Contactează-ne

Actualitate

Pro şi contra utilităţii Grădinii Zoologice

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ primarul Andrei Carabelea a lansat un sondaj ■ cetăţenii sunt întrebaţi despre utilitatea Parcului Zoologic ■ el a fost inaugurat acum 117 ani ■ în postările de pe Facebook unii susţin că trebuie desfiinţat, alţii că trebuie menţinut, dar se vorbeşte şi de o posibilă afacere imobiliară ■

Primarul Andrei Carabelea a lansat un sondaj de opinie, dorind să consulte pietrenii despre utilitatea Parcului Zoologic. Reacţiile pe Facebook nu au întârziat să apară, unele vehemente, altele mai mult sau mai puţin pertinente, putându-se observa că cei care au răspuns s-au împărţit în două tabere, una a celor care iubesc animalele, care spun că parcul e inutil, fiind un lagăr, iar cealaltă a celor care susţin necesitatea lui, mai ales că dăinuie de 117 ani.

Alţii au scris că, de fapt, se pregăteşte un tun imobiliar. Ideea sondajului i-a venit primarului după ce pe reţelele de socializare a fost difuzat un film cu o ursoaică traumatizată, Ina, aflată acum în libertate, la rezervaţia de urşi de la Zărneşti, care după 20 de ani petrecuţi la parcul din Piatra Neamţ, continuă să se învârtă în cerc, aşa cum o făcea când era captivă.

„Îmi doresc să implic fiecare cetăţean în buna dezvoltare şi administrare a oraşului nostru! Acum câteva săptămâni am văzut cu toţii imagini care ne dezvăluie efectele gratiilor asupra comportamentului ursoaicelor Ina şi Anca (şi aceasta din urmă ţinută în cuşca de la Zoo Piatra Neamţ alături de sora Ina – n.r.). De aceea, vreau să vă consult public cu privire la utilitatea grădinii zoologice din Municipiul Piatra Neamţ“, a scris Andrei Carabelea pe contul de Facebook.

Chestionarul cu pricina cuprinde trei întrebări: 1. Cum evaluaţi importanţa, oportunitatea sau necesitatea grădinii zoologice din Piatra Neamţ? 2. Cât de des vizitaţi grădina zoologică? 3. Doriţi funcţionarea, în continuare, a grădinii zoologice? Odată publicat, chestionarul a stârnit interes.

Iată ce au comentat cei care cred că se vrea desfiinţarea grădinii pentru a fi „valorificat“ terenul: „Grădină publică? Cred că sunt deja ochi care visează la o grădină personală care să includă şi vila de rigoare“; „Această Grădină Zoologică a fost realizată de legendarul primar Nicu N. Albu pe terenul său donat ulterior oraşului. Din păcate, unii potentaţi locali stau cu ochii pe acest teren doar… doar vor reuşi să-l confişte cumva să-şi mai facă nişte vile“. Alt pietrea crede că parcul face parte din istoria urbei: „Măi oameni buni, parcul zoo e deschis din 1904, e un punct de referinţă în istoria oraşului şi face parte din atracţiile turistice. Bănuiesc că cineva a pus ochii pe teren de acum s-au trezit că deodată e ceva rău acolo“. O parte dintre cei care au comentat sunt fermi, afirmând că parcul trebuie desfiinţat: „În realitate, grădina zoo este un lagăr de concentrare pentru animalele care sunt închise acolo. Trebuie desfiinţată. Scurt!“; „Această puşcărie pentru animale trebuie desfiinţată şi căutat un spaţiu suficient de generos în care animalele să poată să se mişte în voie. O grădină zoologică este întotdeauna o bucurie pentru copii“.

Altă postare „sună“ astfel: „Grădinile zoo, ca şi circurile cu animale, sunt anacronice. Animalele sălbatice trebuie observate în mediul lor, nu în captivitate. Deci nu mai chinuiţi animalele!“. Iată şi o părere „pro“: „Sunt copii care stau la blocuri, nici nu ştiu cum arată o găină. Eu zic ca ar trebui îmbogăţit parcul zoo. Nu le putem lua tot, acestor copii. Luaţi exemplul altor oraşe din ţară şi din afară. E o bucurie şi chiar o socializare de multe ori, chiar şi pentru adulţi“. Pe tema sondajului a comentat şi Radu Păltineanu, de loc din Piatra Neamţ, un cunoscut globe-trotter, care recent, împreună cu prieta lui, Irina Repede, au reuşit să traverseze de la Nors la Sud, cele două mari insule ale Noii Zeelande, pe jos şi cu bicicleta, cale de peste 3.000 de kilometri: „După ce am petrecut ani buni în sălbăticie pe diferite meridiane ale planetei, nu pot să rămân indiferent la astfel de cazuri. Părerea mea este că ar trebui desfiinţate absolut toate grădinile zoologice, inclusiv cea de la noi din oraş. (…) Avem enorm de învăţat ca specie şi cred eu, desfiinţarea grădinilor zoo ar fi un prim pas în înţelegerea faptului că suntem parte din natură şi nu deasupra ei“.

O opinie despre iniţiativa primarului a avut-o şi Rocsana Josanu, directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu: „Parcul Zoo nu poate şi nu trebuie să fie desfiinţat, el este un reper local, un element identitar şi unul din puţinele locuri în care copiii din judeţul Neamt pot admira animale deosebite. Noi avem intenţia să clasăm obiectivul în Lista Monumentelor Istorice, chiar am avut sugestii şi de la Institutul Naţional al Patrimoniului. De aceea, o declar în mod public, că nu vom fi de acord cu desfiinţarea lui şi nu vom da aviz favorabil pentru asta. Cred că mai potrivit ar fi să gândiţi o variantă de investiţii pentru reabilitarea şi punerea în valoare mai bună a Parcului Zoo“.

Parcul Cozla a fost inaugurat pe 15 august 1904, decizia de amenajare survenind unui fenomen meteo. În noaptea de 21/22 mai 1897, după zile în şir de ploi abundente, a avut loc o alunecare de teren de amploare, iar la baza muntelui Cozla au fost afectate 21 de case. Pentru a combate alte posibile alunecări, Nicu Albu, prefect şi apoi primar, a avut ideea realizării unui mare parc. Lucrările au pornit în 1901 doar cu lopata şi târnăcopul, constând în nivelarea terenului, plantarea de brazi, construirea drumului ce duce din strada Ştefan cel Mare până în vârful Cozlei, ziduri de sprijin, rigole şi podeţe.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. vasile r

    4 februarie 2021 at 7:16 PM

    domnilor cetateni, in orasul Brasov este un parc zoo cu conditii deosebite pentru animale, de ce nu se construieste un parc zoo pe dealul din spatele parcului care duce pana sus la statia gondolei. Terenul trebuie ingradit corespunzator si impartit si amenajat pe sectoare, deasemeni de ce nu se amenajeaza drumul care urca pana la gospodina si de acolo pana sus la trei caldari????Nu le este rusine celor care sunt la primarie, in special consilierilor locali precum si consiliul judetean care nu face nimic pentru cetatenii judetului in mod special consilierii judeteni care nu ii intereseaza decat functiile in administratie atat pentru ei cat si pentru neamurile lor care nu au nici o scoala. APUCATI- VA DE MUNCA DOMNILOR SI NU MAI DATI VINA CA NU VA DA BANI GUVERNUL,

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending