Contactează-ne

Actualitate

Primarul Lucian Micu, raport de activitate pentru anul 2018

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ primarul Lucian Ovidiu Micu a sintetizat munca administraţiei publice locale din municipiul Roman pe parcursul anului 2018 ■ întreaga activitate a fost comprimată într-un material documentar video ■

Modul de prezentare a raportului anual al primarului Lucian Ovidiu Micu pentru anul precedent se poate rezuma anul acesta în trei cuvinte: scurt, eficient şi la obiect. Prezentat sub forma unui material video cu o durată de 13 minute, raportul de activitate pe anul 2018 prezentat vineri, 1 martie, sintetizează eforturile edilului şef de construire a unei echipe de specialişti, capabilă să materializeze proiecte care să poată fi implementate cît mai eficient, în condiţii nu tocmai favorabile, cînd decizii guvernamentale prohibitive au condus la scăderea eficienţei administraţiilor publice locale, nevoite să caute soluţii pentru continuarea modernizării localităţilor. Raportul a trecut în revistă principalele proiecte materializate sau demarate anul precedent. Încă de la început, edilul şef a subliniat faptul că principala sursă de finanţare a activităţii primăriei a rămas accesarea de proiecte europene, municipalitatea avînd una din cele mai bune echipe de proiecte cu finanţare europeană, care anul trecut a depus nu mai puţin de 18 proiecte, din care pentru opt s-au semnat deja contractele de finanţare.

RAPORT VIDEO

„În următoarea perioadă, din fonduri europene, se vor realiza investiţii importante, ce vor conduce, la final, la creşterea nivelului de trai al cetăţenilor, prin îmbunătăţirea infrastructurii rutiere şi educaţionale, prin investiţii în reabilitarea termică a blocurilor, prin amenajarea unor spaţii verzi, precum şi prin modernizarea sistemului de sănătate. Avem semnat contractul multianual de asfaltare a străzilor, iar încă de anul trecut am început să facem acest lucru şi pe străzile de la periferie. Anul acesta vom continua modernizarea străzilor din cartierele: Petru Rareş şi Bălcescu, la care vom adăuga reabilitarea cu pavele a trotuarelor. Un oraş nu are nevoie numai de infrastructură modernă, ci şi de evenimente care să ofere tuturor categoriilor de cetăţeni posibilitatea de a socializa, de a se cunoaşte, de a se implica în viaţa comunităţii. În 2018, numai Primăria a reuşit să organizeze peste 200 de manifestări, apreciat fiind şi Festivalul Zargidava, care a revitalizat ceea ce va fi pe viitor Parcul Zăvoi şi care a permis cît mai multor oameni să descopere tradiţiile, cultura şi istoria ţării. Soluţia la multe probleme este comunicarea, iar din 2018, romaşcanii au la dispoziţie o aplicaţie – pentru Roman – care ne ajută pe noi să aflăm cît mai repede problemele din oraş şi să vă arătăm, dumneavoastră, cetăţenilor, că avem soluţii de rezolvare a lor şi să facem asta într-un timp pe care mi-l doresc din ce în ce mai scurt. Am reuşit să repunem pe roţi ambulanţa de intervenţie mobilă care poate salva vieţi fără a fi nevoie de transportul pacienţilor la Spital, iar demersurile făcute au atras fonduri importante la unitatea medicală, care are, pentru multe specialităţi, aparatură modernă, iar personalul medical este pregătit pentru intervenţii ce se execută în marile clinici. Înfiinţarea secţiei de paliaţie va permite îngrijirea potrivită a persoanelor grav bolnave, oferindu-le suport şi celor apropiaţi. Proiectul european depus pentru amenajarea unui centru de imagistică este în evaluare şi sînt sigur că el va creşte şi mai mult calitatea actului medical“, a spus primarul Lucian Ovidiu Micu. Acesta a adăugat şi faptul că atenţia sa este îndreptată şi către tînăra generaţie, căreia, pe lîngă reabilitarea a două grădiniţe, cărora li se va moderniza cu suprafaţa de protecţie alte patru locuri de joacă, le vor fi dedicate şi proiectele legate de amplasarea unor coşuri de baschet în cartiere. Un alt proiect important al municipalităţii este cel legat de reabilitarea în totalitate a clădirii din cartierul Bălcescu şi darea ei în folosinţa Asociaţiei de sprijin a copiilor cu handicap fizic (ASCHF-R), în vederea desfăşurării acolo a unor activităţi recreative şi de recuperare, în condiţii optime. În aceeaşi direcţie se înscriu şi lucrările pe care primăria le va începe anul acesta la fostul azil de pe strada Veronica Micle, loc care va oferi asociaţiilor de voluntari spaţiul necesar pentru zecile de activităţi pe care le derulează pentru oraş. „Începînd cu anul acesta, am implementat pentru prima dată bugetarea participativă, prin care, practice, dumneavoastră, cetăţenii, puteţi să creionaţi proiecte, în limita sumei de 200.000 de lei, astfel încît, împreună, să facem cît mai multe lucruri bune pentru oraşul în care trăim. Mai multe idei şi soluţii vor face ca viziunea de dezvoltare a Romanului să fie cea mai potrivită“, a mai spus primarul Lucian Ovidiu Micu. Raportul acestuia se găseşte publicat pe site-ul Primăriei Roman https://primariaroman.ro, unde este detaliată activitatea celor 23 de direcţii, servicii şi compartimente ale administraţiei publice romaşcane.

