. 1 si 2 Cod procedură penală, respinge ca nefondate cererile şi excepţiile fomulate de inculpata Barna Mihaela. (…) Dispune începerea judecăţii în dosarul nr. 9012/279/2020, privind pe inculpata Barna Mihaela“, conform instanţei. Pe 16 august 2020, femeia a fost reţinută pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentată în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii au respins propunerea anchetatorilor şi au dispus cea mai blîndă măsură preventivă, controlul judiciar, măsură preventivă care ulterior a tot fost prelungită.

Pe 15 august 2020, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Piatra Neamţ, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, au efectuat percheziţii în municipiul de sub culmea Pietricica, la imobilele deţinute de două persoane bănuite de contrabandă. Acţiunile oamenilor legii au vizat documentarea activităţii infracţionale a unei femei de 41 de ani, din Dumbrava Roşie, bănuită de trafic de ţigarete de contrabandă.

În urma descinderilor efectuate, au fost descoperite 105.560 de ţigarete fără timbru (5.278 pachete de ţigări), marfa ilicită fiind ridicată în vederea indisponibilizării. În activităţi au fost angrenaţi poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi luptătorii Serviciului pentru Acţiune Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ. Activitatea a beneficiat de sprijinul cîinelui poliţist Odek, specializat în detectarea produselor din tutun. Revenind la Odek, el este un ciobănesc belgian aflat pe lista de cadre a Poliţei Neamţ şi de ani de zile îşi îndeplineşte cu conştiinciozitate misiunile, graţie flerului său (a se citi mirosul).

Este catalogat printre cei mai buni din ţară în specializarea sa, ajungînd să fie spaima contrabandiştilor de prin tîrguri, oboare şi pieţe. Odek are zece ani, a ajuns la Neamţ ca fiind cîine de urmă, dar calităţile sale l-au recomandat pentru alte misiuni, iar colegii cu trese pe umeri i-au recunoscut meritele, fiindu-le mai mult decît util.

FOTO: generica

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

A reclamat că i-a dispărut cumnata

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Poliţiei municipiului Roman continuă activităţile de căutare în vederea depistării unei femeie de 42 de ani, din oraşul de la malurile Moldovei şi Siretului, care a plecat de acasă şi nu a mai revenit.

Oamenii legii au fost sesizaţi pe 25 ianuarie, cînd la Poliţia municipiului Roman s-a prezentat un localnic de 57 de ani, care a reclamat faptul că în ziua anterioară, pe 24 ianuarie, cumnata sa, Dodoi Mihaela, de 42 de ani, din Roman, a părăsit în mod voluntar domiciliul şi nu a mai revenit acasă. Femeia are o înălţime de aproximativ 1,60 metri, o greutate de circa 80 de kilograme, păr brunet, lung, şi ochi căprui.

La momentul dispariţiei, aceasta era îmbrăcată cu o bluză de trening portocalie, haină de blană mov, pantaloni negri, fiind încălţată cu slapi. Poliţiştii au efectuat verificări pe raza municipiului Roman, în vederea depistării acesteia, dar pentru că nu au găsit-o, cer ajutorul populaţiei.

„Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea celei căutate, este rugată să apeleze numărul unic de urgenţă 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie“, conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Şi Poliţia Locală a „ars“ la buzunare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ odată cu apariţia epidemiei generate de noul coronavirus, atribuţiile structurii s-au mărit ■ pentru încălcarea ordonanţelor militare şi a Legii 55/2020 au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 497.975 lei ■

Criza sanitară prin care trece ţara a adus modificări nu numai în sistemul sanitar din ţară, care se confruntă cu o siruaţie nemaiîntîlnită, dar a adus atribuţii noi şi altor structuri. În această categorie intră şi poliţiştilor locali.

Astfel, începând cu luna martie a anului trecut, Poliţia Locală Piatra Neamţ s-a subordonat operaţional Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, acţionînd în comun cu mai multe instituţii, cum ar fi cadrele Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ şi Instectoratul Judeţean de Jandarmi Neamţ, pentru prevenirea şi combaterea răspândirii epidemiei cauzate de noul coronavirus.

Astfel, Poliţia locală Piatra Neamţ a fost implicată în acţiunuile ce au presupus realizarea a 26.828 anchete epidemiologice (lucru ce a însemnat verificarea persoanlor aflate în izolare sau în carantinare la domiciliu), la 14.728 adrese/locaţii. De asemenea, au fost monitorizate în privinţa respectării măsurilor sanitare impuse de prevenirea infectării cu noul coronavirus, un număr de 7.611 unităţi comerciale şi de prestări servicii şi 8.523 de mijloace de transport public de călători, în acest context fiind legitimate 35.565 de persoane.

