Actualitate
Primăria Piatra-Neamț alege calea digitalizării. Cel puţin aşa susţine
Reprezentanţii municipalităţii pietrene zic că aleg calea digitalizării. Şi, ca să se ştie, au emis un comunicat de presă în acest sens.
„Am lansat astăzi către public sistemul informatic de servicii electronice, integrat cu o platformă de management informațional geografic – GIS, un proiect care va eficientiza și simplifica activitatea internă a Primăriei și, implicit, relația pietrenilor cu instituția noastră.
Proiectul „Dezvoltarea capacității de planificare strategică și implementare a unui sistem informatic integrat în municipiul Piatra-Neamț” a avut o durată de implementare de 26 de luni și are mai multe componente. A fost vorba, pe de o parte, despre realizarea Strategiei Smart City 2021 – 2027 și a Strategiei de dezvoltare durabilă 2021 – 2027, disponibile pentru publicul larg pe site-ul Primăriei. Cele două strategii vor sta la baza integrării tehnologiei în procesele de administrație publică, respectiv viitoarelor proiecte de dezvoltare și investiții din oraș. Cea de-a doua componentă este reprezentată de implementarea sistemului informatic de servicii electronice.
Principalii beneficiari ai acestui proiect vor fi cetățenii, pentru că propune activități care să conducă la îmbunătățirea calității serviciilor oferite către populație. Beneficiarul va putea afla oricând în ce stadiu se află cererea lui și va putea solicita cu maximă ușurință un serviciu, fie că este vorba de eliberarea unui certificat de urbanism, plata taxelor și impozitelor sau transmiterea unei sesizări sau propuneri”, se zice în comunicat.
Iar primarul municipiului detaliază: „Finalizarea acestui proiect este un pas semnificativ pe care îl facem în direcția unei administrații digitalizate, care devine mult mai prietenoasă cu cetățeanul. Obținerea unui certificat, unui aviz, plata taxelor și impozitelor, verificarea unor informații se află acum și mai aproape de cetățeni, la doar câteva click-uri distanță. Noua platformă de servicii a Primăriei, una dintre cele mai importante componente ale acestui proiect, este gândită și construită pentru cetățeni, pentru a le oferi o interacțiune cât mai facilă cu Primăria, în spatele acestei platforme aflându-se o soluție informatică care va susține activitatea instituției pentru fluidizarea proceselor și rezolvarea eficientă a problemelor. În câteva cuvinte, este vorba despre a dărâma barierele dintre cetățeni și instituție, dintre cetățeni și angajați.”, a declarat primarul Andrei Carabelea.
Valoarea totală a proiectului este de 3.854.719,12 lei, din care 3.276.511,26 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European – Programul Operațional Capacitate Administrativă și 501.113,47 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național.
Noua platformă de servicii electronice dedicate pietrenilor este disponibilă la adresa https://pspo.primariapn.ro/.
-
Actualitate5 zile,Autoturism răsturnat pe cupolă. Trei persoane au ajuns la spital
-
Actualitate2 săptămâni,Interviu Mihai Șandru: fundașul care execută faze fixe, scoate penalty-uri și spune ce a învățat de la fiica lui
-
Politica2 săptămâni,Paradoxul lui Nicușor Dan, finanţarea domeniilor Educaţiei şi Sănătăţii a fost retrogradată de la o chestiune de „securitate naţională”, la o chestiune „stupidă”
-
Actualitate2 săptămâni,Biblioteca Județeană Neamț, prezentă în Malta într-un proiect Erasmus+
-
Actualitateo săptămână,Lider judeţean despre austeritate şi reforme: „Când ajung la ei devine mult mai complicat”
-
Actualitate2 săptămâni,Interviu Robert Filip: un mijlocaș complet, cu reflexe de pasator și… cu plan de MMA
-
Actualitate2 săptămâni,Sărbătoarea națională și pomenirea Sfântului Andrei – între jertfă și superficialitate
-
Actualitate4 zile,Drumul expres- răspunsul primit de un consilier local
