Contactează-ne

Tribuna Nemțenilor

Primăria Piatra Neamţ, sub guvernarea celui de-al şaselea edil liberal consecutiv (PDL / PNL)

Știre publicată în urmă cu

în data de

Miercuri 28 octombrie, noii aleşi locali, primarul Andrei Carabelea şi consilierii aferenţi ai municipiului Piatra Neamţ, au depus jurământul, pentru a intra în atribuţiile mandatelor. După ceremonia depunerii jurământului, tânărul primar a ţinut să fixeze câteva jaloane ale intenţiilor lui viitoare, cu care vrea să ne facă să traversăm „o nouă etapă“. Merită să reţinem măcar cinci dintre aceste intenţii, pentru a avea ce comenta peste patru ani, despre cum a schiat printre jaloane.

  1. Noul şi tânărul primar ne mărturiseşte că „a câştigat acest mandat cu onestitate şi bună credinţă“. Privind scorul obţinut, eu unul zic că mandatul l-a câştigat cu mare noroc. A fost votat doar de 7.696 de pietreni, cu un entuziasm liberal redus, pe măsura tinereţii alesului. Majoritatea votanţilor săi au aplicat mai mult ştampila pe sigla PNL mai mult decât pe numele său, dovedind că nucleul dur al electoratului liberal s-a subţiat, dovadă a dezamăgirii produsă de guvernarea liberală timp de 20 de ani consecutivi a acestui municipiu. Se poate aprecia că mandatul obţinut a fost doar rodul fuzionării formaţiunii PACT cu PNL, din anul 2019. Andrei Carabelea era membru PACT, formaţiune năşită de Gheorghe Ştefan, care îl avea lider pe Sebastian Burduja. A fost infuzia de „onestitate“, pe care şi-a administrat-o PNL-ul în 2019, pentru a întineri rezerva de cadre.

  2. În seara zilei de 27 septembrie, după ce a fost declarat câştigător, Carabelea a promis că în primăria pe care o va conduce „nu vor exista sinecuri şi nepotism“. A fost declaraţia prin care Andrei Carabelea i-a pus la zid pe toţi primarii liberali de dinaintea lui, care au guvernat şi căpuşat primăria, până când a fost necesară intervenţia instanţelor. Pe internet, dintr-o poză gen „La nostra famiglia“, ne zâmbesc, încrezători în steaua lor, Andrei Carabelea, Sebastian Burduja, Mugur Cozmanciuc şi… Vasile Panaite. Din motive obiective, lipsesc din poză Gheorghe Ştefan şi Dragoş Chitic. Oricât s-ar dezice unii de alţii în PNL, nu-l pot contrazice pe domnul Carabelea când ne zugrăveşte etapa pe care ne-o promite, ca „o îmbinare perfectă dintre entuziasmul tinereţii şi previziunea celor mai înţelepţi“. Deşi este convins că „tinereţea nu este o virtute“, ne va demonstra că şi după patru ani se va relua această problemă.

  3. Andrei Carabelea ne promite că va lăsa în urma lui „un oraş mai curat, mai verde şi mai dezvoltat“. Referitor la curăţenia din oraş, noul primar atacă din interiorul PNL pe primarii liberali de dinaintea lui, arătând că aceştia nu au făcut mare lucru. Că aceştia au lăsat prea multă mizerie în urmă, care acum trebuie înlăturată. Proiectele înaintaşilor săi, cu containerizarea şi sortarea gunoiului, rămân poveşti de adormit copiii, deşi s-au cheltuit sume imense pentru aceasta. În ce priveşte dorinţa de a avea „un oraş mai verde“, cade pădurea pe noi domnule Carabelea. Sau vreţi să-l egalaţi pe primarul liberal N.N. Albu, care în perioada 1901-1904 a împădurit tot muntele Cozla? Ce a mai rămas de împădurit? Noul primar îşi doreşte un oraş mai dezvoltat, s-a pronunţat deja, anunţându-ne că „am găsit soluţii pentru proiecte mici de infrastructură“. Este înduioşătoare preocuparea noului primar pentru „mamele care nu au trotuare civilizate, pe care să îşi plimbe copiii“. În ce priveşte dorinţa de dezvoltare, să reţină noul primar că, singurele proiecte îndrăzneţe ale primarilor liberalii care l-au precedat au fost terenurile şi autorizaţiile acordate, fără discernământ, pentru dezvoltarea lanţurilor de supermarketuri, taman în zonele centrale ale micului nostru municipiu. Astfel, lucrătorii industriali au fost înlocuiţi cu lucrătorii comerciali.

  4. Noul primar ne-a anunţat încă din prima zi de mandat că „a identificat metode prin care să reducem povara datoriei publice“. Este vorba de datoria publică a înaintaşului său Gheorghe Ştefan, care ne-a îndatorat pentru 30 de ani, cu suma de 260 milioane euro. Anul acesta, pe când mai era încă în funcţie, primarul Dragoş Chitic ne anunţa victorios că s-a reuşit reducerea poverii datoriei doar la jumătate. Cealaltă jumătate o vom plăti sub guvernarea lui Andrei Carabelea şi a cui va mai urma. La depunerea jurământului pentru funcţia de primar la Sectorul 1 Bucureşti, Clotilde Armand a promis că va începe mandatul cu realizarea unui audit asupra gestiunii primăriei, realizate de către predecesor. Având în vedere „povara datoriei publice“ pusă în spinarea pietrenilor de către primarii de dinaintea sa, mă întreb de ce noul primar nu-şi începe mandatul cu un audit, ca să nu murim proşti.

  5. După investire, Andrei Carabelea ne anunţă că lansează o primă dezbatere publică asupra viitorului pârtiei de schi. Noul primar este şocat de costurile exploatării pârtiei de schi, pe care le suportă primăria la capitolul pierderi, deşi acestea erau previzibile de la început. Sub titulatura „pârtie de schi“ intră telegondola, telescaunul, iluminatul, tunurile de zăpadă şi activităţile aferente. La care se adaugă costurile inutilităţii construcţiei faraonice din vârful muntelui, prin care bate vântul. Marea frustrare a pietrenilor, înconjuraţi de culmile Cernegura, Cozla şi Pietricica, a fost absenţa unei pârtii de schi amenajată. În 1956 s-a inaugurat actuala pârtie de schi de pe Cozla. Această pârtie era utilizată doar de împătimiţi, deoarece nu beneficia de un mijloc mecanic pentru urcare, necesar schiorilor. În 2008, a fost inaugurată telegondola, care, după epuizarea primului val de curioşi, îşi plimbă cabinele goale pe deasupra oraşului. Dacă vrei să ajungi pe Cozla, trebuie să te duci tocmai la gară, drumul pietonal de urcare fiind puţin practicabil sau aglomerat de maşini care sunt lăsate să circule în voie. Din lipsă de predictibilitate, fostul primar a considerat că gara va furniza din vagoanele trenurilor de călători un număr însemnat de turişti doritori de telegondolă. Trenuri nu există, telescaunul a înţepenit şi ruginit de atâta nemişcare, banii s-au dus pe apa sâmbetei, iar noul primar ne întreabă ce părere avem despre viitorul pârtiei?. Să facem apel la istorie. Liberalul N.N. Albu, ales ca primar în 1901, a lansat proiectul amenajării Parcului Cozla. S-a început cu împădurirea muntelui golaş şi construirea drumului spre Cozla mică (Cercul Gospodinelor) a aleilor şi potecilor în toate direcţiile, până la Trei Coline, cu ziduri de sprijin a malurilor, cu podeţe, cu pavilioane şi spaţii de popas. Parcul a fost inaugurat pe 15 august 1904, devenind un atrăgător loc de promenadă şi de popas, atât pentru pietreni, cât şi pentru turişti. Ce s-a realizat în perioada construirii telegondolei, a transformat parcul într-un kitsch nefuncţional şi costisitor. Este de recunoscut faptul că există un contrast izbitor, neplăcut, între ceea ce a fost parcul după 1904 şi ce este astăzi. Pentru a ajunge să ne gândim la viitorul pârtiei, care poate funcţiona o lună sau două pe an, dacă ninge şi nu bate soarele, readuceţi parcul, domnule primar, la ceea ce a fost odată. Începeţi cu asta, pârtia să fie doar bonusul. Aveţi astfel şansa, ca la sfârşitul mandatului, să vi se plaseze un bustuleţ lângă cel al fostului Albu.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Mihai

    3 noiembrie 2020 at 8:59 AM

    Despre partie, Cozla, etc. Ar fi o mare greseala sa se renunte la aceste instalatii, care oricum vor trebui platite. Ideea cu partia si transportul pe cablu nu a fost rea. Dar in loc sa se faca un parteneriat public privat, s-a facut totul pe banii primariei, la costuri cel putin duble, ca asa costa in Romania lucrarile finantate din bani publici, din motivele care le stiti (furt, sinecurism, incompetenta etc.). Ce este de facut? Finalizarea cladirii de la statia de sus a telegondolri (hotel, sala de nunți etc
    ) pentru ca cetățeanul sa aiba motive de a urca pe munte. Organizarea de evenimente acolo (chiar un banal târg de imbracaminte-incaltaminte). Asigurarea apei pentru zăpada artificială din sursa ieftina (exemplu din Cuiejdi) cu un rezervor de altitudine, si nu la pretul umflat de la Apaserv. Orice inițiativă privată care să atragă lumea pe munte (stana, tiroliana, plimbare cu cai, atv-uri, certuri aline etc.). Repararea drumului pe Cozla e necesară, dar daca asta va duce la transformarea varfului de munte intr-o imensa parcare, mai bine nu!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Cronica pisălogului: Fondul de rulment

Știre publicată în urmă cu

în data de

Constantin Bîrjoveanu (1934 – 2000), scriitor, pictor, caricaturist şi vorbitor de esperanto dădea viaţă, în urmă cu două decenii şi ceva, unor tablete umoristice publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. În numărul de astăzi iată o nouă cronicuţă, în care, pornind de la fapte mărunte, inspirate din cotidianul mărunt, cu ironia care-l caracteriza, persiflează realităţi lumeşti, cum ar fi prevederile Legii asociaţiiilor de proprietari, ca fiecare dintre noi să plătească acel fond, care trebuie să acopere cheltuielile de întreţinere medii ale unei luni. Cu o doză de sarcasm specifică, inimitabilului său condei, Pisălogul de serviciu, cum îl numeau colegii pe Constantin Bîrjoveanu, ironiza faptul că el, cetăţeanul obişnuit, care îşi plăteşte conştiincios, pînă la ultimul şfanţ, datoriile, nu trebuie jăcmănit pentru că alţii nu fac acelaşi lucru. La începutul cronicuţei vorbeşte şi de obiceiul de a economisi „bani albi pentru zile negre“, folositori la „o adică“.

Termenul este relativ nou. Bunicul nu auzise de el, cînd, după ce îşi vindea produsele, făcea uitate cîteva parale la chimir, ori în buzunarul de la jiletcă, să aibă pentru cheltuieli neprevăzute. El le zicea bani de buzunar, dar, în fond, era tot un fel de fond de rulment. Şi banii tăi, puştiule, restul de la pîine, pe care ai uitat să-l dai mamei şi îl păstrezi ca să cumperi o gumiţă, ori dacă eşti mai mărişor, două ţigări Carpaţi, tot un fel de fond de rulment e.

Iar matale, nea Cutare, care îi spui soţiei că numai atît ai primit la lichidare, şi-ţi păstrezi restul pentru un şpriţ, ceea ce ţi-a rămas în buzunar tot fond de rulment se cheamă, chiar dacă a doua zi cumperi din aceşti bani ceva pentru casă şi-ţi e lehamite să-i spui nevestei să ţi-i deconteze. Într-un fel, ai încercat să aduni bani albi pentru zile negre. Un asemenea fond de rulment este bine să-l ai la tine, că, ba găseşti ceva convenabil la basarabeni, ba calci – cine ştie cum – pe bec şi plăteşti vreo amendă, ba cu te miri ce şi mai nimic poţi cumpăra ceva sustras dintr-o întreprindere, ba dai peste un tecucean care dă gogoşarii numai cu 300 lei kila, ba găseşti la cineva cauciucuri de bicicletă românească după care umbli de trei ani cu limba scoasă şi pentru care eşti gata să dai cît nu face şi cîte şi mai cîte.

