Contactează-ne

Actualitate

Primarul de Piatra promite „dog parkuri” în tot oraşul

Știre publicată în urmă cu

în data de

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Adrian Niţă, a anunţat recent o iniţiativă care va stârni cel mai probabil numeroase discuţii.

Este vorba despre „dog parkuri”, zone special amenajate pentru căţei, edilul promitând că în viitor vor exista astfel de zone în tot oraşul.

Cel mai probabil posesorii şi iubitorii de animale vor saluta cu entuziasm iniţiativa primarului, în vreme ce alţii vor exclama: „asta ne mai lipsea”. La pachet cu… „pe ce se mai cheltuie bani la Piatra Neamţ”.

„Construim primele dog parkuri din Piatra-Neamț – spații speciale, sigure și prietenoase, în care cățeii se vor putea bucura de joacă, aer curat și libertate.

Am gândit aceste zone nu doar ca un răspuns la nevoile iubitorilor de animale, ci și ca o măsură de protecție pentru cei mai mici dintre noi.

Tot mai des, copiii împart locurile de joacă cu animăluțe și oricât de blânzi și curați ar fi, există riscul contactului cu bacterii sau paraziți care se pot transmite prin urmele lăsate de căței.

Cu aceste dog parkuri, vom avea: căței fericiți, cu spații dedicate lor,

copii în siguranță, în locuri curate și fără riscuri,

un oraș mai bine organizat, mai curat și mai atent cu toți.

Este un pas simplu, spre normalitate și una dintre acele decizii care vorbesc despre respect, echilibru și grijă pentru comunitate.

Primele 5 dog parkuri vor fi date în folosință până la finalul acestei luni, urmând ca în anii următori să amenajăm asemenea zone în tot orașul”, este anunţul primarului Adrian Niţă.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending