Contactează-ne

Actualitate

Probleme cu personalul la Creșa Roman

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ este arondată Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri”, cei 71 de copii fiind împărțiți în patru grupe ■ ei ar trebui îndrumați de opt educatoare cu specializare în puericultură, dar dosare au fost depuse doar cinci ■

Prin hotărâre a CL Roman, „Casa Fluturașilor”, recent modernizată de primărie cu fonduri europene (8.090.000 lei), a fost trecută la Inspectoratul Școlar Județean Neamț, începând din luna septembrie 2023. Inspectorul general, Florentina Luca Moise, a declarat că, după primirea vizitei inspectorilor Agenției Române pentru Asigurarea Calității și Inspecției în Invățământul Preuniversitar (ARACIP), creșa a fost preluală de la primărie.

CA al ISJ a decis repartizarea, din punct de vedere al coordonării activității, către Școala „Vasile Alecsandri”. „Conducerea școlii se va ocupa de încadrarea posturilor didactice de educator/puericultor, opt la număr și de încadrarea în costurile standard. Romașcanii vor beneficia de o creșă în care condițiile de educație și cazare sunt din cele mai bune, fiind recent modernizată cu fonduri europene”, a declarat inspectorul școlar general.

„Creșa arondată școlii ca unitate de învățământ antepreșcolar va funcționa cu un număr de 71 de copii, din cei 75 înscriși inițial. Prin filă de normare, ISJ ne-a repartizat 8 posturi de educator/puericultor, pentru cele patru grupe, unde personalul lucrează în două schimburi. Concursul de ocupare a acestor posturi se va desfășura luni, 23 octombrie.

Din păcate, au fost depuse doar 5 dosare de către persoane care au pregătire de educatoare, dar legea impune să aibă și pregătire de puericultor, specialitate în care unitățile noastre pedagogice nu au prea pregătit personal. Urmează ca aceste persoane să se înscrie pentru calificare (prin învățământ la distanță – n.r.), urmând cursuri la universitățile cu profil pedagogic sau prin Casa Corpului Didactic.

Aceste persoane vor fi încadrate pe o perioadă determinată (un an școlar – n.r.), fiind salarizate ca personal necalificat, urmând să-și rezolve problemele de calificare, pe cheltuiala lor. Părinții care și-au adus copiii la creșă au achitat contravaloarea mesei, în valoare de 25 lei/lună, bani care vor fi folosiți în luna noiembrie, pentru că toate cheltuielile de masă pentru luna octombrie sunt decontate încă de Direcția de Asistență Socială a primăriei.

Noi am preluat nouă persoane încadrate ca personal nedidactic – două bucătărese și șapte îngrijitoare). Vom organiza concurs și pentru un post de contabil, pentru că la 1290 de copii(învățământ preșcolar și gimnazial, cât aveam până acum funcționam cu un singur contabil. Important este că va trebui să ne încadrăm în consturile standard impuse de Legea educației”, a precizat Nicoleta Năstase, directorul Școlii „Vasile Alecsandri”.

 

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trending