Actualitate
Primăriţă din nou în conducerea ACoR

Valeria Dascălu, primarul de la Săbăoani, a rămas în conducerea Asociaţiei Comunelor din România, fiind aleasă vicepreşedinte a acestui for. De asemenea, ea a fost aleasă şi membru titular în Consiliul Mondial al Organizaţiei Mondiale a Oraşelor şi Administraţiilor Locale Unite. Manifestarea, ajunsă la a XXl-a ediţie, a avut loc între 18 şi 21 februarie şi a avut caracter aniversar „România centenar: 1918-2018 – Comunele din România – 100 de ani de existenţă în România Mare“. Întrunirea de la Hotel Rin a fost onorată de premierul Vasilica-Viorica Dăncilă, miniştri şi alţi invitaţi.
„A fost o onoare să fiu aleasă vicepreşedinte şi membru titular în Consiliul Mondial. S-a discutat punctual pe probleme de administraţie locală specifice comunelor din România, despre salariile din primării. A fost modificat şi statutul asociaţiei, cuantumul cotizaţiilor, strategia de dezvoltare a ACoR, măsuri organizatorice privind Liga femeilor primari ai comunelor. Au fost discutate multe probleme, s-a promis mult, de acum noi primarii aşteptăm să fie onorate şi promisiunile“, a precizat Valerica Dascălu.

-
Actualitate2 săptămâni,
Nemţenii au votat. Ce spun politicienii. De la vocea poporului la criza politică
-
Politica2 săptămâni,
Cum au votat nemțenii la primul tur al prezidențialelor. Locurile II-IV au fost adjudecate altfel decât la nivel de țară
-
Actualitate2 săptămâni,
PSD: PA de la guvernare. Da’ de ce nu şi din politică?!
-
Actualitate2 săptămâni,
BCE schimbă banii din portofelele europenilor! Adio, 20 și 50 de euro!
-
Actualitate2 săptămâni,
La poale de Ceahlău, Ranger Junior, o altfel de școală. Una extrem de utilă și de actualitate
-
Actualitateo săptămână,
Nemțenii, invitaţi la PIATRA OPEN CHAMPIONSHIP!
-
Politica2 săptămâni,
Un rezultat cert despre preferatul românilor la prezidențiale din 2025. Mari emoții pentru Crin și Nicușor
-
Actualitateo săptămână,
Rezultatele primului tur la alegerile prezidențiale au fost validate de Curtea Constituţională. A fost respinsă o contestație