Actualitate

Evaluare Naţională cu sesiune specială

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ ministerul a modificat calendarul desfăşurării examenului pentru elevii clasei a VIII ■ acesta se va desfăşura în perioada 7 iunie - 4 iulie ■ absolvenţii care nu au putut susţine examenul vor participa la o sesiune specială ■

De la declanşarea pandemiei de coronavirus, factorii de decizie din sistemul de educaţie au fost nevoiţi să ajusteze diverse acte normative, din cauza faptului că a fost afectat grav şi procesul de învăţămînt. La sfîrşitul lunii trecute, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a elaborate Ordinul 3744 din 28 aprilie 2021, publicat în Monitorul Oficial, privind modificarea şi completarea Ordinului nr. 5455/2020 privind organizarea şi desfăşurarea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii de clasa a VIII-a.

Astfel, conform actului normativ amintit a fost fixat Calendarul de desafăşurare a Evaluării Naţionale după cum urmează. Între 7 şi 11 iunie 2021 va avea loc înscrierea pentru examen; 22 iunie – proba scrisă la Limba şi literatura română; 24 iunie – proba scrisă la Matematică; 25 iunie – Limba şi literatura maternă, unde este cazul; 29 iunie – între orele 16 şi 19 şi 30 iunie – între orele 8-12 – depunerea contestaţiilor; 30 iunie – 4 iulie – soluţionarea contestaţiilor, iar pe 4 iulie – afişarea rezultatelor finale.

Ca element de noutate, anul acesta este introducerea unei sesiuni speciale, destinate candidaţilor care, conform unui certificat medical, nu s-au putut prezenta în sesiunea anterioară. Conform actului normativ candidaţii aflaţi în situaţia menţionată vor putea înscrie în perioada 7 şi 11 iunie 2021; 5 iulie – Proba la Limba şi literatura română; 6 iulie – proba scrisă la Matematică; 7 iulie – Limba şi literatura maternă, unde este cazul; 9 iulie – afişare rezultate înainte de contestaţii (pînă la ora 12.00); 9 iulie, între 14 şi 20 – depunere contestaţii; 10-11 iulie – rezolvare contestaţii; 12 iulie – afişare rezultate finale. În judeţul Neamţ sînt aştepaţi la examenul de Evaluare Naţională 3.660 absolvenţi ai clasei a VIII-a.

Citește știrea

Actualitate

Chefuri cu droguri, alte „note de plată“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la cîteva săptămîni de la descinderile procurorilor DIICOT, petrecăreţii au fost amendaţi ■ este vorba de 114 de persoane care au fost depistate la petrecerile ilegale ■ în cauză, 10 persoane, între care şi cei doi patroni, au ajuns după gratii ■

Petrecerile cu droguri din cluburile Jazz City Café şi Chaplin’s Pub nu s-au lăsat numai cu 10 arestări, unele despre care a vuit tîrgul. De la data descinderilor oamenilor legii la chefurile ilegale pe timp de pandemie, în noaptea de 17/18 aprilie 2021, ancheta a continuat, iar între timp au fost identificate toate persoanele care au fost găsite în acea noapte la party.

Fiecare dintre participanţi a fost amendat, iar prime sancţiuni au fost anunţate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ într-un comunicat de pe 6 mai 2021. Atunci s-a anunţat faptul că oamenii legii au aplicat unui număr de 33 de persoane fizice tot atîtea sancţiuni pentru participarea la activităţi în spaţiul public/privat pentru care au fost instituite interdicii sau restricţii, valoarea totală a amenzilor dispuse fiind de 51.000 lei. A doua zi, Poliţia Neamţ a revenit cu un alt comunicat şi a anunţat că a aplicat alte 81 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 60.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind protecţia individuală şi a celor privind libera circulaţie/deplasare.

Marea majoritate a acestor sancţiuni au fost pentru petrecăreţii din cele două cluburi, 114 persoane fiind sancţionate cu 110.000 lei. Reamintim că în urma descinderilor oamenilor legii din noaptea de 17/18 aprilie, 10 indivizi au fost arestaţi preventiv. Este vorba de patronii celor două cluburi, Constantin Cuejdianu şi Cristian Valentin Dobrea, precum şi celebrul hoţ Paul Bumberică, zis Orlando, Claudiu Constantin Enea, Mihai Pavel, Ştefan Gabăr, Ciprian Motoi, Florin Nicolae Rusu, Ioan Stan şi Alin Alexandrul Chiuariu. Toţii au contestat cătuşele la Curtea de Apel Bacău, dar nu au găsit înţelegere, astfel că au petrecut sărbătorile Pascale în arestul Poliţie Neamţ.

