Contactează-ne

Tribuna Nemțenilor

Primăria Piatra Neamţ, sub guvernarea celui de-al şaselea edil liberal consecutiv (PDL / PNL)

Știre publicată în urmă cu

în data de

Miercuri 28 octombrie, noii aleşi locali, primarul Andrei Carabelea şi consilierii aferenţi ai municipiului Piatra Neamţ, au depus jurământul, pentru a intra în atribuţiile mandatelor. După ceremonia depunerii jurământului, tânărul primar a ţinut să fixeze câteva jaloane ale intenţiilor lui viitoare, cu care vrea să ne facă să traversăm „o nouă etapă“. Merită să reţinem măcar cinci dintre aceste intenţii, pentru a avea ce comenta peste patru ani, despre cum a schiat printre jaloane.

  1. Noul şi tânărul primar ne mărturiseşte că „a câştigat acest mandat cu onestitate şi bună credinţă“. Privind scorul obţinut, eu unul zic că mandatul l-a câştigat cu mare noroc. A fost votat doar de 7.696 de pietreni, cu un entuziasm liberal redus, pe măsura tinereţii alesului. Majoritatea votanţilor săi au aplicat mai mult ştampila pe sigla PNL mai mult decât pe numele său, dovedind că nucleul dur al electoratului liberal s-a subţiat, dovadă a dezamăgirii produsă de guvernarea liberală timp de 20 de ani consecutivi a acestui municipiu. Se poate aprecia că mandatul obţinut a fost doar rodul fuzionării formaţiunii PACT cu PNL, din anul 2019. Andrei Carabelea era membru PACT, formaţiune năşită de Gheorghe Ştefan, care îl avea lider pe Sebastian Burduja. A fost infuzia de „onestitate“, pe care şi-a administrat-o PNL-ul în 2019, pentru a întineri rezerva de cadre.

  2. În seara zilei de 27 septembrie, după ce a fost declarat câştigător, Carabelea a promis că în primăria pe care o va conduce „nu vor exista sinecuri şi nepotism“. A fost declaraţia prin care Andrei Carabelea i-a pus la zid pe toţi primarii liberali de dinaintea lui, care au guvernat şi căpuşat primăria, până când a fost necesară intervenţia instanţelor. Pe internet, dintr-o poză gen „La nostra famiglia“, ne zâmbesc, încrezători în steaua lor, Andrei Carabelea, Sebastian Burduja, Mugur Cozmanciuc şi… Vasile Panaite. Din motive obiective, lipsesc din poză Gheorghe Ştefan şi Dragoş Chitic. Oricât s-ar dezice unii de alţii în PNL, nu-l pot contrazice pe domnul Carabelea când ne zugrăveşte etapa pe care ne-o promite, ca „o îmbinare perfectă dintre entuziasmul tinereţii şi previziunea celor mai înţelepţi“. Deşi este convins că „tinereţea nu este o virtute“, ne va demonstra că şi după patru ani se va relua această problemă.

  3. Andrei Carabelea ne promite că va lăsa în urma lui „un oraş mai curat, mai verde şi mai dezvoltat“. Referitor la curăţenia din oraş, noul primar atacă din interiorul PNL pe primarii liberali de dinaintea lui, arătând că aceştia nu au făcut mare lucru. Că aceştia au lăsat prea multă mizerie în urmă, care acum trebuie înlăturată. Proiectele înaintaşilor săi, cu containerizarea şi sortarea gunoiului, rămân poveşti de adormit copiii, deşi s-au cheltuit sume imense pentru aceasta. În ce priveşte dorinţa de a avea „un oraş mai verde“, cade pădurea pe noi domnule Carabelea. Sau vreţi să-l egalaţi pe primarul liberal N.N. Albu, care în perioada 1901-1904 a împădurit tot muntele Cozla? Ce a mai rămas de împădurit? Noul primar îşi doreşte un oraş mai dezvoltat, s-a pronunţat deja, anunţându-ne că „am găsit soluţii pentru proiecte mici de infrastructură“. Este înduioşătoare preocuparea noului primar pentru „mamele care nu au trotuare civilizate, pe care să îşi plimbe copiii“. În ce priveşte dorinţa de dezvoltare, să reţină noul primar că, singurele proiecte îndrăzneţe ale primarilor liberalii care l-au precedat au fost terenurile şi autorizaţiile acordate, fără discernământ, pentru dezvoltarea lanţurilor de supermarketuri, taman în zonele centrale ale micului nostru municipiu. Astfel, lucrătorii industriali au fost înlocuiţi cu lucrătorii comerciali.