S-au aplicat 1.176 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea ordonanţelor militare şi a Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare totală de 497.975 lei. În acelaşi context, poliţiştii locali din cadrul Poliţiei Locale Piatra Neamţ au participat la 73 de filtre şi acţiuni comune dispuse de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ împreună cu jandarmii nemţeni şi reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Direcţia de sănătate Publică Neamţ, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Neamţ ori alte instituţii implicate în combaterea şi prevenirea răspândirii SARS CoV -2.

Citește știrea

Actualitate

Planul de şcolarizare a fost regîndit cap coadă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ 3.666 absolvenţi de gimnaziu vor învăţa în 149 de clase de liceu şi şcoală profesională ■ multe şcoli din judeţ au primit fie clase de liceu, fie de şcoală profesională ■ şi la gimnaziu a fost revzuit planul de şcolarizare ■

La solicitarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, inspectoratele şcolare teritoriale au regîndit planul de şcolarizare pentru anul de învăţămînt 2021-2022 la toate nivelele – primar, gimnazial, liceal şi profesional. În acest sens, timp de două zile, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ a fost definitivat acest document, unul de la care porneşte proiecţia actului educaţional pentru viitorul an şcolar.

„În urma emiterii ordinului de ministru privind efectivele de elevi la clasele de început, respectiv clasa a IX-a şi anul I şcoală profesională, ar trebui revizuit şi planul nostru de şcolarizare. Este bine de ştiut că efectivul de elevi care termină anul acesta clasa a VIII-a este de 3.666 de absolvenţi de clasa a VIII-a. În baza ordinului pe care l-am invocat, în zilele de 25 şi 26 ianuarie am regîndit acel plan de şcolarizare, care a fost transmis la începutul acestei luni şi în spaţiul public.

Au fost opertate şi în Sistemul Informatic de Evidenţă rezultatele. Făcînd acest proiect de plan de şcolarizare pentru anul 2021-2022 sînt propuse 149 de clase, deci mai mult faţă de cele 133 propuse în documentul precedent. Practic vom avea mai puţin faţă de anul şcolar în curs nu cu 25 de clase, ci doar cu nouă. Am făcut o analiză riguroasă, pe fiecare zonă geografică a judeţului şi acolo unde a fost necesar s-a mai dat încă o clasă în plus. Am realizat o analiză pertinentă, în baza unor indicatori referitori la rezultatele obţinute la Evaluarea Naţională, la Bacalaureat, programe proiecte“, a declarat Mihai Obreja, inspector şcolar general al ISJ Neamţ.

Astfel la Roman, unde iniţial erau trei clase în minus, au fost repartizate acum cinci clase în plus. Asta înseamnă că s-a revenit cu o clasă de profesională la Şcoala Adjudeni, cu una la Valea Ursului şi cu o clasă a IX-a la Liceul cu Program Sportiv. La Piatra Neamţ a mai fost repartizată o clasă de profesională la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, o clasă, tot de profesională, la Colegiul Tehnic Gheorghe Cartianu.

O clasă de liceu a fost repartizată Colegiului Spiru Haret şi cîte o clasă colegiilor naţionale Petru Rareş şi Calistrat Hogaş. O altă clasă de liceu a mers la Liceul de Artă Victor Brauner, care este singurul liceu vocaţional din Neamţ, cu bază de recrutare la nivelul întregului judeţ. „Tot la Piatra Neamţ, prin noul plan de şcolarizare va fi realizată o clasă la Liceul Forestier, care nu a mai primit o asemenea clasă de ani buni, în condiţiile în care creşte nevoia de silvicultori pe piaţa muncii.

O altă clasă de şcoală profesională va fi realizată la Liceul Economic. În zona Tîrgu Neamţ iniţial erau nouă clase. În urma regîndirii planului de şcolarizare din perspectiva amintită a scăderii numărului de elevi în clase, unităţile şcolare liceale au rămas acum cu şase clase mai puţin. Au primit două clase de profesională la Colegiul Ion Creangă, o clasă la Liceul Vasile Conta şi una la Liceul Borca“, a mai spus inspectorul general, Mihai Obreja.

Acesta a făcut o analiză şi la nivelul învăţămîntului gimnazial, pornind de la constatarea numărului de clase a IV-a, apreciind că apar un număr mai mare de clase a V-a la şcolile gimnaziale, deşi se ştie că mare parte din elevi se îndreaptă şi spre colegii. „Este greu de crezut că la nivelul şcolilor gimnaziale se vor putea realiza numărul de clase pe care şi l-au propus, dat fiind realităţile de care v-am pomenit“, a concluzionat profesorul Obreja.

Citește știrea

Trending