Conform datelor de anchetă, procurorii începuseră urmărirea penală încă din luna februarie a acestui an, iar pentru dovedirea făptaşilor au fost folosiţi lucrători sub acoperire. Aşa s-a aflat că la petrecerile din spatele uşilor închise se traficau droguri, preţul fiind de 100 de euro gramul de cocaină sau 50 de euro pentru un comprimat de ecstasy. Patronii cluburilor strîngeau comenzile de la clienţi, se pare şi banii pentru stupefiante, apoi chemau dealerii care aduceau ceea ce comandaseră clienţii. Petrecerile la care participau circa 50 de persoane aveau loc de regulă în noapţile de sîmbătă spre duminică şi se spărgeau în zori, în jurul orei 5 dimineaţa, cînd se ridicau restricţiile de circulaţie.

Citește știrea

Actualitate

Lupta doctorilor nu doar cu coronavirusul, ci şi cu ignoranţa

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ medicul de familie Filip Panait face, din nou, un rechizitoriu al societăţi ■ acesta acuză comunicarea dezastruoasă a guvernanţilor pe teme de interes, cum e aceea a campaniilor de vaccinare ■ medicul crede că interesul politic este să ţină populaţia în ignoranţă ■

Filip Panait, medic de familie la Bîra, cunoscut ca unul dintre cei mai vocali oameni ai sistemului, este extrem de nemulţumit de atitudinea unor cetăţeni faţă de oamenii în halate albe, pornită adesea din mediul politic.

Acesta relatează o întîmplare de acest gen, care l-a pus pe gînduri foarte serios, în ceea ce priveşte misiunea medicilor de a se lupta nu numai cu bolile, dar şi cu ignoranţa. „«Doctorii omoară oameni!». Acestea au fost cuvintele unui tătic, cu aburii alcoololului în cap, după ce i-am vaccinat copilul acum un an. Părintele, cu un anumit grad de analfabetism şi sosit de prin Italia, cu doi copii destul de neglijaţi din punct de vedere medical şi nevaccinaţi la timp, a venit la mine la cabinet, împreună cu soţia, să se înscreie pe lista mea de pacienţi.

Le-am vorbit frumos şi le-am spus că unul dintre copii nu are vaccinurile de rutină efectuate. La ceva vreme au venit cu acel copilaş să-l vaccineze, copilul avînd atunci peste un an. După imunizare, aşa cum se mai întîmplă, a făcut o mică reacţie locală, cu durere şi o uşoară tumefacţie, a început să plîngă. M-a sunat tatăl spre seară, supărat şi mînios, că cel mic plînge. «Vă sau în judecată!. Doctorii omoară oameni», m-a ameninţat bărbatul. Am stat, l-am ascultat. Era vizibil că se afla sub influenţa consumului de acool. «Mă duc la spital!».

Am convenit să sune Ambulanţa şi să meargă la spital, deşi şi acolo tot doctorii îi tratau copilul şi nu i s-a făcut decît ceea ce-i recomandasem şi eu să facă. L-am lămurit că asemenea reacţii sînt normale după vaccinare şi i-am spus că, proprii mei copii au făcut reacţii mai severe. Atunci mi-am dat seama că în România la capitolul comunicare se stă extrem de prost, începînd de la secretarul de stat Raed Arafat şi continînd cu miniştrii Sănătăţii, de cele mai multe ori avînd conduita unui contabil bancar, ceea ce explică atitudinea agresivă a oamenilor, cărora le este greu să înţeleagă încrengătura de interese big-farma.

Cu o populaţie slab şcolarizată şi cu politicieni de proastă calitate este explicabil de ce s-a ajuns în acest punct“, este de părere medicul Filip Panait. Acesta este convins şi de faptul că vinile pot fi căutate şi în atitutudinea unor elite româneşti, inclusiv a celor din lumea medicală, politică sau oculte, care au contribuit din plin, la situaţia în care este ţara.

„O doamnă şi un lider de partid sînt cei mai buni vraci ai acestei naţii, care împreună cu şefii galeriiilor de fotbal vor transforma România într-un «paradis terestru»“, a conchis medicul. Acesta a mai precizat că a trecut un an de la întîmplarea cu nemţeanul venit din Italia, care cu întreaga lui familie a rămas pe lista sa de pacienţi, căpătînd încredere în sfaturile medicului lor şi nu în ceea ce auzise sau citise pe internet, cum că „medicii omoară pacienţi“.

Citește știrea

Trending