De fapt şi de drept, fondul de rulment, de-i mai zice şi „mijloace circulante“ nu-i altceva decît totalitatea resurselor materiale şi băneşti de care dispune o întreprindere. Hopa! Cum adicătelea? Eu, care stau la bloc, să dau bani la asociaţie cu care să cumpere benzină pentru maşina care ar putea să ne ducă gunoiul? Ca ce chilipir? Primesc vreo dobîndă ca să dau bani? Că, la urma urmelor, nu sînt cămătar, dar nici fecior de bani gata nu-s. Aţi întîlnit d-voastră vreun ţăran sau zarzavagiu care în primăvară să-ţi ceară bani ca să-şi are ogorul ori grădina pentru a veni la toamnă la piaţă să-ţi vîndă oarece făină pentru mămăligă sau mărar de pus în murături?

Unde s-a pomenit ca o mamă să-ţi pretindă gologani ca să-şi crească şi să-şi educe fetiţa abia născută, ca la majorat să o dea de nevastă fiului tău? N-ar fi absurd? Şi atunci de ce nouă ni se cere fond de rulment? Cînd am întrebat-o pe doamna de la asociaţie ce se face cu banii care mi se impun, mi-a zis că, în cazul în care nu voi putea plăti luna viitoare, să aibă de unde să mi se reţină. Aud? Mie, mie care îmi plătesc cu regularitate datoriile să mi se ceară fond de rulment (în viziunea doamnei de la ghişeu)?

Şi atunci stau şi vă întreb şi pe d-voastră, care-i raţiunea de a li se cere fond de rulment celor care nu şi-au achitat întreţinerea de ani de zile, datorii ce totalizează zeci, ba chiar sute de mii de lei? În socialism oamenii mai vorbeau pe la colţuri, dar acum îşi varsă amarul pe unde apucă şi mulţi dintre ei, în frunte cu subsemnatul, sînt de părere că acest fond de rulment, noi, nevinovaţii, îi plătim pentru alţii, ca şi cum n-ar fi suficient că plătim adesea apa care nu curge şi căldura care nu se simte. Da, se poate?

N.R.: Rubrică realizată cu sprijinul Cabinetului parlamentar al senatorului PNL, Eugen Nazarie Ţapu.

Citește știrea

Actualitate

Cronica pisălogului: Insomniile romaşcanului

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Constantin Bîrjoveanu (1934 – 2000), scriitor, pictor, caricaturist şi vorbitor de esperanto dădea viaţă, în urmă cu vreo două decenii, unor apreciate tablete umoristice, publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. În numărul de astăzi, iată o nouă cronicuţă în care, ca şi în cea de săptămîna trecută, cu ironia fină ce-l caracteriza, satirizează cotidianul mărunt, de care fiecare dintre noi se loveşte de la ieşirea din casă şi pînă la întoarcerea de la treburile zilnice. În acestă tabletă vorbeşte, din nou, despre cîteva fenomene post-decembriste care ar provoca insomnii românilor: de la dispariţia apetitului pentru muncă al tinerilor, la proasta creştere a unora din aceeaşi generaţie, despre indolenţa unor autorităţi faţă de problemele cotidiene ale cetăţeanului, despre scumpiri de tot felul, de la alimente, la utilităţi ca gaze sau electricitate. Nu este trecută sub tăcerea nici îmbogăţirea unor categorii nou apărute după Revoluţie: bişniţa în ţări ca Turcia fiind modul în care s-a creat capital pentru începutul unor afaceri sau spălarea banilor prin ceea ce se cheamă turismul sexual.

Despre poetul, filozoful şi legendarul grec de-i zicea Epimenide se spune că a dormit jumătate de secol fără întrerupere, după care s-a trezit şi a mai trăit pînă la 300 de ani. Legendă. Expresia „Somnul lui Epimenide“ se aplică unei persoane care a stat vreme îndelungată departe de lume, dar nu e cazul nostru, care locuim în centrul universului şi ne lovim de greutăţi şi de întrebări fără răspuns şi nu ne putem bucura nici măcar de somnul unei nopţi întregi.

Poate că aţi auzit după Revoluţie, despre insomniile românului, poate că le-aţi trăit. Acestea, în genere, sînt generate de cauze generale şi nu vreau să mai ofer o noapte de nesomn amintindu-vă aceste cauze. Problema este puţin confuză şi nu pot preciza dacă atunci cînd nu dorm am insomnie sau dacă atunci cînd am insomnie nu dorm. Chiar dacă ar fi o sindrofie, care să se lase cu bătută, aş putea dormi butuc, dacă nu mi-ar veni în cap fel de fel de probleme.

Aşa bunăoară, mă întreb de ce unii tineri şomeri, care au pămînt, casă şi părinţi la ţară, văzînd că meseria pe care au învăţat-o la tîrg (dacă au învăţat-o!) nu mai are căutare, de ce nu merg să înveţe de la cei bătrîni una din meseriile specifice satului şi care sînt pe cale de dispariţie, cum ar fi olăritul, cojocăritul, dogăritul, ţesutul scoarţelor şi cîte şi mai cîte?! Încerc să dorm şi gîndul iarăşi o ia razna.

De ce, domnule, nu ies tinerii să dea puţin cu mătura în faţa blocului, ori să se îngrijească de spaţiul verde şi aşteaptă totul de la cei bătrîni? Pînă cînd, domnule? După ce aceştia din urmă nu vor mai fi, pe cei dintîi îi vor mînca cîinii. Mă întorc pe partea cealaltă şi încerc să aţipesc. Ţi-ai găsit! Duminică-după amiază toţi tinerii care ocupau băncile din jurul statuii lui Roman-Muşat erau cocoţaţi pe spătarul acestora iar cu picioarele stăteau unde ar fi trebuit să şadă cu şezutul. Abia acum pricep de ce un bătrîn a rugat o domnişoară să-l ajute să se cocoaţe şi el. De ce? Ca să fie în rînd cu oamenii.

Da, cu oamenii. Chiar dacă unii din aceşti tineri nu se comportă civilizat, sînt totuşi oameni şi nu au nici o vină că părinţii nu s-au ocupat de ei, pentru că pe vremuri stăteau tot timpul, ba la şedinţe, de tot soiul, ba la cozi. Pe vremea Revoluţiei timpul şi-l petreceau în faţa televizorului, iar după Revoluţie timpul s-a consumat în manifestaţii pro sau contra Guvernului, în greve, în bişniţoturism, în aşteptarea unor trenuri care să-i ducă acasă după revendicarea problemelor ceferiştilor, etc.

Cînd să mai dea educaţie copiilor? Pic de somn şi n-am pic de somn. Oare dacă domnul primar nu ar fi efectuat recenta excursie în Franţa, strada Bogdan Dragoş ar mai fi înconjurată de conducătorii auto (şi nu numai ea şi nu numai de ei). De ce s-o fi scumpit din nou carnea? S-a spus la început că fiecare poate să ceară ce vrea şi acum nu-i mai poate opri nimeni. Halal de cei care lucrează la RENEL, Gaze şi la Transporturi! Acestora, zic gurile rele, li se dau şi prime, ba la Paşti, se spune, că s-ar putea să le dea şi carne de miel.

Halal! Încerc să număr, dar la 23 mi-am adus aminte ce purican mare avea pe guler Nea Cutare. Şi el care se teme că la noul stăpîn particular la care s-a angajat n-o să facă purici. Domnule, chiar dacă s-ar constata că aceste goange, carnivore sînt pe cale de dispariţie, s-ar lua măsuri? Nu vă impacientaţi! S-au creat deja rezervaţii naturale, nu prin grija statului, ci a unor întreprinzători particulari. Pac! Te-am prins, „jigodie păroasă!“ Care va să zică matale eraţi acela care nu m-a lăsat să dorm, iar eu, păcătosul, dădeam vina pe guvern şi pe conducerea locală. Am sacrificat biata insectă ca să consatat după aceea că nu puricii sînt cei care ne sug.

Nota Redacţiei: Rubrică realizată cu sprijinul cabinetului parlamentar al senatorului PNL, Eugen Nazarie Ţapu.

Citește știrea

Actualitate

Contrar previziunilor oracolului Rareş Bogdan, PNL se va scinda

Știre publicată în urmă cu

în data de

Supus interogării unui realizator TVR, fostul ziarist Rareş Bogdan, devenit peste noapte o stea a politicii româneşti, a trebuit să improvizeze petice pe imaginea zdreanţă a Partidului Naţional Liberal. PNL este astăzi în plin război. Război cu sine însuşi, cu partenerii de coaliţie şi, mai grav, cu o mare parte a românilor. Războiul intern dintre grupările Orban şi Cîţu a spart deja PNL-ul în două banchize, care treptat se îndepărtează una de alta, crevasa căscată părând ireversibilă.

Războiul intern din PNL se soldează cu multe pierderi colaterale, atât pentru România liberală, cât şi pentru România neliberală, sub privirea pseudo nepărtinitoare a preşedintelui Klaus Iohannis. Se ştie că în 2020 Ludovic Orban şi-a negociat cu USR – PLUS şi UDMR funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, cedând pentru USR – PLUS, ministerele de forţă ale Guvernului. Această negociere în nume propriu a nemulţumit profund întreaga suflare liberală din România şi Diaspora.

În războiul civil din PNL, dintre Orban şi Cîţu, declanşat pentru şefia partidului, deşi cele două tabere se bat cu toate armele văzute şi nevăzute nu este sigur care tabără va câştiga şi care va pleca acasă. Conştient de ruşinea trimiterii acasă, Orban a declarat că dacă va fi învins în meciul cu Cîţu, va demisiona de la şefia Camerei Deputaţilor, dar nu abandonează liberalismul, practicându-l în continuare la fără frecvenţă, deoarece nu-şi dă demisia din PNL. Dacă câştigă preşedinţia partidului, este clar că Florin Cîţu nu-i va asigura lui Orban nici o poziţie în partid. Nici măcar aceea de portar în Modrogan.

Eşecul lui Orban va fi marele premiu al lui Dan Barna

Deşi de o anvergură ceva mai modestă şi în USR – PLUS se poartă bătălii între grupările Barna şi Cioloş, pentru a pune mâna pe şefia partidului. Pe ultima sută de metri a apărut in cursă şi un al treilea competitor. Prea târziu, pentru a putea fi aplicabilă zicala „când doi se bat, al treilea căştigă“.

Şi aici se poartă moda moţiunilor, care scindează masa activului de partid şi a susţinătorilor, şi aici cine pierde pleacă acasă, reducându-se astfel activul partidului doar la masa susţinătorilor moţiunii câştigătoare. Dan Barna, preşedintele USR, era convins, în 2020, că funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor i se cuvine de drept, dar a trebuit să cedeze, pentru a primi ministerele bănoase ale Guvernului, lăsându-l pe Ludovic Orban să-şi ocupe funcţia liniştit.

Acum Barna se vede în situaţia de a avea şansa să împuşte doi iepuri dintr-un foc, dacă Orban pierde meciul cu Cîţu. Orban va vacanta şefia Camerei Deputaţilor, pe care o va pretinde Barna, pentru a rămâne în coaliţie. Odată ajuns preşedinte al Camerei, Barna are toate şansele să câştige şi preşedinţia USR – PLUS, la Convenţia din Octombrie. Acestea sunt şansele lui Barna, care nu au nicio tangenţă cu interesele românilor care nu susţin această formaţiune.

Dreapta va fi mai tare prin scinderea PNL

Ca deşcă liberală bătrână, uns cu toate alifiile războaielor de uzură purtate, Ludovic Orban ştie că dacă Cîţu va câştiga partidul la ruleta Congresului, el şi echipa lui vor ajunge pe drumuri, doar ca simpli membri de partid. Nu se poate presupune că prin îndepărtarea lui Orban şi a echipei sale din structurile de partid, Partidul Naţional Liberal se va întări, crescând electoral.

Această stare de fapt nu va fi în favoarea României, care are nevoie pe eşichierul politic de cel puţin două partide sensibil egale, precum PSD şi PNL. Un partid social-democrat şi unul liberal. Prin îndepărtarea lui Orban şi a echipei sale de structurile de decizie a partidului, liberalii pierd în favoarea PSD, dezechilibrându-se astfel balanţa politică. Să fim serioşi şi să nu ne îmbătăm cu ideea că USR – PLUS ar putea echilibra această balanţă. USR – PLUS este departe de a fi considerat un partid, fiind mult mai aproape de stadiul de „stare de spirit“.

În consecinţă, pentru a menţine o balanţă politică echilibrată în România, echilibru între stânga şi dreapta, se impune ca odată cu îndepărtarea lui Orban de pârghii, PNL să se scindeze în două partide. Un partid liberal „conservator“, condus de Orban şi un partid liberal „progresist“, condus de Cîţu. Astfel, cel care pierde competitia rămâne activ pe scena politică. Bazele scindării au fost deja evidenţiate, odată cu prezentarea programelor celor doi lideri, sub formă de moţiuni depuse, pe care aceştia le vor susţine în faţa Congresului PNL din 25 septembrie.

Acordarea conducerii unui partid unei echipe, pentru că are un program prezentat într-o moţiune, nu este un act care poate fi profund democratic. Aceasta, deoarece susţinătorii unei moţiuni sunt trataţi identic, în devălmăşie, indiferent de valoarea lor, fie că este vorba despre susţinătorii unei moţiuni câştigătoare, fie despre susţinătorii unei moţiuni perdante. În cazul susţinătorilor perdanţi, aceştia sunt trecuţi pe linie moartă pentru cel puţin patru ani. În aceste circumstanţe, dispare conceptul de continuitate în politica unui partid, reducând-o astfel doar la episoade ciclice. Este un model păgubos, care nu asigură nici progres, nici predictibilitate.

Modelul canibalic de promovare prin moţiuni

Se brevetează un model canibalic de promovare, prin sacrificarea unor membri valoroşi, care au susţinut la un moment dat pe liderul perdant. Un astfel de model a fost lansat pentru prima oară în România postdecembristă, în martie 1992, la Convenţia FSN, unde pentru a scinda acest partid, au fost prezentate trei moţiuni. A câştigat Petre Roman cu moţiunea „Viitorul Azi“.

A fost momentul în care FSN s-a scindat, rezultând FSN-ul „reformator“, condus de Petre Roman, şi FDSN-ul „conservator“, condus de Oliviu Gherman. FSN-ul rezidual s-a transformat ulterior în Partidul Democrat, în 1993, partid care se regăseşte astăzi în PNL, cu toate armele, bagajele şi interesele. Pentru consolarea lui Orban, falanga „conservatoare“ din FSN, numită FDSN, a câştigat toate alegerile din 1992. În ordinea firească a interesului, dacă Ludovic Orban pierde şefia partidului, şi implicit şefia Camerei Deputaţilor, ar trebui să urmeze scindarea PNL, punându-se astfel bazele curentului liberal conservator într-un nou partid.

Acest curent nu va avea vectori de lansare şi susţinere în partidul lui Cîţu, dacă Orban rămâne prizonier acolo. Până pe 25 septembrie, când va avea loc Congresul PNL, scena politică a României va zace în nemişcare, ca un panopticum cu figuri de ceară. Doar PSD îşi reglează acum tirul după ţintele celor două congrese, ale PNL şi USR – PLUS. Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat public că nu depune moţiune de cenzură decât după luna octombrie, când se va cunoaşte deznodământul celor două congrese.

Ciolacu speră de data aceasta că, moţiunea va trece, susţinută revindicativ şi de echipele perdante din cele două partide. Spiritul conservator din noul partid condus de Orban şi din PSD, ar putea renaşte un nou USL, pentru a conduce mai bine o Românie normală şi educată, în care românii să trăiască mai bine şi mai puţin stresaţi.

Citește știrea

Trending