Actualitate
Primarii și secretarii, „școliți” pe teme ce țin de alegerile prezidențiale

Palatul Administrativ din Piatra Neamț a fost, pe data de 6 martie 2025, gazda unei ședințe de instruire a primarilor și secretarilor de primărie din județul Neamț, în vederea pregătirii alegerilor prezidențiale programate pentru acest an. Evenimentul a fost condus de prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu.
I-au fost alături judecătorul Claudia Veronica Vasiliu, Eduard Anton, director în cadrul Autorității Electorale Permanente (AEP) și Isabela Sabin, secretar general al instituției nemțene. Prefectul a subliniat importanța asigurării unor condiții echitabile pentru toți candidații la funcția de președinte și pentru reprezentanții acestora, prin intermediul partidelor politice.
„Am transmis reprezentanților unităților administrative teritoriale mesajul de a asigura condiții egale pentru toți competitorii electorali ai funcției de Președinte al României și a reprezentanților lor prin partidele politice, să le asigure așadar condiții egale de expunere a platformelor politice și de proiect pentru destinul țării, astfel încât să eliminăm orice suspiciune de viciere a acestor alegeri.
Pentru noi, este cea mai importantă siguranță pe care cetățenii o vor avea că participă la un proces electoral corect, neviciat și cu șanse egale pentru fiecare competitor în parte. Am insistat și pe condițiile logistice de desfășurare a acestei campanii, inclusiv pe asigurarea tuturor mijloacelor pentru ca fiecare cetățean interesat să își poată exprima acest drept constituțional”, a declarat prefectul.
Reprezentantul AEP a prezentat procedurile de acreditare pentru observatorii alegerilor prezidențiale din 2025, subliniind că observarea procesului electoral se va realiza în conformitate cu reglementările legale în vigoare. Participanții la ședință au discutat și despre responsabilitățile primarilor în contextul alegerilor.
Printre ele asigurarea dotării tehnico-materiale a secțiilor de votare, actualizarea delimitării acestora și informarea cetățenilor cu privire la locațiile secțiilor de votare. De asemenea, s-a menționat obligația primarilor de a stabili, până la începerea campaniei electorale, locuri speciale pentru afișajul electoral și de a asigura amplasarea de panouri electorale adecvate.
„Această primă ședință de instruire reprezintă un pas important în pregătirea corespunzătoare a alegerilor prezidențiale din 2025, asigurându-se astfel respectarea principiilor democratice și a transparenței procesului electoral în județul Neamț”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Neamț.

-
Prima paginăo săptămână,
Trebuie să mulţumim celor 9 judecători ai CCR că au reuşit să facă orice ca să stopeze intrarea României într-un mare rahat, dacă se respectă Constituţia
-
Prima pagină2 săptămâni,
Interlopi din Roman, care șantajau patronii unor săli de „păcănele”, condamnați cu executare
-
Prima paginăo săptămână,
A riscat și a pierdut o mică avere. TIR confiscat cu tot cu lemnul transportat
-
Actualitate2 săptămâni,
Leii pietreni, salbă de medalii şi la Campionatul Naţional de Ju Jitsu
-
Prima paginăo săptămână,
Pe urmele voievozilor, lui Creangă și Veronica Micle. Târgu Neamț este în finala Destinației Anului la categoria Orașe care inspiră FOTO
-
Prima pagină2 săptămâni,
Or fi motive? Destituiri controversate la IPJ Neamț – comisarul Josanu și agentul șef Cănărău au fost dați afară
-
Actualitateo săptămână,
Descoperire macabră în apele lacului de acumulare de la Bicaz
-
Prima paginăo săptămână,
„Tartorul” Piedone, populism sau controale benefice? Kilograme de bijuterii confiscate și mari amenzi aplicate