Eveniment
Primarul, nuntă ”de argint” sărbătorită între prieteni

■ la 49 de ani primarul Romanului, Leonard Achiriloaei, are deja 25 de ani de căsătorie ■ sîmbătă, 17 septembrie, acesta și-a sărbătorit ”nunta de argint” între prieteni ■ actualul primar al Romanului este căsătorit cu o fostă colegă de facultate, director la Banca Transilvania ■ soții Achiriloaei au împreună doi copii, un băiat, student și o fată, elevă în clasa a VIII-a ■
Sfîrșitul acestei săptămîni a fost prilej de bucurie pentru primarul Romanului, Leonard Achiriloaei, care și-a sărbătorit nunta de argint, alături de familie și prieteni, la unul din restaurantele din județ. Fire deschisă, primarul, ușor mirat de faptul că redactorul ”Monitorul” a aflat despre acest eveniment monden, dar important în viața sa privată, ușor amuzat, a acceptat să ne vorbească despre realizările sale personale și profesionale.
”Este adevărat că timpul trece pe lîngă noi cu repeziciune. Parcă mai ieri eram student, timp în care mi-am cunoscut și soția, Michaela, care mi-a fost colegă de grupă, la prima facultate, aceea de Științe economice și management, de la Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» Iași n.r), pe care am absolvit-o în anul 1997. Încă din din timpul studiilor universitare am decis să ne întemeiem o familie. Ne-am căsătorit în urmă cu 25 de ani, imediat după absolvirea primei facultăți. Și nu ne pare rău. Nași de cununie ne-au fost și ne rămîn și acum, omul de afaceri, Vasile Balcan, și soția acestuia, Nușa, care ne-au fost alături tot timpul.
Viața ne-a adus, și mie și soției mele, bucurii și împliniri profesionale. A fost o căsnicie normală, în care ne-am sprijinit, în permanență, unul pe altul. De multe ori, atunci cînd oficiez, de regulă, nunțile de aur, îmi dau seama care este secretul longevității unei familii. Pare a fi o rețetă pe cît de simplă, pe atît de complicată, dar, care ascunde, mereu, același «secret»: iubire necondiționată, respect, susținere reciprocă, și la bine și la rău. Și a fost nevoie de acest lucru, pentru că, ulterior, eu am urmat și cursurile Facultății de Farmacie, îndeplinind în felul acesta și un vis mai vechi al mamei mele, care era asistent de farmacie. Am terminat cea de a doua facultate, cea de Farmacie, tot la Iași, la Universitatea ”Gr.T.Popa”, pe care am absolvit-o în anul 1997, iar în perioada 2007-2019 am făcut masteratul tot la Farmacie.
Am intrat, ulterior, și în politică, în Partidul Democrat, și acest lucru a însemnat timp dedicat acestei munci, deloc simplă. Ceea ce pot spune acum, după atîția ani, este faptul că nu am ars etapele, ci am urcat și în meserie și în politică, treaptă cu treaptă. În căsnicie, repet, a fost nevoie de înțelegere, și de răbdare, și de susținere din partea familiei, pentru zilele lungi în care veneam acasă tîrziu, după terminarea ședințelor și a muncii de partid. Am ocupat, apoi, funcții de conducere economică, în societăți private și, ulterior la stat, ca director economic al Spitalului, unde mi-au folosit cunoștințele dobîndite la ambele facultăți.
Timp de 10 ani am fost consilier local, membru al Comisiei de buget-finanțe, lucru care a presupus și asta o mare responsabilitate. După intrarea la Guvernare a PNL am fost numit secretar de stat la Ministerul Mediului, Pădurilor și Apelor, funcție care a însemnat o încununare a muncii mele, pe linie profesională. Ulterior, la propunerea colegilor din PNL, mi-am asumat candidatura la funcția de primar al Romanului, care a însemnat o altă provocare profesională importantă, începînd din 2020”, a declarat primarul Leonard Achiriloaei.
Acesta vorbește, cu bucurie și mîndrie, despre cei doi copii ai săi: Eduard, în vîrstă de 21 de ani, student la Facultatea de automatizări și calculatoare, de la Universitatea ”Babeș Bolyai” din Cluj- Napoca și fata, Anastasia, elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri” din Roman, pe care soții Achiriloaei i-au crescut și educat, în respect pentru muncă și învățătură. Primarul Romanului spune, că peste alți cîțiva ani, se vede tot în funcția de primar al Romanului, asta dacă romașcanii îi vor mai acorda votul lor, pentru că, spune edilul șef, are încă multe de făcut pentru modernizarea locului în care s-a născut și în care se întoarce, de fiecare dată, indiferent de locul unde îl poartă pașii vieții.

-
Prima pagină6 zile,
Frizerul cu tricolorul în suflet. „Noi nu apreciem noțiunea de patriotism decât la zile festive. Foarte mulți nici nu știu ce înseamnă să fii român”
-
Actualitate6 zile,
De ce mai sărbătorim Ziua Națională?
-
Actualitate2 săptămâni,
La psiholog venim doar ”de bună voie și nesiliți de nimeni”
-
Prima pagină2 săptămâni,
Sindicaliștii de la APIA amenință cu proteste de amploare la București și Bruxelles
-
Actualitateo săptămână,
Sătenii din Nemțișor se tem de efectele instalării antenei 5G
-
Actualitate2 zile,
Și locuitorii din Pângărați refuză noi antene Digi
-
Actualitateo săptămână,
Un proiect Erasmus pentru viitori asistenți medicali
-
Actualitateo săptămână,
Ziua Naţională a României, manifestare organizată în parteneriat de Liceul de Arte Victor Brauner şi Colegiul Naţional de Informatică