  4. Noul primar ne-a anunţat încă din prima zi de mandat că „a identificat metode prin care să reducem povara datoriei publice“. Este vorba de datoria publică a înaintaşului său Gheorghe Ştefan, care ne-a îndatorat pentru 30 de ani, cu suma de 260 milioane euro. Anul acesta, pe când mai era încă în funcţie, primarul Dragoş Chitic ne anunţa victorios că s-a reuşit reducerea poverii datoriei doar la jumătate. Cealaltă jumătate o vom plăti sub guvernarea lui Andrei Carabelea şi a cui va mai urma. La depunerea jurământului pentru funcţia de primar la Sectorul 1 Bucureşti, Clotilde Armand a promis că va începe mandatul cu realizarea unui audit asupra gestiunii primăriei, realizate de către predecesor. Având în vedere „povara datoriei publice“ pusă în spinarea pietrenilor de către primarii de dinaintea sa, mă întreb de ce noul primar nu-şi începe mandatul cu un audit, ca să nu murim proşti.

  5. După investire, Andrei Carabelea ne anunţă că lansează o primă dezbatere publică asupra viitorului pârtiei de schi. Noul primar este şocat de costurile exploatării pârtiei de schi, pe care le suportă primăria la capitolul pierderi, deşi acestea erau previzibile de la început. Sub titulatura „pârtie de schi“ intră telegondola, telescaunul, iluminatul, tunurile de zăpadă şi activităţile aferente. La care se adaugă costurile inutilităţii construcţiei faraonice din vârful muntelui, prin care bate vântul. Marea frustrare a pietrenilor, înconjuraţi de culmile Cernegura, Cozla şi Pietricica, a fost absenţa unei pârtii de schi amenajată. În 1956 s-a inaugurat actuala pârtie de schi de pe Cozla. Această pârtie era utilizată doar de împătimiţi, deoarece nu beneficia de un mijloc mecanic pentru urcare, necesar schiorilor. În 2008, a fost inaugurată telegondola, care, după epuizarea primului val de curioşi, îşi plimbă cabinele goale pe deasupra oraşului. Dacă vrei să ajungi pe Cozla, trebuie să te duci tocmai la gară, drumul pietonal de urcare fiind puţin practicabil sau aglomerat de maşini care sunt lăsate să circule în voie. Din lipsă de predictibilitate, fostul primar a considerat că gara va furniza din vagoanele trenurilor de călători un număr însemnat de turişti doritori de telegondolă. Trenuri nu există, telescaunul a înţepenit şi ruginit de atâta nemişcare, banii s-au dus pe apa sâmbetei, iar noul primar ne întreabă ce părere avem despre viitorul pârtiei?. Să facem apel la istorie. Liberalul N.N. Albu, ales ca primar în 1901, a lansat proiectul amenajării Parcului Cozla. S-a început cu împădurirea muntelui golaş şi construirea drumului spre Cozla mică (Cercul Gospodinelor) a aleilor şi potecilor în toate direcţiile, până la Trei Coline, cu ziduri de sprijin a malurilor, cu podeţe, cu pavilioane şi spaţii de popas. Parcul a fost inaugurat pe 15 august 1904, devenind un atrăgător loc de promenadă şi de popas, atât pentru pietreni, cât şi pentru turişti. Ce s-a realizat în perioada construirii telegondolei, a transformat parcul într-un kitsch nefuncţional şi costisitor. Este de recunoscut faptul că există un contrast izbitor, neplăcut, între ceea ce a fost parcul după 1904 şi ce este astăzi. Pentru a ajunge să ne gândim la viitorul pârtiei, care poate funcţiona o lună sau două pe an, dacă ninge şi nu bate soarele, readuceţi parcul, domnule primar, la ceea ce a fost odată. Începeţi cu asta, pârtia să fie doar bonusul. Aveţi astfel şansa, ca la sfârşitul mandatului, să vi se plaseze un bustuleţ lângă cel al fostului Albu.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Mihai

    3 noiembrie 2020 at 8:59 AM

    Despre partie, Cozla, etc. Ar fi o mare greseala sa se renunte la aceste instalatii, care oricum vor trebui platite. Ideea cu partia si transportul pe cablu nu a fost rea. Dar in loc sa se faca un parteneriat public privat, s-a facut totul pe banii primariei, la costuri cel putin duble, ca asa costa in Romania lucrarile finantate din bani publici, din motivele care le stiti (furt, sinecurism, incompetenta etc.). Ce este de facut? Finalizarea cladirii de la statia de sus a telegondolri (hotel, sala de nunți etc
    ) pentru ca cetățeanul sa aiba motive de a urca pe munte. Organizarea de evenimente acolo (chiar un banal târg de imbracaminte-incaltaminte). Asigurarea apei pentru zăpada artificială din sursa ieftina (exemplu din Cuiejdi) cu un rezervor de altitudine, si nu la pretul umflat de la Apaserv. Orice inițiativă privată care să atragă lumea pe munte (stana, tiroliana, plimbare cu cai, atv-uri, certuri aline etc.). Repararea drumului pe Cozla e necesară, dar daca asta va duce la transformarea varfului de munte intr-o imensa parcare, mai bine nu!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prima pagină

Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ: Din abator îl transformăm în… aprozar?

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. Transformat în cimitir după tragedia din 14 noiembrie. Dar câte alte victime au fost înainte de tragicul incendiu care a îndoliat o ţară întreagă. Şi câte vor mai fi de acum înainte. Un abator, aşa mi-a spus un pacient care a trecut prin acest spital. Un abator din vina celor care ar fi trebuit să se ocupe de administrarea lui, nu din vina angajaţilor: medici, asistente… Aceştia din urmă, în marea lor majoritate, încearcă doar să reducă numărul “vitelor” sacrificate în abator pentru îndestularea stăpânilor. Politici.

Pe când se clocea numirea unui manager interimar în persoana fostului primar penelist Lucian Micu, transformat apoi în candidat de primar pesedist refuzat la candidatură de instanţă, scriam că nu e posibil, că nu se poate să fie posibil aşa ceva. Că pălăria nu e doar prea mare, e din altă garderobă. Ce să caute un fost primar mazilit pe motiv de incompatibilitate, refuzat din acelaşi motiv la candidatură, deşi schimbase barca politică, să conducă un spital? Ceream, ca un umil cetăţean, să nu se întâmple aşa ceva. Şeful cel mare de la Consiliul Judeţean, şefii cei mari din Consiliul de Administraţie al spitalului au făcut ce au ştiut ei mai bine: jocuri politice şi au oferit recompense politice.

Rezultatul? Micu a ajuns mare şef la spital, iar la puţin timp s-a produs tragedia de la ATI. Nu spun că e o relaţie de cauzalitate între cele două evenimente, dar nici nu poţi face abstracţie de cronologie. Ca să nu mai spun că Micu a ajuns mare şef după ce a intrat pe uşa din dos a angajaţilor din spital, fără concurs, pe un post de consilier juridic.

Ce îmi aud acum urechile? Că la spital ar putea ateriza un nou manager ce pare a fi ieşit tot din mocirla înţelegerilor oneroase ale politrucilor. Gura târgului spune că un senator, fost la PSD, plecat la alt partid, dar care nu a mai prins loc pe liste la alegerile de duminică, 6 decembrie, şi s-ar întoarce la prima dragoste politică, ar putea ajunge şef la spital. Prin concurs, fără concurs? Mai are importanţă? Dacă va fi un concurs organizat de acelaşi CA care i-a girat de-a lungul timpului pe alde Mocanu sau alde Micu şi alţii, că au fost tare mulţi şi tare incompetenţi majoritatea, mai are importanţă? Dacă nu va fi concurs, şi postul de manager la spital va fi adjudecat tot la barbutul politic, în care miza sunt voturile pe care unii sau alţii le pot muta din buzunarul unui partid în buzunarul altui partid, mai are importanţă?

Mai are importanţă că un spital abator, transformat în cimitir sau chiar într-un iad, va ajunge… un aprozar? De ce se poate ca acest scenariu să devină realitate? Pentru că permitem. Pentru că, după ce Spitalul Judeţean a devenit un iad, doar o mână de oameni au ieşit în stradă să îşi strige durerea şi furia. Văzând că sunt doar o mână de oameni revoltaţi, politrucii au simţit că pot continua. Îi doare în c…ot de anchetă, îi doare în c…ot că au murit şi vor mai muri oameni. Îşi văd liniştiţi de aranjamentele lor criminale. Şi pun în continuare manager la spital pe cine vrea p…uterea lor politică.

Pentru că pot. Pentru că aproape nimeni nu îi ia la întrebări şi nu le cere socoteală. România e a lor, a politicienilor barbugii, iar majoritatea dintre noi acceptăm să fim doar vitele lor, pe care le mână spre cimitir cu un mic ocol pe la un spital abator. Sau aprozar. Depinde de manager. Şi ca să ne prindă şi să ne mâne spre abator nu mai au nevoie nici de … arcan. Mergem noi singuri spre cimitir, rumegând mioritic cele câteva paie pe care ni le aruncă politicienii.

Citește știrea

Actualitate

De la vorbă la faptă

Știre publicată în urmă cu

în data de

După emoţiile instalării în Palatul Victoria, printre primele

promisiuni ale guvernului Orban figura stoparea nepotismului în administraţia publică sufocată de favoriţi. Mă şi întrebam cum va reuşi el să tulbure o practică înrădăcinată de cine ştie când şi care a funcţionat în toate rânduielile noastre.

Asta nu înseamnă că nu i-am dorit noroc, chiar dacă mă îngrijoram la gândul valului de curăţenie care urma să se abată asupra bugetarilor noştri. Că vorba ceea, nu orice societate se poate mândri cu performanţa noastră unicat absolut şi contrarie oricăror legi ale economiei mondiale: bugetarii mai bine plătiţi decât cei din privat. Aşa se face că la noi, joburile cele mai căutate nu sunt la companiile private, ci la stat, ca să nu mai pun la socoteală faptul că la patron trebuie să asuzi zdravăn pentru pâinea pe care ţi- o oferă şi că în orice moment poţi primi un preaviz.

De la sine înţeles că amintitul proces însemna şi o depolitizare benefică, semnalată de Recorder.ro: „Politizarea instituţiilor publice nu înseamnă doar promovarea incompetenţei (…) ci şi îngenuncherea celor competenţi (…), presaţi să facă loc pilelor de partid. Aceştia trebuie să le explice copiilor de ce societatea în care cresc funcţionează după nişte valori răsturnate“. Ba ne şi dă exemplu unui director neînregimentat politic, invitat să-şi semneze demisia, ca să facă loc unui favorit.

Acum, ce să zic, nu eram atât de îngrijorat de explicaţiile părinte/copii evocate, ci mai mult dacă promisiunea guvernului devenea realitate. Ce să vezi, chiar aşa s-a întâmplat. Numai că – vorba românului cu drumul lung de la spusă la faptă – minunea nu a durat prea mult şi nici fermitatea nu s-a dovedit chiar aşa de densă. Fiindcă au fost ţintiţi, cu precădere, favoriţii PSD şi nici ei pe de-a- ntregul, fiindcă oameni suntem, mai sunt şi PSD-işti de treabă.

Iată o poveste ilustrativă. Istoria începe în 2017, când se organiza un concurs de director adjunct la DSP Botoşani. Deşi candidata unică, L.A., picase concursul (30 puncte din 100), ministrul Sănătăţii din acea vreme ţinea cont de recomandarea organizatorului concursului, şi o numea pe post. Sufocată de grelele probleme ale teritoriului, şi doar ca să se mai destindă puţin – oameni suntem – noua directoare a căzut în greşeală, postând bancuri (proaste) pe reţeaua instituţiei, adică a DSP. Botoşaniul nu este la o aruncătură de băţ de Bucureşti, dar cum-necum, domnul ministru a aflat de toată tărăşenia şi, exemplu de exigenţă absolută, a de-bar-ca-t-o. Nu te pui cu deontologia.

Numai că întâmplarea, care are şi ea legile ei, făcea ca directorul DSP Bucureşti, admonestat că nu a gestionat cum trebuie criza COVID, a demisionat. Coincidenţă sau urmare a remuşcărilor domnului ministru, doctoriţa L.A. era detaşată, evident pentru vechile merite, de la Botoşani la Bucureşti. Şi nu oriunde, ci direct în minister. Cum care? Al sănătăţii, evident. Şi când postul de director DSP Bucureşti a devenit vacant, i-a fost oferit fostei directoare de la Botoşani. Câtă dibăcie ! Mai putea cârâi cineva că proaspăta directoare venea de la marginea ţării?!? Nu, provenea de alături, din minister.

Numai că, iarăşi păcătoasa de întâmplare, la câteva zile de la această mirabilă rocadă, mai exact pe data de 6 mai 2020, domnul ministru Nelu Tătaru, uşor distrat şi pe semnătura unui adjunct, o debarca pe proaspăta directoare a DSP Bucureşti, şi numea pe post o altă (ne)protejată, în persoana doctoriţei O.N.

Nu cunosc dedesubturile acestei noi mutări, poate că nu există, poate că se datorează dorinţei de a perfecta lucrurile, dar să vedeţi că izul de mucegai s-a făcut repede simţit. În plină pandemie şi stare de urgenţă, nu e de bun augur să înlocuieşti un specialist epidemiolog cu un medic şcolar. E drept că domnul ministru a oferit niscai explicaţii, cam subţirele, cu atât mai mult cu cât noua numită venea din afara instituţiei şi fără concurs. În schimb, să vezi şi să te cruceşti, avea două atuuri strong: era preşedinta organizaţiei PNL Sector 2 Bucureşti şi, întâmplător, desigur, fina de cununie a ministrului Educaţiei. Aşa mai vii la socoteală, nu? Cum să mai vorbeşti de politizare a instituţiilor şi de nepotisme?

Dovadă că profesionalismul învinge, a survenit un focar COVID la un cămin de bătrâni, s-a cerut testarea asistaţilor, dar a fost refuzată de către DSP, pentru ca după o săptămână, când a survenit un deces în cadrul căminului, să se realizeze testarea şi ancheta epidemiologică. N-a fost suficient, cu permisiunea noii directoare, o angajată a aceluiaşi DSP, COVID pozitiv, a refuzat izolarea şi, deşi numărul contacţilor era de 35 de persoane, nu s-a dispus nici testarea lor şi nici ancheta cuvenită, motiv pentru care 14 colegi de muncă, unii cu simptome de infecţie, s-au autoizolat, iar sediul DSP a fost dezinfectat, din păcate cu mare întârziere.

Să ne mai mirăm că un post TV a făcut pe viu, un test de apel telefonic la DSP, fără răspuns ? Interesant că, totuşi, o operatoare care a ridicat receptorul după intervenţia doctorului Arafat, a motivat că cele 6 posturi de telefon erau supraasaltate cu apeluri. Ca să vezi! Numai apelul emisiunii TV nimerise al şaptelea post care nu exista dar era planificat pentru anul următor.

Şi iată cum s-a dovedit că, de când lumea şi pământul (mai precis de la adoptarea modelului sovietic), DSP-urile erau de fapt, nişte instituţii în sine, ocupate de favoriţi care se făceau că veghează şi muncesc din răsputeri spre binele sănătăţii noastre. Să ne mai mirăm de atâtea şi atâtea rateuri majore precum implementarea şi funcţionarea sistemul electronic de asigurări de sănătate, în permanentă în pană, vaccinarea fetiţelor împotriva cancerului de col uterin, creşterea cazurilor de rujeolă şi tuberculoză etc? Nici vorbă.

Mă îndoiesc, totuşi, că undeva se va schimba ceva.

Toată lumea se entuziasmează de cazul Bolojan, proaspăt preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, angajat într-un proces de reevaluare a aparatului bugetar. Numitul a fost consilier local, apoi judeţean, prefect de Bihor şi primar pe trei legislaturi. Principalele sale realizări au fost eliberarea unor documente (paşaport, cazier judiciar şi fiscal, înmatriculare vehicule, permise de conducere şi altele) în câteva ore şi primul loc pe ţară în accesarea de fonduri europene (256 de milioane de euro în 2019).

Ca preşedinte de CJ a desfiinţat nişte structuri paralele şi ineficiente şi a trecut la reducerea aparatului bugetar: de la 88 din 174. Bineînţeles că imediat i s-a pus pe seamă lipsa de omenie, că lasă oamenii fără slujbă în plină pandemie, ba i s-a cerut să amâne decizia sau (veşnica poveste) să se facă reorganizare, dar fără disponibilizări. Preşedintele a rămas pe poziţie, a anunţat că procedura va începe fără întârziere, prin testare sau examen: „Locurile de muncă trebuie apărate, dar nu ale celor care nu muncesc“.

Se pare că exemplul orădeanului e contagios (nu numai COVID) şi va fi urmat de alţi omologi, oameni de bine, dornici de a aduce lucrurile pe făgaşul normalităţii. Nu şi la Vaslui, unde baronul Buzatu şi-a exprimat punctul de vedere: „Cine eşti tu să trimiţi acasă jumătate dintre salariaţii Consiliului Judeţean? E un abuz. La Vaslui nu va fi disponibilizat nici un salariat din cei 190“.

Închipuiţi-vă care este starea la Primăria Capitalei, unde figurează numeroase servicii şi companii parazite, nesupuse de 10- 15 ani vreunui control. Ce poate fi mai demonstrativ pentru lipsa de eficienţă a aparatului birocratic, decât cele 6.000 de litigii în care primăria este antrenată şi care îşi aşteaptă soluţionarea de ani de zile? Primăria a plătit între anii 2016-2020 peste 70 de milioane de lei unor case de avocatură (18 la număr), deşi are un aparat juridic de aproape 50 de angajaţi. Cum poate fi etichetată atitudinea doamnei Firea care, înainte de a părăsi instituţia, s-a grăbit să încheie contracte colective de muncă, tocmai pentru a face dificilă orice disponibilizare şi a impune plata salariilor compensatorii ?

Din păcate, dăm libertate unor lătrători fără nici un Dumnezeu, care arată cu degetul tocmai către cei care fac sau măcar încearcă să facă ceva, ca să ieşim din impasul în care ne aflăm şi mergem mai departe.

Citește știrea

Actualitate

Pentru Preşedintele Iohannis, chiar dacă „Guvernul Său“ a intrat cu oiştea-n gard, tot a condus bine

Știre publicată în urmă cu

în data de

Oricât de chiori am fi, nu putem să nu vedem că rata infectării cu COVID-19 este în îngrijorătoare creştere şi principalul factor favorizant se găseşte în politica greşită de prevenţie a acestui guvern. Guvernul şi Preşedintele o ţin langa cu distanţa socială cu spălatul pe mâini şi cu purtatul măştii, pe care ni le tot repetă, precum o placă de patefon stricată.

În ce priveşte purtatul măştii, aceştia nu insistă, la fel de repetitiv, asupra subtilităţii utilizării măştii, care face diferenţa între viaţă şi moarte. Guvernul nu face risipă în a ne explica faptul că, în marea lor majoritate, măştile sunt de unică folosinţă şi că acestea trebuie înlocuite după fiecare 2 – 3 ore de purtat. Atât de mult a ignorat legea acest Guvern, încât populaţia nevoiaşă nu a primit măştile gratuite care se cuveneau, fiind nevoită să poarte masca din dotare, până la zdrenţuire, constituind ei înşişi adevărate focare ambulante.

Zilele acestea, Guvernul ne-a anunţat cu seninătate că 50% dintre măştile comercializate nu sunt conforme, nefiind autorizate. Deci 50% dintre măştile cu care ne intersectăm pe drum, în mijloacele de transport, în piaţă, în mall-uri sau aiurea nu protejează pe nimeni. Sub toată lipsa de preocupare a guvernanţilor, aceste măşti au fost importate şi comercializate timp de 8 luni, rostul lor fiind deturnat de la în a ne proteja, în a ne infecta.

La aceasta se adaugă şi lipsa crasă de preocupare a Guvernului privind testarea rapidă şi masivă a populaţiei. Această lipsă de preocupare a guvernului liberal nu poate fi catalogată decât criminală, la care este părtaş şi preşedintele Iohannis. Preşedintele ne explică, la oră de maximă audienţă, că Guvernul Său nu realizează mai mult de 15-20 mii de teste zilnic, deoarece nu există cerere pe piaţă. Pentru liberali şi preşedinte, sănătatea şi viaţa românilor este asimilată cu o marfă într-o economie de piaţă. Pentru Preşedintele Iohannis, lipsa de preocupări reale ale Guvernului nu este condamnabilă, deoarece acesta are o strategie genială şi meritorie.

Orbane, las-o jos că măcăne!

Nu este vorba aici despre Victor Orban, premierul Ungariei, ci despre Ludovic Orban, care este premierul României, după Klaus Iohannis. Premierul nostru, aflat într-o perpetuă campanie electorală, după reţeta „Circ şi pâine“ şi-a lansat joi, 26 noiembrie „Programul de guvernare 2021 – 2024“, în prezenţa preşedintelui Iohannis, ocazie cu care s-au gratulat reciproc.

Preşedintele Iohannis l-a asigurat pe Orban că acesta se bucură de tot sprijinul său, deoarece a fost şi va fi cel mai bun prim-ministru, de la Revoluţie şi până în 2024. La rândul său, premierul Orban l-a felicitat pe preşedinte, pentru măreaţa negociere de la Bruxelles, în urma căreia crede că acesta a convins Uniunea Europeană să acorde României suma de 79,9 miliarde de euro, prin Planul European de Redresare.

Numai că, realitatea istorică este cu totul alta. Pe de o parte, Ludovic Orban nu a avut încă ocazia să ne demonstreze de ce este el cel mai bun premier sau măcar un bun premier şi cu atât mai mult, de ce va fi el cel mai bun. Pe de altă parte, realitatea este că Preşedintele Iohannis nu a negociat suma de 79,9 miliarde de euro, trebuind doar să o accepte ca sumă de drept, oferită României. Ar fi fost vorba de meritul vreunei negocieri, dacă preşedintele venea acasă cu 81 de miliarde sau ceva mai mult „de par egzamplu“.

Negocierile de la Summit-ul european nu au fost asupra cuantumurilor sumelor, ci asupra principiilor după care să fie stabilite aceste sume. Odată stabilite principiile, României îi va revine suma de 79,9 miliarde, funcţie de mărimea populaţiei. Orice presupusă negociere asupra sumei, este o aiureală de-a lui Orban. La Summit-ul UE din iulie, s- a ajuns la un compromis. Planul de redresare economică propus va trebui să includă doar ţările UE, care respectă principiile statului de drept.

Erau vizate direct doar Polonia şi Ungaria, care au blocat acest Plan de redresare, opunându-se prin veto. Astfel, sumele promise au căpătat semnificaţia pieii ursului din pădure. Dacă ar fi să dăm crezare preşedintelui Iohannis, care a declarat că a negociat la sânge patru zile şi patru nopţi, ar trebui să luăm în discuţie dublul discurs al acestuia. În România, preşedintele Iohannis iese zilnic pe post şi afuriseşte PSD că nu respectă democraţia şi statul de drept.

În schimb, la Bruxelles, preşedintele Iohannis se jura cu mâna pe inimă, că în România sunt respectate la virgulă principiile statului de drept. În acest dublu discurs a constat toată negocierea preşedintelui Iohannis. Până în 2027 ar trebui să primim cei 79,9 miliarde de euro. Până atunci, ori moare COVID- ul, ori moare UE şi ursul se va bucura de o viaţă lungă. Şi când te gândeşti că tot Programul PNL pentru perioada 2021 – 2024 se bazează doar pe aceşti bani…

Partidele urii nu pot forma decât un Guvern al urii

Nu mai este un secret pentru mulţi, că dihonia naţională a trecut de mult timp pragul Cotroceniului, infestând partidele şi populaţia. Principalele partide, PSD, PNL şi USR-PLUS, se urăsc de moarte, ură ce s- a propagat şi în rândul suporterilor respectivi. Suporterii USR -PLUS, urăsc visceral suporterii PSD, dar şi suporterii PNL, iar reciproca este la fel de reală.

După proximele alegeri, nici un partid nu va avea majoritatea, iar Guvernul care va rezulta, va fi un guvern al urii, ca şi cel de acum. Nu se va schimba nimic. În una din ultimele întâlniri de taină ale preşedintelui Iohannis cu conducerea PNL, acesta a lansat la apă proiectul viitoarei guvernări liberale în alianţă cu USR – PLUS. Preşedintele nu agreează, nici măcar în glumă, o alianţă între PSD şi USR – PLUS, şi cu atât mai puţin o alianţă între PNL şi PSD. Astfel de alianţe, preşedintele le consideră ca un afront personal.

Preşedintele ne-a tot repetat, până dincolo de saturaţie, că PNL a fost singurul partid care şi-a asumat să guverneze ţara în plină pandemie. Cu acest discurs, preşedintele crede că putem uita că pe 12 martie, curajosul premier liberal Florin Cîţu dădea bir cu fugiţii, la investirea Guvernului Său în Parlament? Pe 14 martie, doar cu sprijinul decisiv al PSD a fost investit Guvernul Orban. Atunci, la investire, Orban ar fi fost fericit să fie respins, pentru a mai înainta un pas spre alegeri anticipate. Nu a fost vorba atunci de nicio asumare, ci de pur ghinion, Ludovic Orban fiind astfel obligat de jocul prşedintelui să-şi asume guvernarea.

Demisiile parlamentarilor nu sunt gesturi de onoare, ci de iresponsabilitate

O temă de campanie, cea a pensiilor speciale, bântuie prin Parlament. Până la alegeri au mai rămas câteva zile şi se caută o soluţie pompieristică pentru rezolvare. Marcel Ciolacu, liderul PSD şi preşedintele Camerei Deputaţilor a decis să demisioneze din funcţia de deputat în ultima zi de mandat. La acelaşi gest a recurs şi Alfred Simonis, liderul grupului parlamentar PSD, copie fidelă a personajului Sancho Panza.

Surprinşi de gestul insolit, useriştii s-au bulucit grămadă, ca înecaţii, să promită şi ei că demisionează. Astfel, demisionarii, cred că vor capta atenţia electoratului, cu sacrificiul lor de a nu primi pensie specială pentru mandatul 2016 – 2020. Parlamentarii liberali, luaţi prin surprindere, nu au marşat pe demisii, dar i-au acuzat pe pesedişti şi pe userişti, de demagogie. În presa locală nemţeană, senatorul liberal Eugen Ţapu Nazarie definea gestul demisionarilor ca „teatru ieftin, circ şi ipocrizie marca PSD şi USR„.

Definiţia senatorului se potriveşte doar dacă analizezi gestul demisiei ca soluţie formală. O analiză pe fond a gestului, scoate în evidenţă ceva cu mult mai grav şi anume că este un gest de iresponsabilitate. Să mă explic. Gestul demisionarilor s-a vrut a fi un gest de onoare, deşi tardiv. Demisionarii ar fi dorit ca un astfel de gest să inspire şi să fie urmat şi de alţii. Se pune întrebarea, ce ar fi dacă toţi parlamentarii ar demisiona, fie şi cu o zi înainte de sfârşitul mandatului? Ar fi suficient ca să demisioneze numai jumătate dintre ei, pentru ca Parlamentul să nu se mai poată întruni. Constituţia României nu permite ca nici măcar preţ de o secundă, ţara să rămână fără Parlament.

Demisii pot exista, dar singulare, fără replică. Demisiile singulare nu au nicio relevanţă pentru statul de drept. În cazul actual, mandatul parlamentarilor a început pe 20 decembrie 2016 şi se termină în data întrunirii legale a noului Parlament, la convocarea preşedintelui României. Conform prevederilor art. 63, alin (2) din Constituţie, alegerile parlamentare se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului. Aceasta justifică cererea de a amâna alegerile până pe 20 martie 2021 din cauza pandemiei. Mandatul actualului Parlament ar trebui să expire pe 20 decembrie 2020. Deci, după expirare mai durează până la intrarea efectivă în drepturi a noului Parlament. Domnul senator Ţapu acuză Biroul Camerei Deputaţilor, recte pe preşedintele acesteia, Marcel Ciolacu, că a blocat discutarea proiectului PNL, de abrogare a pensiilor speciale.

Un recurs la istorie nu ar strica domnului senator, pentru a nu derapa. PNL s-a angajat în faţa propriului electorat că va elimina majoritatea pensiilor speciale, pentru că acestea se acordă mai multor categorii. Ministrul Florin Cîţu a trimis Parlamentului un proiect de lege care, cu sprijinul PSD, a fost votat în ianuarie 2020 şi trimis Curţii Constituţionale. Curtea a retrimis proiectul în Parlament pentru corectarea unor vicii de formă. În Parlament, liberalii au acceptat soluţia modificării legii, prin supraimpozitarea cu 85 % a pensiilor speciale. Prietenii ştiu de ce, se apropie alegerile. Acum proiectul este din nou pe masa Curţii Constituţionale şi nu blocat la Camera Deputaţilor, cum susţine în necunoştinţă de cauză şi de procedură senatorul Ţapu. Dacă PNL este determinat să termine cu acordarea pensiilor speciale, de ce nu procedează ca Guvernul Boc, care cu zece ani în urmă anula aceste pensii prin Ordonanţă de Urgenţă?

O astfel de Ordonanţă de Urgenţă, dacă era emisă de Guvernul Orban, intra în vigoare imediat, fără nici un blocaj din partea PSD, blocaj de care se tot plânge preşedintele Iohannis. Realitatea este că Guvernul Orban, din raţiuni electorale, nu a avut curajul să emită o astfel de Ordonanţă de Urgenţă. Mai comod a fost să dea vina pe PSD. Odată cu apropierea sezonului rece, derapajele pe lângă realitatea istorică, din raţiuni pur electorale, devin periculoase.

Citește știrea

Trending